Intrarea în Ierusalim...

Templul din Capernaum nu mai era amenințat de omul cu duh necurat.
De când El îl eliberase .

Soacra lui Petru se bucura de soare, în timp ce de pe banca din apropierea mãrii își privea nepoții jucându-se. 

Nu demult zãcea pe pat bolnavã, când El a prins-o de mânã și fãrã nici o explicație s-a vindecat. 

Acum trãiește bãtrânețea pe care n-a visat-o.

Paznicul de la casa bogatului a fost leprosul de care El s-a atins când l-a întâmpinat pe strãzile Galileii... Acum crede în minuni...

Casa cu gaurã în acoperis a rãmas ca un monument, strãpunsã zilnic de razele soarelui, sus pe deal. Toți cunosc minunea petrecutã în ea, cand El i-a spus slãbãnogului sã se ridice, sã-și i-a patul și sã umble. 

De-atunci, slãbãnogul vindecat se plimbã diminețile pe strãzile cetãții, bucurându-se de fiecare ciripit de pasãre, de fiecare copil alergând și de fiecare piatrã ce-i lovește ușor piciorul. Simte.

Croitorul de la colțul strãzii are de câteva zile un ucenic cunoscut în ținut. 

Nu demult era omul cu mâna uscatã, însã de când a fost vindecat, pasiunile și principiile lui s-au schimbat. Trãiește altfel.

Dacã ajungi în ținutul Gadar, lângã mare, poți gãsi o piatrã în stãncã, pe care scrie un nume. Este numele pitarului din Decapole. Un fost îndrãcit, eliberat de El. Acum știe ce-nseamnã Pâinea Vieții.

Iair, unul din fruntașii sinagogii, nu-și poate opri lacrimile atunci când vorbește despre fetița lui. Când o privește jucându-se în prag, inima îi este plinã de bucurie. În urmã cu câteva zile era cuprins de frica morții cã a pierdut-o. 

Acum știe cine poate aduce morții înapoi: Singurul.

Femeia care merge în fiecare dimineațã la fântânã, are și ea o minune ce-o urmãrește. Au fost 12 ani de chin, rușine, izolare și cheltuieli. Încã plânge de fericire când își amintește cum o simplã atingere a fost suficientã pentru a primi vindecare de la El. Acum are credințã.

Oriunde ai cãuta, ai întâlni minuni.
Înmulțirea pâinilor și peștii care-au hrãnit mii de oameni.
Potolirea furtunii și umblarea pe ape.
Pescuirea care aproape scufundã bãrcile.
Eliberarea îndrãciților și vindecarea bolnavilor... în fiecare oraș pe unde El a trecut.

Și dacã-l întâlniți pe oratorul din cetate, sã știți cã a fost surdul mut, vindecat în urmã cu câteva zile. Acum știe ce înseamnã Puterea Cuvântului.

Binecunoscutul orb din Betsaida, stã la poarta cetãții și salutã trecãtorii. 

Încã-i mai simte degetele pline cu noroi puse peste ochi, rugându-se. 

Acum știe ce înseamnã sã vezi deslușit.

Bartimeu din Ierihon, cerșetorul orb, colindã strãzile cetãții, cântând. Își viziteazã des prietenul din Betsaida și vorbesc despre frumusețea lucrurilor și a oamenilor, așa cum doar doi orbi vindecați pot vorbi. 

El trãiețte împlinit, cu binecuvântarea Fiului lui David în inimã.

Azi, gloata din cetate s-a strâns la poarta principalã. 

Toți poartã-n mânã frunze de finic. Se-aud strigãte de bucurie. 

Pe Cel ce le-a înviat copiii, le-a vindecat pãrinții și i-a eliberat de propriile pãcate, îl proclamã rege.
Însã Isus intrã în Ierusalim cu lacrimile-n ochi...

L.T.C.