Slava Ta în valea mea

Tu, m-ai adus în vale [mai aproape de Tine Doamne]
Unde trăiesc în adâncimi dar Te văd pe Tine în înălțimi.
Îngrădit de munți de păcate, îți privesc gloria.

Ajută-mă să învăț paradoxul:
Că drumul de jos înseamnă drumul în sus,
Că a fi smerit înseamna să fi înălțat,
Că inima frântă este o inimă vindecată,
Că duhul frânt este un duh care se bucură,
Că sufletul care se pocăiește este sufletul victorios,
Că a nu avea nimic înseamnă să ai totul,

Pentru că Tu, tot ce atingi schimbi, sfinţeşti...

...deci atinge-mă!
Coboară-te în mine şi aprinde rugul înnoirii, 

vorbeşte inimii, goleşte-o ca mai apoi s-o umpli de prezenţa Ta, pentru totdeauna!

Mistuieşte tot ce nu este despre Tine şi apoi clădeşte-ţi Templul prin toată fiinţa mea, cu sfinta sfintelor în inima-mi uscată!

Atunci, şi doar atunci v-a palpita viaţa-n mine!

Mã întorc la Tine a nu-ştiu câte-a oarã...

"Cheamã-Mã aşa cum chemi Lumina care-ţi poate lumina sufletul, aşa cum chemi Focul ce-ţi poate aprinde inima, aşa cum chemi Tãria ce-ţi încordeazã energia. Cheamã-mã mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sã împartã cu tine întreaga-ţi viaţã, ca pe Mântuitorul care doreşte sã-ţi purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tãu care nãzuieşte sã te asume chiar de pe acest pãmânt, aşteptând sã te primeascã pe deplin în lumina Veşniciei."
- autor necunoscut-

Aveam aripi subţiri cu care de prea multe ori rãtãceam!
Cãutam sã mã aşez, uneori pe copacii vii, dar de cele mai multe ori pe copacii fãrã viaţã şi în mlaştini, pe aproape orice câmp sãlbatic şi groapã.

Nu mi-am îngrijit aripile şi mi-au fost frânte de spini.
Privindu-le îngrijoratã, credeam cã trebuie sã mã mulţumesc cu melodi adunate din bucãţi, sã mã hrãnesc cu frânturi din sufletele altora, sã-mi plâng aripile între praf şi vânt!
Cerul mi se pãrea de plumb. Uneori prea departe ca sã mã auzi!
Credeam cã voi fi mãturat de ploi, fiindcã se anunţau nori grei! ...