29 aprilie 2010

Cântarea din´naintea rãstignirii

"Dupã ce au cântat cântarea, au ieşit în muntele Mãslinilor"
- Matei 26:30 -
"Dupã ce au cântat cântãrile de laudã, au ieşit în muntele Mãslinilor." 
- Marcu 14:26 -

"E ultima cinã împreunã.  
Seara aceea a-nceput cu o linişte plãcutã şi mireasmã de apus de primãvarã, dar a continuat prin descoperirea "vânzãtorului" şi toatã bucuria de la început s-a spart în cioburi de tãceri dureroase.

Pâinea s-a frânt şi vinul a fost împãrţit. 

27 aprilie 2010

Zeci de "De ce" şi un rãspuns...

Mã tot întreb... de ce?

De ce, trecând peste cârtirile mele, azi mi-ai frânt vorbele printr-o carte cititã?

De ce, ştiind cã mâine iar te voi ignora (e obicei în fire), azi mi-ai acordat toatã atenția Ta?

De ce, cunoscându-mi inima, totuşi mi-ai bucurat sufletul când priveam zâmbind dansul fluturilor, lângã râu?

De ce, fãrã sã-ți fi cerut (împiedicatã de mândrie), azi, mi-ai înflorit sub ochii primii maci ai primãverii?

De ce îmi încânți auzul cu ciripit de pãsãri şi fâlfâit de aripi?
De ce îmi mai dai şansa sã-mi plimb degetele prin pãrul creț al câinelui, ce aleargã şi mã învitã la joacã, prin iarba crescutã de Tine?

24 aprilie 2010

Înger...

Îngerule...
când ai sã mã vezi suspinând, cu inima tristã,
acoperã-ţi faţa cu aripile, ca sã nu te cuprindã melancolia şi pe tine.
Când, de teamã voi da înapoi câţiva paşi, nu-mi privi laşitatea,
sã nu fiu pricinã de renunţare, pentru tine.

Îngerule...
când îmi vei vedea mâinile tremurând de urã,
acoperã-ţi ochii cu aripa dreaptã, pânã când vei asculta din nou, de pe buzele mele, vibrând iubirea.
Când mã vei vedea cu fruntea plecatã, întoarce-te spre rãsãrit, pânã ce-ţi voi atinge umãrul, în semn cã sunt pregãtitã din nou de plecare.

22 aprilie 2010

Te iubesc...

Te iubesc pentru cã mi-ai aşezat Lumina peste ochi
şi mi-ai învãţat inima sã danseze pe-un ritm veşnic.

Te iubesc pentru cã ai conturat mâinile mele şi le-ai dat puterea sã-ţi poatã scrie, sã poatã atinge vioara învechitã de timp, înghesuind frumos, note şi sunete, într-un suflet gol.

Te iubesc, pentru cã-mi veghezi zilnic fiecare pas, cuvânt, gest sau lacrimã.
Te iubesc, pentru cã eşti şi norul gros dar şi raza cãldurii.
Te iubesc pentru cã m-ai iubit...

Ca o condamnare la moarte a fost iubirea Ta pentru mine.
Dacã nu era aşa, azi încã hoinãream departe de faţa Cerului, ca un Cain veşnic înfricat.
Dacã nu era aşa, zideam la nesfârşit un Babel, fãrã sã ştiu cã norii îmi vor dãrâma sufletul odatã cu visele şi cãrãmizile arse, rãmânând în urmã doar praf ameţitor şi gust a fum.
Dacã nu mã iubeai, încât iubirea pentru mine sã te condamne smerit la moarte,
continuam primind scrisori pe-o adresã din Egiptul sclaviei.
Dacã iubirea Ta nu mã salva, nu mai trãiam minunea corbilor ce-mi hrãneau visul cu speranţe.