Mai mult decât miel și azimi...

Săptămâna aceasta, înainte de Paști, am observat o agitație deosebită.
Toată lumea aleargă să cumpere faină, ulei, mac, nucă, ouă, vopsea pentru ouă, fructe și toți sau aproape toți caută disperați un miel.

Pe străzile puțin mai înguste, te amețește mirosul amestecat de mâncăruri.
Ce m-a uimit, e că toată lumea caută mielul.
Picior de miel la cuptor cu garnitură de cartofi,
picior de miel și sos,
picior de miel cu legume,
picior de miel îmbibat în suc sau miere.
De ce picior de miel și atât?

Nimeni nu a rostit, măcar cu o jumătate de gură: "Caut un Miel pentru tot restul anului!"

Toți îl caută în pragul Paștelui și păstrează aroma lui cel mult o zi după aceea și atât. Nici urmă de Miel în viața lor apoi.

Numele Tău și Legământul de Pace

... iar Buzele mele vor proslăvi Numele Tău, Dumnezeule!

"Adonai, baruh abab eshem!" --- În Dumnezeu este calea.

În luptă mi-ai fost mereu umbră pe mâna dreaptă, așa că am înțeles că nu am fost lipsită de Prezența Ta nici o clipă. Ascultam strigându-se Numele Tău de la răsărit la apus, așa că oriunde m-ai trimis, Yahve, Tu ai fost cu mine! Din lupte am ieșit victorioși, am intrat pe porți cu fruntea sus, cu Shalom în inimi și pe buze!
La fiecare strigăt înălțat spre Tine îmi răspundeai în sunetul tainic al tunetului și îți simteam durerea în strălucirea fulgerului! Mi-ai liniștit sufletul când mi-ai spus că încă mai avem parte de cruce!

Când oamenii intrau cu bocancii urii plini de noroi pe pragul sufletului meu și plecau lăsând nimic, îmi striga inima și carnea îmi era sfâșiată de durere, dar atunci îmi aduce-ai o cântare nouă pe buzele arse, mă aduce-ai în închinare pe culmile Taborului!
De atâtea ori am fost dărâmată și tot de-atâtea ori m-ai înalțat, încât am impresia că nu am căzut niciodată...

Jurnal, dintr-o zi obișnuită de Martie

Ora 00:00
răgușit, telefonul anunță primul mesaj.
Ale D.:"La mulți ani ...!"
îi caut locul pe masă, cu un zâmbet somnoros, închid Biblia cu semnul la Exod capitolul 3, și privesc printre acoperișuri stelele.
E ciudat cât de curate se văd printre norii gri ce dorm deasupra orașului.
Apoi am căzut într-un somn adânc și liniștit, visând că sunt acasă.
06:51
răgușitul telefonului din nou mă trezește.
un al doilea mesaj:

Te invit la o ceaşcă de Primăvară!

Razele aurii dau o strălucire stranie apei adormite în pahar.
Copacii au un dans ciudat în bătaia moale a vântului dezgheţat.

Undeva la depărtare, pe o bancă cu faţa spre soare, stau trei femei adâncite într-o conversaţie cu aromă de cafea marocană.

Doi porumbei albi ciuguleau ceva prin apropiere.
Cerul era senin. Un albastru deschis, netulburat de albul norilor (niciodată nu-l văzusem atât de curat).
Pământul încă grii, era presărat, din loc în loc, cu pete verzi şi stropi albi de flori... primele flori ale primăverii.
În liniştea absolută se auzeau primele păsări cum aduceau întâiul cântec al noului anotimp sau, cea din urmă cântare pentru anotimpul pe moarte?

Bun venit Primăvară!

Cu mireasma unui nou început...

Ce bine...

Zilele trecute am lãsat tristeţea sã-mi descurajeze sufletul, visele și inima.
Zilele trecute am lãsat, indiferentã, oamenii sã treacã pe lângã mine, am lãsat porumbeii de la fereastra mea sã aștepte sã le zâmbesc.
Dar cel mai dureros, Doamne, a fost când încet și discret am redus din cuvintele ce-ţi erau adresate numai Tie, am înãlţat tot mai puţin mâinile spre Cer 

și ochii mi-au rãmas mai mult aţintiţi spre pãmânt decât spre Tine.

Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii.
Zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii.
Doamne, zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la îmbrãţișãri, la Soare, la scris, dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine.

Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile.
Ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu, ci poţi vorbi prin mii de voci.

Iubirea Ta, Doamne... e ca o-ntoarcere Acasã!

Doamne,
de-aș știi cã mâine e soare
aș naște din mine sute de flori,
mi-aș pune pe aripi urme de stele
și-aș merge sã-ți scriu povestea în zbor.

Doamne,
de-aș știi că mâine e soare,
s-ar naște un cântec despre culori,
ți-aș desena iubirea-ntr-o floare
și zâmbetul veșnic, multicolor.

Doamne,

de-aș știi cã mâine e soare
cu brațe deschise în lume-aș porni,
Ți-aș duce mireasma, vorbind de iertare

Un Peniel al meu...

Acolo unde am văzut Faţa lui Dumnezeu...
Acelaş loc unde s-a luptat Iacov cu însuşi Atotputernicul.
Acolo unde numele lui a fost binecuvântat fiindcă nu a vrut să lase binecuvântarea să fugă odată cu revărsatul zorilor.
Acolo unde s-a născut poporul Lui, unde numele i-a fost schimbat din Iacov în Israel.
Acolo unde a început totul, cu o lupă crâncenă între om şi Dumnezeu, din care omul a ieşit înfrânt dar binecuvântat. Acolo, de unde a ieşit şchiopătând, dar fericit, fiindcă a văzut Faţa Domnului lui.
Într-un loc nu oarecare, ci unul unde s-a născut o istorie.
Începutul...
Acolo unde, pentru prima dată, omul a cerşit mila Dumnezeului Cerurilor...
Acolo...
la Peniel...
vin şi eu Tată,
să mă lupt, nu cu Tine...

Ziua Schimbării...

M-am îndepărtat de Tine...

În drumul meu prin pustie, presăram bucăți și miez de suflet până când a mai rămas doar o coajă din el, în mâna dreaptă, iar ulciorul bucuriei zăcea în mâna stângă gol. 

Vântul cânta în el.

Am crezut că voi găsi un loc, o oază... să mă umplii de Tine și apoi să îmi continui drumul indiferent, până la următoarea "umplere".
Dar nu observasem că pasul meu, primul, înafara Prezenței Tale a fost prima piatră la zidul care apoi, cu fiecare pas distanța, l-am construit eu singură între noi.

Au urmat zile în care mergeam paralel cu Tine, dar nu știam că Tu tot ce vrei de la mine defapt, e sa Te urmez, să mă las condusă de Tine!

... să calc pe urmele Tale!

Îmi întorceam din când în când privirea într-o parte și te vedeam acolo, lângă mine. Vedeam umbra Ta pe mâna mea dreaptă și credeam că sunt pe Drumul Bun, dar defapt eram pe-un drum al meu...