luni, 8 aprilie 2013

Pacea

In mijlocul furtunii ce loveste,
Cand barca mea se face numai scrum,
Cand valul ma izbeste spre pieire,
Da-mi Doamne pacea Ta, sa nu m-afund.

Cand oamenii din jur ma cer la moarte,
Cand mainile sunt grele de pamant,
Cand vin spre mine pietre de osanda,
Da-mi pacea Ta, puternic sa raman.

Cand nu ma simt iubit si vrut de oameni,
Cand cei din jur ma judeca urat,
Cand nu-mi mai stiu nici locul meu sub soare,
Da-mi pacea Ta, si-n Tine sa m-ascund.

Sa nu-mi mai planga sufletul de sete,
Nici de tradarea celor dragi din jur.
Sa nu mai fac din lume-un loc spre stele,
Sa nu mai cred in ce-i firesc ca-i bun.

Da-mi pacea Ta, sa trec peste dispreturi,
Sa trec cu pacea Ta peste furtuni.
Si in final, din Pace si Iubire
Sa fac un steag, sa-l flutur peste lumi...

7.aprilie.2013
L.T.

2 comentarii:

Anonim spunea...

versuri deosebite...

Anonim spunea...

Dumnezeu sa te binecuvinteze. Ma regasesc in multe din postarile tale de pe blog. SI se vede ca ceea ce scrii sunt trairile tale. Te apreciez mult ca ai curajul sa scrii, sa iti pui sufletul pe tava cu alte cuvinte. E un act mare de curaj! Dumnezeu sa te calauzeasca si sa iti rasplateasca pentru ca mi-a vorbit prin anumite postari de ale tale de pe blog! Imi place ca nu traiesti viata superficial ci alegi sa traiesti profund si sentimentele la maxim desi de multe ori in felul asta ne asumam un risc si suntem slefuiti...si slefuirea doare! Multumesc...