Despre mine

   
Eu vin din lumea creată dincolo de zare.
Am fost pusă într-un trup ce aparţine pământului, şi alerg din vis în viaţã şi-napoi în vis cu aripi lungi de lemn, cu pene verzi de funze... 
mă urc, mă-nvârt, mă-nalţ şi mă cobor. 
Îmi caut drumul înapoi spre El.
Sunt un început fără sfârşit ce s-a născut pentru a trăi în Veşnicie.

Cad uşor, mă ridic greu...
Iubesc Primăvara, anotimpul noilor începuturi, și toamna luărilor de rămas bun.
În locul oraşului aglomerat prefer să-mi plimb gândurile prin împrejurimile Clujului [ mai exact prin apropierea satului Vultureni ] şi să privesc asfinţiturile de soare de pe câmpurile pline cu floarea-soarelui! Iubesc stelele, lalelele albe, caii și fluturii.
Aş fi în stare să privesc ore în şir Cerul acoperit de fulgere, fiindcă El îmi mângâie sufletul prin lumina lor. Îmi place să citesc, iar dacă ar trebui să spun o pasiune a mea, aceasta cu siguranţă ar fi muzica [ iar instrumentul, vioara ].
În nopţile în care nu-mi găsesc somnul, compun sau aştern gândurile pe hârtie.
Iubesc Israelul și Africa.
Trăiesc din fotografie.
Piesa sufletului meu, este You Say - Lauren Daigle.
De-a lungul anilor am învăţat multe, dar o lecţie de viaţă a fost când însuşi timpul m-a conştientizat că datorită a ceea ce sunt şi scopul pentru care am fost creată, trebuie să îmi accept căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi; să învăţ să-mi construiesc toate drumurile bazate pe astăzi şi acum, pentru cã terenul lui "mâine" este prea nesigur pentru a face planuri.
Totuşi, voi continua să găsesc în ziua de mâine speranţa de azi, pentru că speranţa e ca o lumânare care arde în sufletele noastre şi nici un vânt nu o poate stinge, oricât de puternic ar sufla.

Sunt un trup din mulţime, un punct ce şi-a fãcut loc printre altele. Sunt unic şi totuşi am atâtea în comun cu semenii mei. Sunt eu, pur şi simplu o realitate.
Restul, vă voi dezvălui pe parcurs... temeri şi bucurii, alunecări şi victorii.
Iar dacă sunt ceva, sunt prin dragostea şi mila Celui Preaînalt.


- L.T.C. -

2 comentarii:

Anonim spunea...

frumoase ganduri desre tine si cei din jur .ramai in binecuvantarea domnului ISUS.

Anonim spunea...

Domnul Dumnezeu sa te binecuvinteze,sa-ti dea har sa scrii si mai departe asa de frumos.

Trimiteți un comentariu

Părerea ta