De Primãvarã

Tãcere. Apãsãtoare tãcere. Pãmânt îngheţat de iarnã târzie. O iarnã ce parcã nu mai vrea sã plece. 

Nu gãseşti mişcare, decât frânturi de oameni înghesuiţi în locuri ce par calde. 

Crengi de copaci crãpate la prima adiere de vânt. 

Soare. Dar fals soare. 

Aburi pe strãzi, pe lângã case, pe geamuri. Aburitã viaţã de creştin amorţit. 

Pãmânt gri, nori gri, aer rece şi gri. 

Cuvinte gri din lipsã de fapte. 

Împietrire de suflete, de strãzi, de oameni. 

Ameţitoare luptã între viaţã şi moarte. 

Amãruie iarnã. Acrã ninsoare de cuvinte ce doboarã...

De m-aș opri...

Mă cheamă azi credința de la moarte,
Mă cheamă învierea din mormânt.
Mă strigă răsărit din întuneric,
Mă strigă Mântuirea din pământ.

Mă cheama El spre Soare și Lumină,
Mă cheamă Duhul înspre alte lumi.
Mă strigă fericirea din tristețe.
Mă strigă Pacea din mijloc de lupi.

Mă strigă liniștea de mult din criza vieții,
Mă cheamă Dumnezeu de pe pământ.
Mă caută continu, făr-oprire
Și eu parcă tot mai departe fug.

Și de atâta strigăt mă cutremur...

Pacea...

În mijlocul furtunii ce lovește,
Când barca mea se face numai scrum,
Când valul mă izbește spre pieire,
Dă-mi Doamne pacea Ta, să nu m-afund.

Când oamenii din jur mă cer la moarte,
Când mâinile sunt grele de pământ,
Când vin spre mine pietre de osândă,
Dă-mi pacea Ta, puternic să rămân.

Când nu mă simt iubit și vrut de oameni,
Când cei din jur mă judecă urât,

Intrarea în Ierusalim...

Templul din Capernaum nu mai era amenințat de omul cu duh necurat.
De când El îl eliberase .

Soacra lui Petru se bucura de soare, în timp ce de pe banca din apropierea mãrii își privea nepoții jucându-se. 

Nu demult zãcea pe pat bolnavã, când El a prins-o de mânã și fãrã nici o explicație s-a vindecat. 

Acum trãiește bãtrânețea pe care n-a visat-o.

Paznicul de la casa bogatului a fost leprosul de care El s-a atins când l-a întâmpinat pe strãzile Galileii... Acum crede în minuni...

Sã ne întoarcem iarãși înapoi...

Te rog, răstoarnã piatra la-oparte
Și cheamã-mã afarã din mormânt.
Cã m-am scârbit Doamne, de-atâta noapte,
De-atâta întuneric si pãmânt.

Te rog mai pune-un rãsãrit de soare
Și o`nviere Doamne, peste noi.
Cã sunt sãtulã de atâta moarte,
Crucificãri, batjocuri și noroi.

Și mai întinde-Ți Mâna înc-odatã...

Slava Ta în valea mea

Tu, m-ai adus în vale [mai aproape de Tine Doamne]
Unde trăiesc în adâncimi dar Te văd pe Tine în înălțimi.
Îngrădit de munți de păcate, îți privesc gloria.

Ajută-mă să învăț paradoxul:
Că drumul de jos înseamnă drumul în sus,
Că a fi smerit înseamna să fi înălțat,
Că inima frântă este o inimă vindecată,
Că duhul frânt este un duh care se bucură,
Că sufletul care se pocăiește este sufletul victorios,
Că a nu avea nimic înseamnă să ai totul,

Copile...

Mă simţi cum curg prin vânt, prin mâinile tale, copile?
Simţi cum sărutările Mele sunt stropi de ploaie şi lacrimile mele apă de mare?
Mă vezi când toate luminile se sting?
Mă găseşti?
Te regăseşti în Mine, copile?
Auzi, când obosit, aștept să-mi dai voie să-ţi vorbesc, dar parcă nu mai vrei să faci linişte în tine?

Nu vrei să-Mi laşi barca ta Mie?
Barca ta-i viaţă.
... şi viaţa-i de hârtie...

Mă vezi cum am devenit stâncă pentru adăpost...
... şi stâlp de foc...
... şi Soare?
Dar uneori preferi să stai în mijlocul mării cu valurile ei îmbrăcate cu moarte,
iar Eu stau şi astept să te-ascunzi în peştera din inima Mea...
până când aşteptarea se transformă în strigăt de ajutor.
Atunci îmi las visele singure şi mă arunc după tine, în mare.

Gând de Săptămână Sfântă...

Doamne, mi-ai spus că timpul depinde de mine.
Că pentru tot ce mâinile mele modelează într-o zi se va cere socoteală.

Mi-ai spus că întoarcerile Acasă sunt primite în bătăi de aripi angelice.

Mi-ai spus că pentru Primăvara sufletului meu, Cerul a primit în schimb înghețul iernii Pascale.

Azi, în timp ce-mi descâlceam o floare de cireș din păr... 

am înțeles că s-ar putea ca omenirea să-și trăiască 

ultima Primăvară a sufletului...