Mă cheamă învierea din mormânt.
Mă strigă răsărit din întuneric,
Mă strigă Mântuirea din pământ.
Mă cheama El spre Soare și Lumină,
Mă cheamă Duhul înspre alte lumi.
Mă strigă fericirea din tristețe.
Mă strigă Pacea din mijloc de lupi.
Mă strigă liniștea de mult din criza vieții,
Mă cheamă Dumnezeu de pe pământ.
Mă caută continu, făr-oprire
Și eu parcă tot mai departe fug.
Și de atâta strigăt mă cutremur...
Și simt cum dorul crește-n El arzând.
De-atâta căutare mă împiedic,
Și parcă m-aș opri de-atâta plâns.
Mă tulbur de atâta´ndepărtare
Ce-am pus-o între min´și Dumnezeu.
Dar mult mai mult mă tulbură iubirea
Prin care ne-obosit mă caută El.
De m-aș opri... de m-aș opri o clipă
L-aș aștepta pe Dumnezeu plângând:
- De ce atâta jertfă? Nu-i risipă?
Ciudat... că știu râspunsul... și e "NU".
7.aprilie.2013
L.T.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta