Mi-ai fost mormânt și Înviere

Din toate cioburile inimii, mi-ai făcut un Cer nou.

Din toate frângerile trupului, mi-ai desenat fericirile.

Din toate bucățile de suflet, mi-ai reclădit ființa în mijlocul Eternității.

Tu mi-ai fost întreg când eu eram în minus.

Tu mi-ai devenit înflorire când nici măcar nu eram primăvară.

Mi-ai fost umblare pe mare și mană în pustie.

Stâlp de Foc și Cetate de scăpare.

Mi-ai fost pâine și vin,

Stâncă de adăpost și motiv de închinare.

M-ai purtat prin adâncul mărilor pentru că știai...

Despre cum nu există oameni toxici

Ani de zile am trăit cu impresia că sunt un om toxic. 
Am pierdut prieteni pentru că m-au considerat un om toxic.

Azi vreau să vă scriu din perspectiva unui om care crede că oamenii toxici nu există. Din experiență, cred că este doar o etichetă a unei societăți comode și ignorante, care în egoismul ei nu mai vrea să pună valoare pe sufletul care pare imposibil de recuperat, la prima vedere.

Este adevarăt, am fost câțiva ani irascibilă (și încă mai am zile în care sunt așa).  Am avut probleme serioase cu sinceritatea în exces (și azi mă mai lupt cu îmblânzirea acestei laturi specifice caracterului meu). 

Din fire am fost mai mereu pesimistă, dar acei câțiva ani am excelat puțin mai mult în pesimismul meu... 

Aniversare

 Nu știți voi câtă fericire mi-au adus mesajele voastre, telefoanele și gândurile.
Am avut cea mai frumoasă zi de naștere, în ciuda vremurilor pandemice în care trăim. 
Vă amintiți când vă spuneam că îmi propun să fiu mai mulțumitoare, să mă plâng mai puțin și ceea ce îmi planific, să duc la bun sfârșit?

M-ați surprins mulți spunându-mi că vedeți ceea ce eu nu vedeam în mine. Sau cel puțin nu așa... nu la fel. Chiar și azi încă mai primesc mesaje pentru ieri, care îmi fac ochii să lăcrimeze a fericire.

Voi vedeți în mine liniște, când defapt furtunile cu eu-ul sunt în toi. Vedeți în mine perseverență, când am un morman de frustrări pe care încerc să le liniștesc zilnic. Vedeți ambiție și eu mustesc a nepăsare. Vedeți iubire și eu încă nu reușesc să mă iubesc nici măcar pe mine. Vedeți smerenie, când eu încă îmi plâng consecințele ultimei supradoze de mândrie. Mi-ați spus că v-am fost portul în care pentru prima data după mult timp v-ați odihnit barca obosită de valuri. Mi-ați spus că am fost umărul pe care ați simțiti că în sfârșit vă puteți descărca sufletul. Unii aproape că mi-ați spus că v-am salvat viața, dar eu nu știu să fi făcut asta vreodată...

Din Tars spre Ninive

Doamne, sufletul meu stropeşte cu lacrimi, cu pumni de lacrimi... 

atât de adâncă e rana din mine.

şi plouă cu sânge, furtună de sânge,

atât de ascuţită a fost arma vrăjmaşului.

Am ajuns vulnerabil din cauza indiferenţei şi copilăria mea spirituală a fost prilej de bucurie pentru duhurile întunericului.

Acum, degeaba îmi ling rana, degeaba mai caut motiv ca să-mi scuz căderea. Nevegherea a fost capcana, iar inima mea sfâşiată, prada...

Am fost un laş, Doamne... când m-ai trimis, am luat bilet în partea opusă.

Am alergat spre Tars-ul comodităţii mele, departe de Ninive, de pericol.

Am pus în cântar dorinţa Ta şi cântărea mai mult confortul meu.

Ninive, unde Tu mă doreai, era presărat cu sandalele rupte ale celor care au mai încercat şi au rămas la jumătatea drumului...

Stâlp de foc

Azi m-am trezit cu brumă de iarnă și am adormit cu parfum primăveratic.

Doamne, celui ce Te caută din toată inima, te lași găsit și în jurul slavei Tale se simte parfum de primăvară, chiar dacă sufletul respiră-n plină iarnă.

Să cadă ploaie și mântuire la fiecare "Isus", când te rostim!

... și mai mult ca orice să-mi fi un stâlp de foc!

Să-mi fi un stâlp de foc.

Pentru atunci când mă orbesc strălucirile false ale altor dumnezei, Tu să-mi inunzi inima și ochii de Lumină.
Pentru atunci când se coboară noaptea groasă, să-mi conduci calea.
Pentru atunci când cei răi vor tânji să mă doboare, Tu să le mistuiești gândurile care ucid.
Pentru atunci când frigul străpunge oasele, Tu să îmi încălzești ființa.
Să-mi fi un stâlp de foc, când pustia pare de neînvins, ca să-mi călăuzești pașii pe Cărarea Dreaptă!...

Visez

Visez.

Defapt azi, toată ziua am suspinat după vise.

 

Visez o lume...

un anotimp,

o stea,

o poartă.

O răsărire,

un Leu,

trăiri blânde și cai albi.

 

Orașe cu fântâni de iubire,

oglinzi reflectând inimi curate.

Mâini unite,

soare african,

un Zid al Plângerii,

copii...

Să străbatem ziua împreună

Loveste-mă, zdrobește-mă, 

frânge-mă și șterge-mă... 

ca apoi să mă reconstruiești... 

să mă cladești în rana cuielor din Palme.

Să-mi fac rădăcina în inima Ta 

ca să nu mă mai poată smulge 

nimeni de la Tine!

Sunt aici... vino Doamne, 

să străbatem ziua împreună.

L.T.C.

Un 9 Martie cu Tine...

Lasă-mă să respir iubirea. Acea iubire care doar Cerul o poate naște!

Lasă-mă să mă bucur de păpădiile primăverii. Acele păpădii care aduc puf de fericire!

Lasă-mă să-mi port bucuroasă ochelarii. Acei ochelari cu care îmi pare mult mai aproape Cerul!

Lasă-mă să ascult cum crește iarba. Acele fire, primele care renasc după o iarnă înghețată!

Lasă-mă, întinsă pe pământul încă rece, să privesc cum trec norii. Un maraton între bureții albi!

Lasă-mă să râd. Să răsune împrejurimile de râsul meu și al tău, dacă vrei să râzi cu mine!

Lasă-mă să plâng. Un plâns uscat pentru un anotimp pe moarte.

Lasă-mă să privesc atentă, fără să vorbesc. Uneori fără cuvinte poți înțelege ce se întâmplă și privind acum, înțeleg că totul revine la viață.

Lasă-mă să simt cum pâlpâie licăriri de renașteri în copaci, în soare, în fluturi, în petale.

Lasă-mă să mă bucur de ceea ce azi, El mi-a oferit!...