sâmbătă, 15 mai 2010

Vorbind cu Nemãrginirea...


şi parcã nu mai preţuieşte nimeni darul sângelui Tãu, Nemãrginitule...
Cu fiecare mileniu de nisip, din clepsidra timpului,
trecem pe malul celãlalt, al uitãrii, fiecare minune fãcutã de Tine, fiecare cuvânt...

Am aruncat esenţele şi ne mulţumim cu urma parfumului din vasul gol...
Am rupt din Rãdãcinã Cuvântul, şi am pãstrat doar florile, în pumnul nostru de pãmânt,
fãrã sã ne îngrijoreze ofilirea lentã dar sigurã.( în lipsa de Apã Vie, nimic nu creşte ).
Am uitat cum Tu te înnoieşti în fiecare dimineaţã şi ne-am lovit de tradiţiile şi faptele de ieri,
fãrã sã ne dãm seama cã timpul curge spre Tine fãrã noi...

Condamnãm tot ce-i nou...
şi distrugem schimbãrile ca pe-o ameninţare...
Frica ne orbeste şi nu Te mai putem vedea aşa cum tânjeşti Tu sã te areţi.

şi ne întrebãm de ce nu mai rãspunzi...
De ce furi vieţile înapoi, fãrã sã ne întrebi... ?
De ce ne laşi singuri în mijloc de furtuni..
de ce ignori sã ne asculţi...
Sau... de ce-ţi retragi toţi îngerii de pe pãmânt... ?

Ne-nchidem între patru pereţi ( ai urii, ai minciunii, ai firii şi ai împietririi ),
legaţi de lanţurile fricii şi zguduiţi de disperarea lumii, uitând de ce am fost creaţi,
de Cine..
şi cum ...
... ne odihnim pe mormanul de ruine şi morminte, venite din trecut...
iar Cerul ce ne cheamã cu disperare sã privim în sus, nu-l auzim...
şi nu-l vedem...

Ce trist creştem, Dumnezeule, fãrã Tine...
.. ce goi...
Venind de nicãieri...
Mergând spre niciunde...
Surzi...
muţi...
şi orbi...
Egoisti...
nebuni...
şi ucigaşi de vise...

Tu, scuturat de plâns,
şi milã,
înecat de dor...
ne zgudui pãmântul, cu dragostea tremurând în Tine, în speranţa cã ne vom întoarce...
Ne rãstorni clãdiri şi vise... în speranţa cã ne vom refugia în Stânca inimii Tale...
Ne sufli tornade, cu dorul aprins, de-a ne pierde spre Tine...
Ne lipseşti de toate,
târându-Te printre ruine, cu Mânile pline de aur şi bogãţii...
în speranta cã te vom observa, şi ni le vei da astfel, pe toate...

Iartã-ne Doamne firea şi pãmântul purtãtor de inimi...
Te rog, Dumnezeule, rãstoarnã lumea spre început,
cu noi în Mâinile Tale...
Sã preţuim jertfa Sângelui, Nemãrginitule...
şi atunci, vom înţelege...
toate lucrurile...


P.S: poza luata de pe deviantart.com

2 comentarii:

Anonim spunea...

Amin!!!!Domnul sa ne ajute sa privim totdeauna la El!!!Caci numai asa propasim pe Calea Lui!!!GBY

Melody spunea...

Iarta-ma , iarta-mi micimea inimii...Nemarginitule !!!
Mi-e dor de tine , mi-e dor sa stiu ca si azi am primit mangaierea ta dulce in adierea de dimineata !!! Mi-e dor ...