Te iubesc pentru cã mi-ai aşezat Lumina peste ochi
şi mi-ai învãţat inima sã danseze pe-un ritm veşnic.
Te iubesc pentru cã ai conturat mâinile mele şi le-ai dat puterea sã-ţi poatã scrie, sã poatã atinge vioara învechitã de timp, înghesuind frumos, note şi sunete, într-un suflet gol.
Te iubesc, pentru cã-mi veghezi zilnic fiecare pas, cuvânt, gest sau lacrimã.
Te iubesc, pentru cã eşti şi norul gros dar şi raza cãldurii.
Te iubesc pentru cã m-ai iubit...
Ca o condamnare la moarte a fost iubirea Ta pentru mine.
Dacã nu era aşa, azi încã hoinãream departe de faţa Cerului, ca un Cain veşnic înfricat.
Dacã nu era aşa, zideam la nesfârşit un Babel, fãrã sã ştiu cã norii îmi vor dãrâma sufletul odatã cu visele şi cãrãmizile arse, rãmânând în urmã doar praf ameţitor şi gust a fum.
Dacã nu mã iubeai, încât iubirea pentru mine sã te condamne smerit la moarte,
continuam primind scrisori pe-o adresã din Egiptul sclaviei.
Dacã iubirea Ta nu mã salva, nu mai trãiam minunea corbilor ce-mi hrãneau visul cu speranţe.