Recomandare de Cărți pentru fete/femei singure

Aceste titluri nu sunt doar despre perioada de așteptare ci multe dintre ele oferă și perspective biblice asupra identității, relațiilor, curăției și mai ales creșterii spirituale. Ele vă pot ajuta să faceți această etapă folositoare, pentru că singurătatea, cu Hristos, o puteți face frumoasă! 

Am creat, împreună cu fete și femei dragi, această listă completă (zic eu) de cărți creștine pentru fetele singure, necăsătorite (+14 ani) și nu am făcut-o cu intenția de a crea iluzii acolo unde nu este cazul, nici pentru a spulbera visele și dorințele voastre, ci cu speranța fermă că vă vor fi de folos în perioada aceasta în care sunteți acum și ca să vă reamintesc de faptul că singurătatea nu este rea sau bună. Ea este pur și simplu necesară! 

 Lumea are nevoie de fete și femei pregatite, înțelepte, dar mai ales de fete și femei care să își găsească împlinirea și să îl dezvăluie pe Adevăratul Mire: Hristos.

Stau în fața bărcii mele și caut motivul pentru care Tu încă nu o vezi pregătită de plecare. Sufletul meu tânjește să se avânte în largul mării, în căutarea aventurilor și a trăirilor până la limită cu Tine, dar Tu consideri că încă trebuie să stau în așteptare.

Mă compar cu alții care tocmai au pornit în căutarea Cerului pe valurile îmbietoare, cu cei care deja își ridică pânzele în larg și a căror bărci dansează agale în bătaia vântului… ce aventură incredibilă trebuie să trăiască deja. Aștept să primesc aprobarea Ta pentru a mă arunca în slujirea (momentul) pentru care m-ai pregătit o viață, dar tăcerea aceasta apăsătoare îmi pune toată ființa la încercare. Totuși aștept pentru că am promis că va fi pentru mine mai importantă împlinirea planului Tău, decat împlinirea dorințelor mele. Am promis că indiferent după ce-mi va tânji inima, eu o voi învăța să depindă în totul de Tine… și asta învață acum în ciuda bătăilor ei neastâmpărate. 

Te simt lângă mine și prezența Ta atât de palpabilă îmi dă liniște, dar faptul că vrei să mă înveți răbdarea prin așteptare, mă face uneori să izbucnesc în plâns. Știu că este felul Tău delicat de a-mi modela caracterul și fără îndoială această răbdare pe care o învăț acum, mă va salva de mii de ori atunci când voi lupta cu valurile nemiloase. Dar nu-mi lua în seamă lacrimile ce uneori se pierd necontrolat pe obraz… și ele învață încă supunerea iubirii Tale.

"Ce ești, atragi."

"Ce faci, se întoarce. 
Ce dai, primești. 
Ce ești, atragi."

În ultima vreme, tot mai des întâlnesc gândirea aceasta,  mai ales în online, mai ales la persoane a căror cuvânt contează sau influențează. Totuși, extrema la care s-au dus aceste idei nu este nici sănătoasă, nici corectă. Într-o societate și o generație tot mai robită de anxietate și depresie, de nemulțumire și dezamăgiri, mințim dacă ne creștem copiii și tinerii în "vibe-ul "acesta atât de "zen" și neadevărat. Faimoasa "karma" nu există.

Da, este bine să vrem să facem binele, să dăruim din ceea ce avem și să fim cu sufletul și mintea inocentă și jertfitoare. Să slujești, într-o societate tot mai egoistă, este ceva ciudat de frumos și atât de vital. Fără nici o îndoială, este nevoie de oameni disponibili. Dar să așteptăm să primim înapoi timpul și respectul oferit, este ireal de înșelător. Să ne ghidăm viața după conceptul acesta eronat de cauză-efect, este prăpăstios de periculos. 

Ne-am axat atât de mult pe ideea că ceea ce faci se întoarce, că ceea de dai primești sau ceea ce ești, atragi, încât am uitat să le spunem că se poate și invers. Și din păcate, de cele mai multe ori, nu primești ceea ce dai, nu găsești ceea ce cauți acolo unde ai sperat, și nu atragi ceea ce ești.

Scrisoare

Copilul meu, 

Te-am văzut azi cum îți strângi la piept copilul și îi spui că îl iubești cum soarele își iubește lumina și luna iubește pământul. I-ai spus că lumea ta se învârte în jurul lui... că lumea ta e el. Te văd cum îți crește iubirea și dă pe-afară când îți strângi puiul în brațe, și cum îți tresară ființa la fiecare pas sau cuvânt, sau gest. Te-am văzut azi cum îți iubești copilul și sărbătorești prezența lui în viața ta. Cum ești atât de recunoscător pentru moștenirea ta. Ti-am văzut inima gata de jertfă dacă ar fi nevoie, doar de dragul fericirii lui. Ce dragoste desăvârșită îi porți.

Te-am văzut azi prin ochii mei de Tată și tânjesc să-ți amintești cât te prețuiesc. 

Copilul Meu, te iubesc și asta o știu și stelele și îngerii ce-ți cântă pe genunchi. Tânjesc să te văd râzând în hohote în timp ce alergi cu picioarele goale și sufletul plin. Te-ai grăbit să crești, dar ai uitat că sufletul poate rămâne veșnic copil. Mai știi când te purtam pe umeri și tu râdeai în timp ce fluturii zburau în jurul nostru? Mai știi când îți spunea-am povești și adormeai liniștit la pieptul meu? Și când era furtună și te cuibăreai lângă inima Mea, mai știi? Spune-ai că nu-ți plac ploile prea mult. Iubește cum iubeai atunci, trăiește inocent și plin de mulțumire, ca un copil. Crede ca un copil și iartă ca un prunc, pentru că Împărăția Cerurilor va fi doar a celor care, în lucrurile inimii, rămân copii.

Învăț să merg la pas

"Când diavolul nu te poate opri, atunci te accelerează."

Vă tot povesteam că am o perioadă aglomerată. Mi-am propus anul acesta lucruri cât pentru 10. Am citit aproape 20 de carti, fac simultan câteva cursuri în timp ce m-am înscris împreună cu Levi la C.B.E.E. (Colegiul Biblic Est European). Suntem angajați în slujirea oamenilor și vrem să o facem cât mai bine, așa că am intrat intens într-o pregătire pentru cursuri de consiliere. La toate acestea mai avem munca de zi cu zi, din care trebuie să trăim, și în fotografie lucrurile trebuie să fie constante. Așa că și pe partea aceasta investesc și studiez cât pot de mult. Și nu, nu este greșit să fim utili, dar când diavolul nu ne poate opri, ne accelerează... Cu asta mă lupt acum. Învăț cât este de important echilibrul, ca să nu ne trezim alergând de nebuni. Afară este primăvară și soarele se pregătește de apus. Mușcata din fereastră și-a mai deschis un boboc și abea azi am observat asta....

De Tine-mi era dor

Mi-ai pus o inimă în brațe și mi-ai cerut să o cresc. 

Să o hrănesc zilnic, să o protejez și s-o iubesc. 

Mi-ai cerut să o fac parte din mine indiferent de ploi și furtuni și am făcut în tocmai: atunci am simțit-o pentru întâia oară bătându-mi în piept.Și-am început să o privesc diminețile trezindu-se cu razele soarelui. 

Să o văd cum tresaltă și se veselește când sunt fericit. 

Să o aud cum râde cu râsul ei primăvăratic, ca o înflorire iar și iar, indiferent de anotimp. Eram colegi de viață, nedespărțiți, prin orice colț de lume. 

De o vreme mergeam de mână, strânși puternic unul de altul. 
Ce sentiment de apartenență se năștea în noi.
Răsărituri și apusuri, bucurii și tristeți, prietenii și vise: în toate eram una. 

Ne-am obișnuit atât de tare să vibrăm la unison, încât aveam impresia că niciodată nu trăisem unul fără celălalt.
Până într-o zi când ai hotărât ca suntem suficient de întregi și separat, 

așa că mi-ai cerut-o înapoi. 
Și-am plâns atunci cât toate ploile la un loc...

Mi-ai fost mormânt și Înviere

Din toate cioburile inimii, mi-ai făcut un Cer nou.

Din toate frângerile trupului, mi-ai desenat fericirile.

Din toate bucățile de suflet, mi-ai reclădit ființa în mijlocul Eternității.

Tu mi-ai fost întreg când eu eram în minus.

Tu mi-ai devenit înflorire când nici măcar nu eram primăvară.

Mi-ai fost umblare pe mare și mană în pustie.

Stâlp de Foc și Cetate de scăpare.

Mi-ai fost pâine și vin,

Stâncă de adăpost și motiv de închinare.

M-ai purtat prin adâncul mărilor pentru că știai...

Despre cum nu există oameni toxici

Ani de zile am trăit cu impresia că sunt un om toxic. 
Am pierdut prieteni pentru că m-au considerat un om toxic.

Azi vreau să vă scriu din perspectiva unui om care crede că oamenii toxici nu există. Din experiență, cred că este doar o etichetă a unei societăți comode și ignorante, care în egoismul ei nu mai vrea să pună valoare pe sufletul care pare imposibil de recuperat, la prima vedere.

Este adevarăt, am fost câțiva ani irascibilă (și încă mai am zile în care sunt așa).  Am avut probleme serioase cu sinceritatea în exces (și azi mă mai lupt cu îmblânzirea acestei laturi specifice caracterului meu). 

Din fire am fost mai mereu pesimistă, dar acei câțiva ani am excelat puțin mai mult în pesimismul meu... 

Aniversare

 Nu știți voi câtă fericire mi-au adus mesajele voastre, telefoanele și gândurile.
Am avut cea mai frumoasă zi de naștere, în ciuda vremurilor pandemice în care trăim. 
Vă amintiți când vă spuneam că îmi propun să fiu mai mulțumitoare, să mă plâng mai puțin și ceea ce îmi planific, să duc la bun sfârșit?

M-ați surprins mulți spunându-mi că vedeți ceea ce eu nu vedeam în mine. Sau cel puțin nu așa... nu la fel. Chiar și azi încă mai primesc mesaje pentru ieri, care îmi fac ochii să lăcrimeze a fericire.

Voi vedeți în mine liniște, când defapt furtunile cu eu-ul sunt în toi. Vedeți în mine perseverență, când am un morman de frustrări pe care încerc să le liniștesc zilnic. Vedeți ambiție și eu mustesc a nepăsare. Vedeți iubire și eu încă nu reușesc să mă iubesc nici măcar pe mine. Vedeți smerenie, când eu încă îmi plâng consecințele ultimei supradoze de mândrie. Mi-ați spus că v-am fost portul în care pentru prima data după mult timp v-ați odihnit barca obosită de valuri. Mi-ați spus că am fost umărul pe care ați simțiti că în sfârșit vă puteți descărca sufletul. Unii aproape că mi-ați spus că v-am salvat viața, dar eu nu știu să fi făcut asta vreodată...

Fără renunţare!

Sã nu-mi spui cã renunţi!

Pentru simplul fapt cã ai pierdut ceva ce credeai vital pentru tine, sã nu-mi spui cã renunţi.

Pentru cã te-au lovit puternic din pãrţile din care cel mai puţin te aşteptai, sã nu-mi spui cã te dai bãtut.

Renunţarea este slãbiciunea înfrânţilor, nu-mi spune cã ai fost înfrânt.

Sã nu-mi spui cã renunţi pentru cã te vezi la pãmânt.

Doar laşii renunţã.

Dacã ai ajuns pânã aici, dacã ai reuşit sã te faci vãzut ca mai apoi sã arunce în tine cu pietre, dacã te-au pus la pãmânt şi te dor rãnile cuvintelor,

dacã simţi golul singurãtãţii cãutându-şi loc în tine,

nu înseamnã cã eşti înfrânt de tot... Ridicã-te!

Cã suferinţa duce la renunţare, ştie toatã lumea...

Locul meu de suflet...

Mulți m-ați întrebat care este locul meu preferat din Israel. Așa că m-am gândit să vă scriu despre el... despre Dealul din Capernaum scăldat de Marea Galileii.

Acesta este locul meu de suflet.

Aici, dacă cobori până la pietrele rotunjite de apă și te așezi pe una din ele, poți asculta valurile liniștite, mișcate de bărci în larg, în adierea vântului de seară.

Dacă rămâi însă sus, așezat pe bancă, poți asculta valurile în continuare, în timp ce undeva pe fundal, este foarte probabil să se audă subtil cântările grupurilor de turiști care vin să viziteze ruinele Vechiului Capernaum sau să se roage împreună.

În apropierea sinagogii, oamenii se întâlnesc și își spun povești despre vechiul oraș.

Aproape de mare, cineva a pus o plăcuță, pe care scrie că a fost cândva acolo, o casă. O casă în care Isus a vindecat.

Acolo, undeva pe pietrele acelea, sunt sigură ca a stat și Isus, spre seară, ca să admire apusul, în timp ce soacra lui Petru, acum vindecată, pregătea masa de cină. Mi-l imaginez des pe Petru, în timp ce aranjează scaunele la masă, cum îl privește pe Isus cu uimire și admirație, din coada ochiului, ața cum îl privea și în sinagoga de peste drum, atunci când vorbea ore în șir oamenilor, veniți să îl asculte...

La mormânt...

La mormânt mergi singur.

E o poartă îngustă pe care intri și odată ajuns înăuntru, după ce ochii se obișnuiesc cu întunericul, dai de o încăpere mică. 

Un aer rece și un frig de piatră îți învăluie trupul. Pe ușa de lemn, de la intrare, scrie doar atât: 

"El este viu".
Fără nume. Fără indicatoare și fără detalii.

Afară, lângă tocul ușii, sus, este zgâriată o cruce pe piatră. 

Atât. 

Simplu.
Fără alte explicații... și de ce ar mai fi nevoie dacă mormântul gol spune defapt totul?

La mormânt mergi singur.

Cu toate că este în mijlocul unei grădini pline de păsări și cântec, chiar dacă este înconjurat de pomi înfloriți și zarva turiștilor continuă, când intri în încăpere, după ce ai coborât acele două trepte, te învăluie o liniște deplină. Și te trezești în fața unei lespede reci pe care cândva era așezat trupul celui mort. Doar tu și piatra și locul acela gol...

Daca închizi ușa și te scufunzi în întunericul mormântului, îți poți auzi bătaia inimii. Acolo orice gând se aude...

Când intri în Ierusalim...

Vino...
dincolo de toate zidurile și împotrivirile mele, Vino!
Chiar dacă nu am curajul să te privesc în ochi atunci când îți vorbesc, Vino!
Cu toate că știu Cine ești și ce ai făcut cu mine!
Vino!

Vino din nou în Ierusalimul vieții mele și cutremură-mi cetatea și zidurile ei din temelii. De data aceasta fă-o puternic. Nu călare pe un măgăruș. Nu în strigăte de bucurie. Nu cu ramuri de finic nici cu haine așternute la picioare.
Vino cu strigăt tare, cu ochii aceia înlăcrimați până la suflet, cu mâinile găurite de urma cuielor de pe cruce! Cu povara lemnului ce l-ai purtat în spate. 

Cu poverile lumii obosite... 

Poate așa te voi vedea mai bine și mai clar. Te voi recunoaște poate mai repede și nu mă voi mai pierde din nou de Mâna Ta.
Vino cu liniștea și pacea ce-mi schimbă orizonturi, dar cutremură-mă cu puterea iertării ce-ți curge prin vene....

Viața...

 

Afară este frig și păsările stau zgribulite la geamul meu. Vântul agită florile recent plantate și face sunete ciudate printre țiglele acoperișului. Copacii se clatină amețiți dintr-o parte în alta, vizibil încordați de înclinările abrupte. 

Timpul trece în tic tac de ceas, dar parcă nu-mi pasă. 

Am doi iepuri supărați pentru că nu le acord atenție deși este ora lor de joacă. 

Las cartea pe masă și închid telefonul.

Viața este o călătorie. 

Cu vânt, cu înclinări, cu nemulțumiri și ore de joacă pierdute fără să profităm de ele. Cu oameni ce vin și oameni ce pleacă. Cu lacrimi uscate pe obraji. 

Cu zâmbete. Cu flori, plantate sau nu. Cu inimi. 

Cu tic tac și timp... 

Reîntoarcere

Revin, ca o pasăre-n zbor spre casa cu dor de vară.
Revin ca o creangă ce-și scutură zăpada când e primăvară.
Revin ca un vis, înapoi, cu toate trăirile mele.
Revin ca un fulger prin nori, ce-anunță vești bune sau rele.

Revin.. și revin și cu ploi și cu soare ce cald mă-ncălzește.
Revin cu răceala din sloi dar și cu´a căldurilor stele.
Revin, ridicat din noroi, scăldată-n a Cerului mare.
Revin și cu răni care dor dar și cicatrici arzătoare.

Revin...

De Primãvarã

Tãcere. Apãsãtoare tãcere. Pãmânt îngheţat de iarnã târzie. O iarnã ce parcã nu mai vrea sã plece. 

Nu gãseşti mişcare, decât frânturi de oameni înghesuiţi în locuri ce par calde. 

Crengi de copaci crãpate la prima adiere de vânt. 

Soare. Dar fals soare. 

Aburi pe strãzi, pe lângã case, pe geamuri. Aburitã viaţã de creştin amorţit. 

Pãmânt gri, nori gri, aer rece şi gri. 

Cuvinte gri din lipsã de fapte. 

Împietrire de suflete, de strãzi, de oameni. 

Ameţitoare luptã între viaţã şi moarte. 

Amãruie iarnã. Acrã ninsoare de cuvinte ce doboarã...

De m-aș opri...

Mă cheamă azi credința de la moarte,
Mă cheamă învierea din mormânt.
Mă strigă răsărit din întuneric,
Mă strigă Mântuirea din pământ.

Mă cheama El spre Soare și Lumină,
Mă cheamă Duhul înspre alte lumi.
Mă strigă fericirea din tristețe.
Mă strigă Pacea din mijloc de lupi.

Mă strigă liniștea de mult din criza vieții,
Mă cheamă Dumnezeu de pe pământ.
Mă caută continu, făr-oprire
Și eu parcă tot mai departe fug.

Și de atâta strigăt mă cutremur...

Pacea...

În mijlocul furtunii ce lovește,
Când barca mea se face numai scrum,
Când valul mă izbește spre pieire,
Dă-mi Doamne pacea Ta, să nu m-afund.

Când oamenii din jur mă cer la moarte,
Când mâinile sunt grele de pământ,
Când vin spre mine pietre de osândă,
Dă-mi pacea Ta, puternic să rămân.

Când nu mă simt iubit și vrut de oameni,
Când cei din jur mă judecă urât,

Intrarea în Ierusalim...

Templul din Capernaum nu mai era amenințat de omul cu duh necurat.
De când El îl eliberase .

Soacra lui Petru se bucura de soare, în timp ce de pe banca din apropierea mãrii își privea nepoții jucându-se. 

Nu demult zãcea pe pat bolnavã, când El a prins-o de mânã și fãrã nici o explicație s-a vindecat. 

Acum trãiește bãtrânețea pe care n-a visat-o.

Paznicul de la casa bogatului a fost leprosul de care El s-a atins când l-a întâmpinat pe strãzile Galileii... Acum crede în minuni...

Sã ne întoarcem iarãși înapoi...

Te rog, răstoarnã piatra la-oparte
Și cheamã-mã afarã din mormânt.
Cã m-am scârbit Doamne, de-atâta noapte,
De-atâta întuneric si pãmânt.

Te rog mai pune-un rãsãrit de soare
Și o`nviere Doamne, peste noi.
Cã sunt sãtulã de atâta moarte,
Crucificãri, batjocuri și noroi.

Și mai întinde-Ți Mâna înc-odatã...