marți, 9 martie 2010

Jurnal, dintr-o zi obisnuita de martie....

Ora 00:00
ragusit, telefonul anunta primul mesaj...
Ale D.:"La multi ani ...!"
ii caut locul pe masa, cu un zambet somnoros, inchid Biblia cu semnul la Exod capitolul 3, si privesc printre acoperisuri, stelele...
E ciudat cat de curate sa vad printre norii grii ce dorm deasupra orasului...
Apoi am cazut intr-un somn adanc si linistit, visand ca sunt acasa...

06:51
ragusitul telefonului din nou ma trezeste.
un al doilea mesaj:
Levy C.:"LA MULTI ANI ...!"

Zambesc din nou, senin.
Privesc stelele dar nu le mai dau de urma...
E spre dimineata.
Soarele inca nu a rasarit.
Daca ma grabesc putin, voi avea timp sa-l vad cum isi face aparitia pe cer, tocmai deasupra râului, iar privelistea e perfecta.

07:50

Autobuzul e linistit si aproape gol.
Semaforul e rosu.
Zambesc.
In urmatorul minut, trebuie sa apara...
privesc in orizont, pe cursul râului agitat si dintr-o data, umbre si lumini amestecate cu formele catedralei picteaza un tablou mirific...
E Soarele.
Rasare!
Am impresia ca tocmai apare din apa si ma asteptam sa fie ud.
Are o culoare rosiatica, exagerat de frumoasa, care imbraca si cerul din jurul lui, si catedrala batrana de timp...
Imi inund ochii cu frumusetea rasaritului din aceasta dimineata, in timp ce zambetul din nou apare pe chipul meu, de mana cu o rugaciune de multumire pentru momentul tocmai trait.

08:00
vocea ragusita a telefonului anunta un nou mesaj
Anna:"La multi ani...!"
In timp ce ascund telefonul in geanta, ma gandesc la sufletele de dincolo de mare...
Oare ei au reusit sa se bucure de rasaritul ametitor de frumos, din dimineata aceasta?

08:10

Aula murmura de voci ragusite si fetze cu urme de somn.
Intru zambind, ma asez pe scaunul verde, la masa zgariata.
In spatele meu, pe fereastra putin deschisa, razele soarelui imi ating umarul in semn de fericire...
O fi tot un fel de "la multi ani", din partea Lui...
Ma bucur doar putin de minunea Cerului, pentru ca usa salii se tranteste cu un zgomot surd.
Incepe ora de Pedagogie.

08:11

Ruth: " ... la multi ani...!"
In timp ce profesoara se lupta cu un powerpoint ce nu vroia sa avanseze mai departe de introducere, zambesc si ma gandesc la sufletele de pe tarmul marii,pe malul Barcelonei...
mi-e drag si dor de ei...
Dupa 5 minute de zarva in sala, proiectorul porneste din nou.
"Pedagogia pe categorii de varste", o tema aparent usoara, dar plina de puncte si subpuncte.
Cand incepeam sa ma ingrijorez ca in orice moment pot pierde firul... m-a linitit sunetul pitzigait al soneriei care anunta sfarsitul orei.
Zambesc.
Pana la urma nu a fost chiar atat de greu.

10:00

Am trecu cu bine si ora de Psihologie.
Acum, stau cu fata in soare, bucurandu-ma de pauza racoroasa de care am parte.
Pregatesc tava cu prajitura.
Tai cateva felii.
Astept sa se intoarca studentii in sala umbrita de soare.
Suna telefonul.
Ma grabesc sa strabat cat mai repede coridorul galagios, si cand in sfarsit ajung in poarta cladirii, raspund.
La celalalt capat de telefon un alt "la multi ani" ma provoaca sa zambesc.
E bine-cunoscuta voce a unchiului meu.
Cand termin scurta conversatie, ma intorc grabita, pe acelasi coridor ceva mai linistit acum, spre sala unde urmeaza sa inceapa urmatorul seminar,
"Stiinte culturale si politica".
Pasesc in clasa deja plina de studenti, si fara sa le acord prea multa atentie, ma indrept spre scaunul si masa mea verde-zgariata.
Se asterne o liniste aproape enervanta.
Imi ridic ochii spre ceilalti.
Toti ma priveau.
Defapt stiam ca momentul acesta avea sa se intample, dar nu ma asteptam sa fie chiar acum, chiar asa.
In spatele meu, o studenta, cu voce inseninata, da tonul:
2 .. ya " Cumpleaños feliz, cumpleañoz feliz ..."
Toata sala rasuna de rasete si aplauze.
Am primit multe imbratisari.
Un coleg, care tocmai terminase cu un an in urma, Facultatea de Arta si Design, se chinuise, in cele cateva minute in care eu eram afara vorbind la telefon cu unchiul meu,
sa decoreze tabla neagra, cu tot felul de baloane colorate si desene cu fluturi.
Au servit fiecare cate o felie de "salam de biscuiti".
Si apoi ne-am ocupat locurile pentru ora care tocmai incepuse.

14:10

Ziua impreuna cu studentii de la Psihologie a luat sfarsit.
Zambind, ma indrept spre casa.
Soarele, ma urmarea din mijlocul Cerului.
Simteam cum imi vegheaza fiecare pas.
Ma simteam in siguranta.

14:45

Ma desfac de multimea imbulzita in autobuzul semi-incarcat, si respir puternic aerul zilei de primavara.
Soarele, ma asteapta zambind, pe albastrul presarat cu nori.
Grabesc pasii spre casa.

16:00

Verific mesajele si e-mail-urile.
99 necitite,
si 76 pe facebook.
Raspund primilor 10.
Vreau sa le multumesc fiecaruia in parte de faptul ca si-au amintit de mine, azi.
Sunt cu zambetul din nou pe buze, la fiecare mesaj pe care-l citesc.
Respir implinita.
Ziua inca nu s-a incheiat, dar o pot numi o zi perfecta.
... sau aproape perfecta...
Imi lipsesc imbratisarile prietenilor de departe...

16:55

Inchei scurta conversatie cu L., rugandu-l sa se roage pentru examenul de la ora 18:00, la care urmeaza sa ma prezint.

17:03

Telefonul suna din nou.
Cu o voce ragusita, se aude la celalt capat de telefon:
" e martie.. si nimic special... si totusi, la multi ani Ligia!"

Luxxe, un vechi prieten din imprejurimile Madridului.
In timp ce ies din casa, sa ma indrept spre statia de autobuz, conversatia noastra se schimba de la un subiect la altul.
Intr-un final, l-am intrebat, cum e sufletul lui?
Raspunsul lui... s-a lasat asteptat..
Cu vocea intre-taiata mi-a spus:
"Saptamana viitoare, merg la operatie. Sa te rogi pentru mine."

Operatie...
Vorbisem saptamana trecuta, si nu-mi spusese nimic.
"De cand stii? De ce ? Cum?"
L-am atacat cu intrebari care asteptau raspuns...
"Mi-au facut vineri biopsie, si azi analizele de sange. Se pare ca e nevoie urgenta de interventie chirurgicala. Joi merg sa vorbesc cu anestezistul.
La inceput mi-au spus ca e doar o mica tumoare, ca nu aveam de ce sa ma ingrijorez.
Dupa analize, m-au sunat din nou.
E cancer."


Mi-am inchs ochii, si am strans puternic pleoapele...
Imi doream sa nu fi auzit bine ultimul cuvant.
Lacrimile ma inecau.
Dar nu puteam plange.
Nu puteam sa-l las sa ma auda cu vocea tremuranda.
A fost cea mai dureroasa si ascutita tacere din toata existenta acestei zile.
Intr-un tarziu, stergandu-mi lacrimile, si multumita ca e la capatul celalalt de telefon, ca sa nu-mi vada ochii inecati, am incercat sa-l incurajez.
Nu am putut rosti prea multe cuvinte ziditoare.
Am incheiat cu un: " iti promit ca ne vom ruga pentru tine!"

18:05

Examenul nu parea greu.. dar mie imi parea neobisnuit de lung.
Incercam sa ma concentrez, ca sa termin cat mai repede, sa ies din sala aceea imbulzita de tacere si miros a umed.

Ultimul punct era despre o compunere.
Trebuia sa alegem una din cele doua teme.
"Parintii sunt cei mai buni profesori"
sau
"Examen".

Engleza mea, stalcita... m-a invitat sa incep vorbind despre parinti.
Dar mi-am dat seama, ca nu puteam formula mai mult de 4 propozitii...
Am taiat peste liniile acelea inclinate, alcatuite din cuvinte aprope fara sens...
si.. pe o foaie alba, am inceput sa scriu..
cu ochii impanziti de lacrimi, despre Examen...

"Sunt in perioada examenelor.
Urasc cuvantul examen.
Scoala, sesiune, proiecte, studii, seminarii, probleme, in cautare de raspunsuri, impiedicandu-ne de solutii...
Examene...
E interesant, si intr-un fel, comic, cand te gandesti ca urasc cuvantul examen, si tot ce inseamna el, ca sa realizez, azi, ca defapt traiesc un examen zilnic... Viata.
Scoala, proiecte, seminarii, spital, un accident, un lucru pierdut sau gasit, un cadou sau o floare de la un anonim, o iubire si o persoana pentru a o iubi, un zambet sau o lacrimia... o inima franta, un nou avant...
chiar si un telefon primit de la un prieten vechi si drag, care te anunta ca tocmai are cancer...
Toate sunt mici texte, formand Examenul Vietii.
Am incheiat cu versurile unei cantari...
"This is your time, this is your dance, live every moment, leave nothing to chance, swim in the sea, drink of the deep, embrace the mystery of all you can be!"

Si am semnat examenul...
apoi l-am inmanat profesorului.

23:50

Am deschis Biblia la capitolul 3 din Exod...
In timp ce ma gandeam la tot ce am primit si ce mi s-a luat in ziua de azi..
la toate mesajele si telefoanele...
la toate imbratisarile si vestile...
la toate zammbetele si binecuvantarile ...
la dorul meu de casa si de cei dragi...
in timp ce multumeam pentru incercari si inaltari,
am citit versetul 12, din Exod 3: " Eu voi fi negresit cu tine..."

Am inchis Biblia ..
si cu ochii plini de multumire si recunostinta,
mi-am inaltat rugaciunea spre Cerul instelat...
si cu un zambet obosit dar sincer, am rostit iubind...
"La multi ani
nouã, Tatã!"

4 comentarii:

Anonim spunea...

scuza-ma Ligia dar eu sa fiu in locul tau, mi-as schimba telefonul ...ori l-as duce la un ORL-ist sa-i trateze raguseala...

Ligia Trîncă spunea...

ragusala il face special :P

pentru fiecare persoana care ma suna,
are un ton diferit... desii e aceeasi melodie, din cauza "raguselii"
suna diferit...
incep sa cred.. ca telefonul meu, asa batran si rgusit cum e,
e unic :P

semneaza-te anonimule :)

Anonim spunea...

deosebit eseu!ai un dar special!fii binecuvantata!
claudia sauciuc

Ligia Trîncă spunea...

multumesc clau :)
ma rog sa-l folosesc darul, cu intelepciune.