luni, 31 mai 2010

Poveste REALÃ

Istoria mea are începutul scris pe data de 27 Martie... 2009.
Privind în urmã, în calendarul timpului spart în minute, mã coplesesc trãirile pline de fericire...
Mi-e dor de tot ce-a pierdut forma zilelor, dinaintea acelei zile de 27 martie...

Mama si fratele meu mai mare, luau micul-dejun,
iar eu mã legãnam linistit, în pãtut.
Era o legãnare tãcutã si apãsatã...
Poate, acesta a fost motivul pentru care mama s-a ridicat în timpul mesei, ca sã îmi întâlneascã zâmbetul si ochii mari.
Eram în familia aceasta, de câteva luni. (nu-mi amintesc sã fie atunci un an).
Mã simteam iubit. Mimat. Îngrijit. Ocrotit. Ascultat.
În dimineata aceea, când mama m-a ridicat pe bratele ei, o urmã de sânge aproape negru, a-ngrozit chipul ei drag.
Urmãtoarea destinatie, de urgentã: Cook Children’s Hospital din Fort Worth.

Acolo, au fost 5 ore de probe si ace, analize, sânge, scaner, dureri si masinãrii ciudate. O multime de oameni în halate albe, îmbulzindu-se în jurul meu.
La sfârsitul zilei, doctorul încerca sã-i explice mamei, cã nu au gãsit nimic. Dar pentru hemoragie trebuie sã existe o explicatie.
Asa cã ne-a îndrumat spre Spitalul de Pediatrie, Surgeon.

4 Mai 2009

Analize. Sânge, probe, doctori, întepãturi... din nou.
La sfârsit ne-au dat un diagnostic.
Rãspunsul suna ciudat: Rabdomiosarcom.
[ Este o tumoare malignã a fibrelor musculare striate. Locul ei preferat este zona capului, a gâtului si rinichilor. În cazul meu este valabilã prima optiune. ]
Acum când pronuntã pãrintii mei numele bolii, am impresia cã rostesc numele meu. E prea putini timp printre oameni, iar Rabdomiosarcom Alveolar a fost rostit atât de des alãturi de numele Bryce, încât mi-a devenit greu sã fac diferenta între cancer si mine.

La doar 7 sãptãmâni de tratamente si analize, medicii aveau o altã veste pentru noi. Era vorba de o comportare ciudatã a cromosomilor.
"Acesta este un tip de cancer foarte rar întâlnit, cazurile fiind de 1 între 50 de milioane, iar în lume exista doar 400 asemãnãtoare cu Bryce.
Planul urmãtor, ar fi.... chimioterapie.
Radioterapia este prea periculoasã pentru,
practic, un nou-nãscut."


19 Martie 2010.

Au trecut 43 de sãptãmâni de chimioterapie chinuitoare.
Mi-au refãcut analizele. Parintii au fost informati de încã douã tumori noi, descoperite în trupusorul meu.
Una aproape de inimã si alta pe stomac.
Teama care a marcat începutul acestei periode din viata noastrã, când au rostit prima datã rezultatul analizelor,
a devenit din nou colegã de drum, dupa diagnosticul din luna martie.

Peste câteva zile vom cãlãtori spre Huston, MD Anderson.
Acolo, expertii vor lua o decizie în ce priveste tratamentul meu, chimioterapia si schimbãrile care trebuie fãcute, pentru a ne adapta noii situatii.
Visez la un viitor liber de cancer.
Visez cã tot ce-mi va rãmâne mâine, din cosmarul acesta cu miros de chimio, va fi doar cicatricea enormã de pe capul meu gol.
Visez sã cresc curat, râzând cu fratele meu mai mare, si pãrintii, pe care-i iubesc enorm.
As vrea sã merg la scoala într-o zi.
În tabere.
As vrea sã ajung predicator. Sã fiu mãrturia vie a vindecãrii Divine.
Visez, la un cer senin, nu privit prin fereastra spitalului.

Mi-au spus ca vor fi 6 sãptãmâni...apoi, din nou analize, doctori, scaner, perfuzii... miros de saloane izolate.
Dupã toate acestea, imi doresc sã ascult rostindu-se ceva bun.
M-as multumi doar cu numele meu...
nimic adãugat înainte sau dupã el...
doar Bryce...
si atât.
Promit sã fiu cel mai cuminte si fericit baietel atunci.

Love always,
Bryce

------------------------------------------------------------------------------
p.s: multumesc Lidia Boicu, pentru imagini, si detaliile oferite, despre dureroasa poveste a micutului Bryce. Ne vom ruga pentru visele lui...
Rafa ( Vindecãtorul ) sã-i vegheze fiecare pas.

http://tinysparrowfoundation.org

Sustin fundatia Lidiei.

marți, 25 mai 2010

Un Ecou în Întuneric

Ard untdelemn în miez de noapte şi veghez la Cuvântul Tãu, fiindcã nu aş vrea, un pas greşit, sã îmi distrugã tot ce am clãdit pânã acum cu sudoare...
Compar dorinţa Ta ( de a fi asemenea Tie ) cu lumea în care respirã pentru o vreme trupul meu...
şi rãmân rãnitã, pânã în adâncul fiinţei...
nimic nu împlinim din ce Ai spus...
Oare câtã rãbdare mai ai cu noi?
...pânã când?
Am ales sã veghez la Cuvântul Tãu, Te-am ales pe Tine. Am ales sã mã desprind de cei care merg la moarte... ( spre moarte se îndreaptã şi trupul meu dar eu merg spre viaţã ).
Din pricina eternitãţii ce mã asteaptã dincolo, aici merg calmã, cuprinsã de o bucurie, pentru "ei", ciudatã!
Port în mine ceva extraordinar, ceva mai presus de cuvinte...
Dacã Te-ar cunoaşte, ar înţelege! Tu mã faci sã fiu aşa!
Timp de o clipã, mã las plutind pe aripi de vânt...
O, cât aş vrea sã mã ridice vântul pânã la Tine, sã nu mai vãd lumea aşteptând la Poarta Morţii o şansã sã mai înveţe ceva despre viaţã...

De-a lungul secolelor, ne-au privit uimiţi, în arene, cum înaintam pe nisip cântând... cu braţele întinse, ca şi cum am fi vrut sã cuprindem întreg Cerul într-o îmbrãţişare...
Mãcar noi cunoşteam pe Cel în care credeam... pentru care muream!

Ei strãbãteau strãzile labirintice ale Oraşului lor Etern, în speranţa cã vor gãsi un sanctuar al pãcii în suflete. Dar ce le poate oferi o cetate la fel de neagrã ca ei?...
la fel de plinã de idoli ca şi vieţile lor? ( pânã acolo, cã din disperare se închinau şi zeilor fãrã nume... )
Dacã Te-ar fi cunoscut...
Ai fi fost Ecoul în întunericul în care trãiau...

Oraşul Etern mai existã şi astãzi, şi este acelaşi... doar cetãţenii au venit noi...
Dar idolii şi disperarea, în întunericul ce îl înconjoarã, nu s-a schimbat... mai sunt atâţia care cautã cu disperare un sanctuar al pãcii pe strãzile labirintice! Acum nu mai murim în arene, murim de durere pentru ei !

Noi, cei care am descoperit Lumina, sã ne afundãm cu credinţã şi curaj, în noaptea Oraşului obosit...
sã ne dãm mâinile, şi chiar de-am înainta cu riscul de-a ne întoarce înapoi în arene, sã le vorbim despre Adevãr!...
Nu se poate sã nu pãtrundã o razã de speranţã... mãcar într-un suflet... şi atunci...
atunci, vom fi murit frumos!

joi, 20 mai 2010

Mã întorc la Tine a nu-ştiu câte-a oarã...


"Cheamã-Mã aşa cum chemi Lumina care-ţi poate lumina sufletul, aşa cum chemi Focul ce-ţi poate aprinde inima, aşa cum chemi Tãria ce-ţi încordeazã energia. Cheamã-mã mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sã împartã cu tine întreaga-ţi viaţã, ca pe Mântuitorul care doreşte sã-ţi purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tãu care nãzuieşte sã te asume chiar de pe acest pãmânt, aşteptând sã te primeascã pe deplin în lumina Veşniciei."
- autor necunoscut-

Aveam aripi subţiri, cu care de prea multe ori rãtãceam!...
Cãutam sã mã aşez uneori pe copacii vii..
dar de cele mai multe ori pe copacii fãrã viaţã şi în mlaştini...
pe aproape orice câmp sãlbatic şi groapã...
Nu mi-am îngrijit aripile şi mi-au fost frânte de spini.
Privindu-le îngrijoratã, credeam cã trebuie sã mã mulţumesc cu melodi adunate din bucãţi, sã mã hrãnesc cu frânturi din sufletele altora... sã-mi plâng aripile între praf şi vânt!

Cerul mi se pãrea de plumb.. uneori prea departe ca sã mã auzi!
Credeam cã voi fi mãturat de ploaie, fiindcã se anunţau nori grei!
... dar ţi-am simţit Inima aproape...
Tu, însã, mi-ai rãmas Credincios!

Dumnezeule, când am strãbãtut drum lung, singuratic, ai strãbãtut cãrarea aceea împreunã cu mine. Mi-ai cunoscut sufletul şi multele-i lupte... cu toate cã eu evitam sã Te privesc în Ochii, ca sã nu pãtrundã privirile Tale prin platoşa ce mi-am fãcut-o scut...
Tu Doamne, m-ai urmãrit şi m-ai învins, doar ca sã mã binecuvântezi.
M-ai acceptat aşa cum sunt ca sã mã faci ceea ce trebuie sã fiu!

Acum, în Braţele Tale se strâng aripile mele moi şi frante!
Vreau vindecare!
Dã-mi vindecare, cãci ştiu cã dacã TU vrei, Poti!
Eu Cred!
Sunt stângaci.
Un stângaci incapabil sã dea mâna cu mine sau cu alţii !...
iar urechile, urechile uneori nu-mi pot înţelege propriile cuvinte...
Dar de-acum inainte, voi cãuta sã-ţi vãd Frumuseţea care ai aşezat-o între Cer şi Pãmânt!
Voi cãuta sã folosesc Limbajul Crucii !...
sã-ţi ascult Tãcerea, înãbuşind sunetul!
De-acum înainte am sã te port ca o Luminã în sufletul meu şi-al altora...
am sã te port ca un Foc ce-mi aprinde inima cu licãriri de noi speranţe...
am sã mi te fac Prieten, un Prieten cu care sã-mi împart întreaga viaţã!
De-acum înainte te numesc Mântuitor, Vindecãtor, fiindcã mi-ai dat noi aripi! De-acum înainte vreau sã ştie lumea cã mi-ai fost şi-mi eşti Dumnezeu,
un Dumnezeu Adevãrat şi Viu,
un Dumnezeu al dragostei şi-al vindecãrii,
al iertãrii şi-al noilor începuturi!

De-acum înainte, sã ştie lumea, cã aici sunt doar în treacãt...
cã Tu aştepti sã mã primeşti pe deplin în Lumina Veşniciei!
...şi... cã mi-eşti Cântecul fãrã sfârşit!

sâmbătă, 15 mai 2010

Vorbind cu Nemãrginirea...


şi parcã nu mai preţuieşte nimeni darul sângelui Tãu, Nemãrginitule...
Cu fiecare mileniu de nisip, din clepsidra timpului,
trecem pe malul celãlalt, al uitãrii, fiecare minune fãcutã de Tine, fiecare cuvânt...

Am aruncat esenţele şi ne mulţumim cu urma parfumului din vasul gol...
Am rupt din Rãdãcinã Cuvântul, şi am pãstrat doar florile, în pumnul nostru de pãmânt,
fãrã sã ne îngrijoreze ofilirea lentã dar sigurã.( în lipsa de Apã Vie, nimic nu creşte ).
Am uitat cum Tu te înnoieşti în fiecare dimineaţã şi ne-am lovit de tradiţiile şi faptele de ieri,
fãrã sã ne dãm seama cã timpul curge spre Tine fãrã noi...

Condamnãm tot ce-i nou...
şi distrugem schimbãrile ca pe-o ameninţare...
Frica ne orbeste şi nu Te mai putem vedea aşa cum tânjeşti Tu sã te areţi.

şi ne întrebãm de ce nu mai rãspunzi...
De ce furi vieţile înapoi, fãrã sã ne întrebi... ?
De ce ne laşi singuri în mijloc de furtuni..
de ce ignori sã ne asculţi...
Sau... de ce-ţi retragi toţi îngerii de pe pãmânt... ?

Ne-nchidem între patru pereţi ( ai urii, ai minciunii, ai firii şi ai împietririi ),
legaţi de lanţurile fricii şi zguduiţi de disperarea lumii, uitând de ce am fost creaţi,
de Cine..
şi cum ...
... ne odihnim pe mormanul de ruine şi morminte, venite din trecut...
iar Cerul ce ne cheamã cu disperare sã privim în sus, nu-l auzim...
şi nu-l vedem...

Ce trist creştem, Dumnezeule, fãrã Tine...
.. ce goi...
Venind de nicãieri...
Mergând spre niciunde...
Surzi...
muţi...
şi orbi...
Egoisti...
nebuni...
şi ucigaşi de vise...

Tu, scuturat de plâns,
şi milã,
înecat de dor...
ne zgudui pãmântul, cu dragostea tremurând în Tine, în speranţa cã ne vom întoarce...
Ne rãstorni clãdiri şi vise... în speranţa cã ne vom refugia în Stânca inimii Tale...
Ne sufli tornade, cu dorul aprins, de-a ne pierde spre Tine...
Ne lipseşti de toate,
târându-Te printre ruine, cu Mânile pline de aur şi bogãţii...
în speranta cã te vom observa, şi ni le vei da astfel, pe toate...

Iartã-ne Doamne firea şi pãmântul purtãtor de inimi...
Te rog, Dumnezeule, rãstoarnã lumea spre început,
cu noi în Mâinile Tale...
Sã preţuim jertfa Sângelui, Nemãrginitule...
şi atunci, vom înţelege...
toate lucrurile...


P.S: poza luata de pe deviantart.com

miercuri, 12 mai 2010

Cuvinte inventate...

Ce s-a´ntâmplat cu toate râsetele si gãlãgia jocurilor?
Unde s-au ascuns cântecele despre flori, si cãtãratul în copacii plini de corcoduse?
Unde sunt nestâmpãratii ce-aruncau hârti prin curtea scolii, si profesorii care-i pedepseau lustruind parchetul?
Unde s-au scurs momentele de la mijlocul zilei, când te puteai odihni în liniste, în timp ce noi, copiii ne uitam la "dragonBall" sau "SailorMoon"?
Sãritul elasticului,
cosca,
baba-oarbã,
lapte-gros,
coarda...
toate jocurile...
toate cãzãturile si rãnile-n genunchi..
toate coatele julite si fruntile zgâriate...
Unde sunt, copilãriile?
pentru cã asteaptã animalele abandonate sa fie luate-nbrate, hrãnite, si iubite...

A rãmas pãmântul uscat, si "blatul" de noroi crãpat, de când le-am uitat acolo... gãtind la soare...
E-o pânzã mare peste sania ce ne purta trupurile înghetate, prin iernile târzii...

Azi, parc-au trecut milenii... de-atunci...
Sunt presãrate doar din loc în loc, strãzile, de oameni, prea grãbiti...
Copiii sar peste copilãrie, de la scutec direct în haine scumpe, în baloane de aer, cãlcati si pieptãnati la dungã, instruiti sã nu vorbeascã cu noii-veniti...
Nici nu se discutã sã-si murdãreascã cãmasa încercând sã ia o mânã de corcoduse coapte.
Iar visele de-a construi castele sau de-a alerga prin grãdini, sunt scurt înecate, de privirile pline de judecatã a celor din jur.( asa zis, oameni mari )

Nu-i de mirare, cã-si gãsesc alte ocupatii...
o jignire pentru profesori,
o palmã pentru colega tãcutã, din banca din spate,
o înjurãturã celui care mai viseazã la un soare galben...
un cutit în spate colegului, pentru cã nu a vrut sã-i împrumute o tigarã,
o sticlã de vin furatã...
priviri ucigase, si sarcini nedorite...
avorturi, sinucideri,
trafic de prafuri albe
sau amenintãri cu pleacarea de-acasã...

Le-am luat pãpusile si masinile,
si le-au dat altii cutitele si drogurile...
i-am citicat pentru comportamentul copilãros ( desi era normal la vârsta aceea ),
si i-au educat hoinarii cum sã supravietuiascã...

Le-am spus cã lumea s-a schimbat, si avem libertate, într-o tarã liberã...
si ei au luat-o-n serios:
Umblã jumãtate îmbrãcati pe strãzi, si bãietii de mânã cu bãietii...
si fetele de mânã cu fetele...
Pentru cã, asa le-am spus noi... asa au înteles ei cã e normal...
iar noi nu ne-am prea dat silinta sã-i îndreptãm.
Ne-am modelat copiii, transformându-i în masinãrii care iubesc,
urãsc,
se despart,
apoi iubesc din nou...
Adeseori, din cauza iubirii renuntã, pentru cã nu mai fac diferenta dintre o iubire realã sau iubirea firii...
( m-am îndrãgostit on-line, si dacã tu mã lasi, eu mor )
Au pierdut si ultimul fir de credintã...
Îsi scurteazã vietile cu un ciot de tigarã si un gram de drog.
Iar noi, îi privim, mândrii cã i-am crescut maturi...

Si cum nu e destul...
mereu rostim în urechie lor: " dacã erai ca ceilalti",
" nu stii nimic",
" ascultã ce spun eu" ,
"pe vremea mea..."

Si ... asa-i...
dacã erau ca ceilalti...
ar fi fost bine...
asta dacã aveau un "celalti" ca exemplu bun...
ei nu stiu nimic... pentru cã nu ne-am strãduit sa-i învãtãm.( Daca el face, fã si tu... )
Am crezut cã va face educatie cu ei televizorul sau întâlnirile virtuale...
cum sã asculte ce spunem noi, când nu au fost învãtati asa ceva?
Niciodatã nu au fost ascultati, fãrã sã nu fie contrazisi sau criticati...
si-i drept... pe vremea noastrã era altcumva...
Ne multumeam cu o portocalã la o lunã, si o bucatã de ciocolatã la trei...
dar aveam parte de iubirea si atentia pãrinteascã, zilnic, nu doar la sfârsit de sãptãmâni, printre afaceri si plecãri în strãinãtate...
Nu exista concurenta hainelor de firmã nici mentalitatea criticismului...
Noi mergeam duminicile la bisericã, de mânã cu bunicii sau pãrintii...
poate nu prea încântati atunci, dar s-a format respectul cãtre ceva Divin, si mai târziu am simtit nevoia personalã de-a cãuta Locasul...
Noi am prins ultimul tren cu lectia "diferenta dintre ce-i bine si ce nu".
Am crescut cu filme alb-negru si un singur canal...
azi, sunt ecrane colorate, si ne-nbulzim în duhoarea canalelor fãrã numãr... si deloc folositoare...

Ce s-a´ntâmplat ?
Pe ce portiune din drum, am lãsat decenta si ratiunea... ?
unde e dignitatea si respectul?
Când s-a produs schimbul între iubire si închisoarea întunericului?
... am pierdut libertatea..
dar mergem pe strãzile pustii,
mândrii cã am inventat cuvântul ...

duminică, 9 mai 2010

Azi... iubesc

E liniste..

în timp ce mã gândesc la tine, e liniste...
Mã tot întreb, dacã nu cumva mi-a-nteles dorul,
pânã si zgomotul cel mai abrupt...
si s-a prefãcut tãcere...

Azi... iubesc!

marți, 4 mai 2010

Lupta sufletului biruitor...


Romani 3.
21: Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege despre ea mărturisesc Legea şi prorocii
22:şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
23:Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu
24:Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
(...) 26: pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Doamne... de ce sunt tot mai putini Moise ( Oamnei ai lui Dumnezeu ) ?
De ce nu poti gasi usor un om caruia sa-i spui sa scoata poporul din robia urii, a geloziei, homosexualitatii sau a drogurilor?

De ce sunt asa de putini Avraam ( primitori si iubitori de oaspeti, ascultatori de Dumnezeu ) ?
De ce nu mai trec, ca in vechime, ingeri pe la corturile noastre...
De ce lasam asa de usor saracii in pragul usii?
De ce intoarcem spatele sau grabim pasii cand trecem pe langa un cersetor?
De ce nu asteptam la usa cortului, sa ii chemam la masa ca sa le slujim, in Numele Tau? Invata-ne Rabi, sa ne identificam pe noi insine cu fiecare om în nevoie.

Stapane, stiu ca inca mai cauti un Noe ( un om placut Tie ).
Fa sa rasara in inimile fiecarei persoane dragostea pentru Cer, credinciosia neclintita si ascultarea nelimitata. Chiar daca ne vei cere sa construim corabii pe timp de seceta, sa o facem fara sovaieli... iar daca lumea ar spune ca suntem nebuni, noi sa traim in credinta prin si pentru Tine! Invata-ne sa cautam sa-ti fim placuti Tie, nu lor!

Rabuni, de ce e asa de greu sa gasesti o Estera, azi? ( Hadasa/ stea )
O femeie care sa mearga prin credinta, in fata dregatorilor, ca sa lupte pentru binele poporului Tau!
O femeie care, in ascultare de Tine, se jertfeste pentru Planul Tau... !
Invata-ne Yahvve sa umblam in voia TA.

Elioh, gasesti atat de greu un Iacov, printre noi...
Un om, ca sa lupte in toiul noptii, la Peniel, dar nu cu Tine, ci impotriva lui. Impotriva firii care vrea sa distruga relatia dintre creatie si Creator.
Doamne, de ce gasesti tot mai putini schiopi, fericiti ca s-au regasit in Tine? Invata-ne Yeshua, sa murim fata de noi.

Shilo, mai ridica un Iosif, in Egiptul modern.
Un copil cu inima curata si credinta neclintita, ca sa il poti folosi la carma tarii. Un copil care sa fie gata sa se lase vandut de fratii lui, cumparat de un Potifar, intemnitat pe nedrept, dar care stie ca totul face parte din Planul Tau maret, ca la sfarsit, sa poti salva prin el mii de suflete. Pregateste oameni pentru vremurile de "foamete" ce vor veni...

Doamne, inca mai cauti un David, care sa-ti cante in fiecare dimineata bunatatea si dragostea... care sa-ti scrie psalmi de lauda... un David care sa invinga goliatul acestei lumi.
Un om de a carui smerenie sa te folosesti ca sa-ti arati slava!
Un tanar, care doar cu prastia credintei sa doboare frica, si cu piatra nadejdii sa distruga depresia... dintr-o singura lovitura sa doboare slujitorii intunericului. Invata-ne Adonai, sa luptam pentru Lumina.

Doamne, de ce este asa de rar intalnit un Samuel?
De ce tinerii, azi alearga dupa placerile lumii, in loc sa se odihneasca langa chivot, in prezenta Ta?
De ce nu sunt atenti la glasul Tau, si in miez de noapte sa fie pregatiti pentru a-ti sluji? Invata-ne Rege, sa fim acolo unde vrei sa ne intalnesti, pregatiti cand doresti sa ne trimiti.

Din nou am un "de ce"Doamne... iarta indrazneala sufletului care plange...
De ce un Solomon, azi, e atat de greu de intalnit?
Toti tanjesc dupa comori pamantesti, care vor ramane vesnic aici... dar putini am auzit sa-ti ceara tarie, pentru a duce Cuvantul pana la margini de lume... si multi mai putini am auzit sa-ti ceara intelepciune... Invata-ne A´tot´stiutorule, sa ne strangem comori... in Cer.

Isuse, unde este acel Petru, gata sa moara pentru Tine?
La a carui predica sa se intoarca, intr-o singura zi, 3000 de oameni?
Unde sunt acei oameni a caror umbra vindeca bolnavi, a caror maini tamaduiesc orbi... si a caror glas transforma inimi, cand pronunta Numele Tau? Invata-ne Vindecatorule, sa traim pentru Numele´Ti.

Tata, mi-e dor de oameni transformati in Evanghelii umbland...
De acele sute, adunate in odaia de sus, intr-o zi de Rusalii...
De acei pescari... pescari de oameni...
De tineri de foc, in dragostea dintai...

Ai spus ca ai nevoie de un om... a carui inima sa fie curata, goala de el, ca sa ai Tu loc!
De un suflet, ca sa-l inveti jertfirea, smerenia si dragostea de aproapele... in care sa se nasca Fiul, sa cresti Tu si sa stapaneasca Duhul Sfant!
Cauti un trup, in care sa Te oglindesti... un cuget in care sa scrii Legea Ta Dreapta!
Dar chemi pacatosi...

Si ii chemi pe ei pentru ca nu exista om fara prihana... Chemi oameni rataciti in noapte, cu haine murdare... ca sa-i speli in sangele Fiului, sa-i faci mai alb ca zapada. Apoi sa-i ungi sub prezenta Duhului Tau... ca sa-ti fie fii pentru totdeauna!
Te apleci la inima pe care o vezi in ruina, la sufletul zdrobit si la trupul fara vlaga... ca sa iti zidesti Templul acolo, sa cresti flori albe de cires pe daramaturi, sa reconstruiesti sufletul din bucuria mantuirii Tale depline, si sa aduci din nou primavara in trupul ostenit.
Cauti un pacatos ca sa-l faci neprihanit!

Invata-ne sa-Ti fim urmasi ...placuti, credinciosi, puternici, statornici, iubitori... sa-Ti semanam atat de mult ... incat pe strada lumea sa ne strige din urma... sa ne confunde cu Tine!

luni, 3 mai 2010

(Rã)Sar cuvinte...

E frig aici, cu toate cã-i luminã.
E primãvarã, dar eu scutur flori.
şi-aud cum creşte iarba în grãdinã,
Dar cum sã vãd, când cerul meu e-un nor?

E soare-n jur şi-ascult cum cântã-un greier...
În versul lui senin, el poartã zori...
Parcã ar fi un capãt de poveste....
Ascult cu ochii plini dar suflet gol...

Mai vino Doamne, iarãşi pe la mine...
Mai înfloreşte-mi Tu în rãni, culori.
Sã-mi faci din lacrimi strânse, o poveste...
şi schimbã norul negru-n albe flori.

...

E frig aici, cu toate cã-i luminã...
şi s-au oprit puţin ploile-n loc...
Printre-nghetaţele priviri, înspre Luminã...
A rãsãrit firav, primul boboc...


- Ligia Trîncã -