Simţi cum sărutările Mele sunt stropi de ploaie şi lacrimile mele apă de mare?
Mă vezi când toate luminile se sting?
Mă găseşti?
Te regăseşti în Mine, copile?
Auzi, când obosit, aștept să-mi dai voie să-ţi vorbesc, dar parcă nu mai vrei să faci linişte în tine?
Nu vrei să-Mi laşi barca ta Mie?
Barca ta-i viaţă.
... şi viaţa-i de hârtie...
Mă vezi cum am devenit stâncă pentru adăpost...
... şi stâlp de foc...
... şi Soare?
Dar uneori preferi să stai în mijlocul mării cu valurile ei îmbrăcate cu moarte,
iar Eu stau şi astept să te-ascunzi în peştera din inima Mea...
până când aşteptarea se transformă în strigăt de ajutor.
Atunci îmi las visele singure şi mă arunc după tine, în mare.
