sâmbătă, 27 februarie 2010

omul cunoaște un singur curcubeu... Dumnezeu are patru


"...curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legãmântului dintre Mine și pãmânt." - Geneza 9:13 -

Zilele trecute, am lãsat tristeţea sã-mi descurajeze sufletul, visele și inima...
zilele trecute, am lãsat, indiferentã, oamenii sã treacã pe lângã mine, am lãsat porumbeii de la fereastra mea sã aștepte sã le zâmbesc...
dar cel mai dureros Doamne, a fost când încet și discret, am redus din cuvintele ce-ţi erau adresate numai Tie, am înãlţat tot mai puţin mâinile spre Cer și ochii mi-au rãmas mai mult aţintiţi spre pãmânt, decât spre Tine...

Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii...
zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii...
Doamne... zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la imbrãţișãri, la Soare, la scris... dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine...

Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile...
ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu... ci poţi vorbii prim mii de voci...
ce bine cã îmbrãţisãrile Tale se aseamãnã cu Soarele ziua, și cu stelele noaptea... astfel știu cã ești neîncetat prezent.. chiar și atunci când nu te vãd.

Zilele trecute, mi-ai vorbit așa cum nu ai mai fãcut-o pânã acum...
pentru cã starea mea a fost așa cum nu a mai fost pânã acum...
Tu te adaptezi oricãrei situaţii, de aceea rãmâi Misterul pe care cel mai mult îl iubesc!

Zilele trecute am descoperit cã de pe suprafaţa lunii, singurele locuri care se pot recunoaște clar și curat, cu ochiul liber, sunt:
- orașul LasVegas, printr-o patã micã de luminã...
- marele Zid Chinezesc, printr-o linie închisã și neîntreruptã...
- și Dunãrea, cu forma României... pânã unde dispare în Mare...

Atunci am înţeles...
am înţeles cã e imposibil sã privesti spre Pãmânt, și sã nu observe ochiul Tãu Dumnezeiesc, pata de luminã, linia neîntreruptã și forma albastrã a ţãrii mele...
am înţeles cã Tu Doamne, ai defapt patru curcubee...
unul de culori,
altul de luminã,
altul din dungi și ...
un altul de culoare albastrã...

Am înţeles atunci, cã Tu privesti nu doar spre forme... ci spre inimi...
Cã Tu cunoști ...
Cã pãmântul și luna au existat cu mult înainte ca omul sã ajungã pe cercul alb al nopţii, iar Tu ne vedeai încã înainte ca noi sã te vedem...
Ne iubeai înainte ca noi sã te iubim...
ne zâmbeai înainte ca noi sã fi știut...
Atunci am înţeles, cã TU ai pregãtit zilele trecute încã dinainte ca eu sã exist...
cã prezentul e cadoul cel mai depreţ pe care îl deţin...
iar viitorul e necunoscuta pe care mã inviţi cu îndrãznealã sã o descopãr...

Mulţumesc Doamne, cã m-ai ales ...
cã m-ai zidit...
cã mi-ai vorbit...

Mulţumesc cã ai creat și zile cu soare, dar și nopţi târzii ...
Mulţumesc cã privind acum la mine și multele-mi lupte, pot sã vãd clar și curat Dumnezeirea Ta Credincioasã, zi de zi!

"De aceea îmi este plinã de veselie inima și-L laud prin cântãrile mele.[...]
Fii pãstorul și prijinul (lor) meu în veci!"

- Psalmul 28: 7-9 b -

p.s: mulţumesc Levy pentru poza mirificã, în armonie sublimã cu gândul meu. :)

sâmbătă, 13 februarie 2010

Minunea cu chip de porumbel...

E asa de intunecat coltul meu de cer, Doamne...
Azi, parca razele soarelui mi-au inconjurat fiinta cu noapte.

Sufla un vant puternic...

Ma furisez afara si ma asez incet, langa porumbelul pe care azi mi l-ai trimis.

L-am gasit de dimineata, langa geamul meu...
tremura.. nu stiu daca de tema sau de frig...
Am alergat dupa un miez de paine si putina apa.
Ne-am imprietenit, in timp ce il hraneam.
E schiop porumbelul Tau Doamne...
ii lipseste piciorul drept...
Poate durerea, ca a fost nevoit sa fie despartit de Tine, i-a frant piciorul drept...
a ramas jumatate de putere la Tine, iar cu cealalta jumatate a strabatut pamantul, pana a ajuns langa geamul meu.

E atat de frumos...
are margele de cer la gat,
poate l-ai trimis cu cerul agatat de el, sa-mi aminteasca mai curat de Vesnicie.
Ochii lui sunt tristi, dar poarta licarire de iubire...
mi-ai trimis schinteie de iubire din Iubirea Ta, in ochii lui...

Stiai de ce am nevoie azi Doamne...
de o minune...
si minunea a luat chip de porumbel...

Ma intreb, cand porumbelul Tau se va intoarce acasa, ce vei astepta de la mine...
L-ai trimis, sa ma inveti ceva...
Tu totdeauna ma inveti...
Mi-e teama, sa nu inteleg bine si clar lectia... si vizita ciudata a porumbelului sa nu primeasca rod...

Iarta-mi lacrimile..
dar nu le pot opri..
M-am indragostit de atentia ta Doamne, de dragostea si minunile Tale, fara inteles uneori pentru noi...

Iarta-mi lacrimile porumbel auriu...
ti-am stropit aripa, cand dormeai in bratele mele...
Sper sa nu te fi ranit...
Ai tresarit...
Oare sa fi auzit in lacrima aceea, chemarea Cerului, Acasa?

Mai ramai minune...
mai ramai...

vineri, 12 februarie 2010

Ploaie de dor...

Mi-e atât de dor de tine azi...
Nu e de vinã data...
nici luna...
sau poate da.

E februarie...
peste tot se respirã acelasi mesaj: "love is in the air" ...
Azi la coltul strãzii, o bãtrânicã oferea baloane, acadele si inimi de plus.
Azi, in aerul rece de iarnã si mirosul de trandafiri inghetati, am simtit acel gol in mine... un gol a tine
si mi-au lãcrimat ochii de dor...
Azi, in autobus, studentii planificau intâlnirea din data de 14.
M-au invitat dar am refuzat discret...
... ei nu inteleg asteptarea mea.

Stii?
Dacã as stii cã nu mã iubesti, nu ar mai avea sens asteptarea,
nici renuntãrile,
nici lacrimile,
nici florile refuzate,
nici mesajele nerãspunse,
nici scrisorile acestea scrise...
Dacã as stii cã nu mã iubesti...
Dar stiu cã mã iubesti atât de perfect.
Stiu ca existi undeva, asteptând si iubind...

Stiu ca existi, asa cum stiu ca El exista...
simt desi nu vad, cred desi nu ating!
Astept ca semn al credintei mele!