Compar dorinţa Ta (de a fi asemenea Ție) cu lumea în care respiră pentru o vreme trupul meu şi rămân rănită până în adâncul fiinţei... nimic nu împlinim din ce Ai spus.
Oare câtă răbdare mai ai cu noi?
Din pricina eternităţii ce mă asteaptă dincolo, aici merg calmă, cuprinsă de o bucurie, pentru "ei", ciudată!
Port în mine ceva extraordinar, ceva mai presus de cuvinte... dacă Te-ar cunoaşte, ar înţelege!
O, cât aş vrea să mă ridice vântul până la Tine, să nu mai văd lumea aşteptând la Poarta Morţii o şansă să mai înveţe ceva despre viaţă.
De-a lungul secolelor ne-au privit uimiţi, în arene, cum înaintam pe nisip cântând...