Compar dorinţa Ta (de a fi asemenea Ție) cu lumea în care respiră pentru o vreme trupul meu şi rămân rănită până în adâncul fiinţei... nimic nu împlinim din ce Ai spus.
Oare câtă răbdare mai ai cu noi?
... până când?
Am ales să veghez la Cuvântul Tău, Te-am ales pe Tine.
Am ales să mă desprind de cei care merg la moarte (spre moarte se îndreaptă şi trupul meu dar eu merg spre viaţă).
Din pricina eternităţii ce mă asteaptă dincolo, aici merg calmă, cuprinsă de o bucurie, pentru "ei", ciudată!
Port în mine ceva extraordinar, ceva mai presus de cuvinte... dacă Te-ar cunoaşte, ar înţelege!
Din pricina eternităţii ce mă asteaptă dincolo, aici merg calmă, cuprinsă de o bucurie, pentru "ei", ciudată!
Port în mine ceva extraordinar, ceva mai presus de cuvinte... dacă Te-ar cunoaşte, ar înţelege!
Tu mă faci să fiu aşa!
Timp de o clipă, mă las plutind pe aripi de vânt.
O, cât aş vrea să mă ridice vântul până la Tine, să nu mai văd lumea aşteptând la Poarta Morţii o şansă să mai înveţe ceva despre viaţă.
De-a lungul secolelor ne-au privit uimiţi, în arene, cum înaintam pe nisip cântând... cu braţele întinse, ca şi cum am fi vrut să cuprindem întreg Cerul într-o îmbrăţişare.
Măcar noi cunoşteam pe Cel în care credeam, pentru care muream!
Ei străbăteau străzile labirintice ale Oraşului lor Etern, în speranţa că vor găsi un sanctuar al păcii în suflete. Dar ce le poate oferi o cetate la fel de neagră ca ei?
La fel de plină de idoli ca şi vieţile lor? (pânã acolo, că din disperare se închinau şi zeilor fără nume.)
O, cât aş vrea să mă ridice vântul până la Tine, să nu mai văd lumea aşteptând la Poarta Morţii o şansă să mai înveţe ceva despre viaţă.
De-a lungul secolelor ne-au privit uimiţi, în arene, cum înaintam pe nisip cântând... cu braţele întinse, ca şi cum am fi vrut să cuprindem întreg Cerul într-o îmbrăţişare.
Măcar noi cunoşteam pe Cel în care credeam, pentru care muream!
Ei străbăteau străzile labirintice ale Oraşului lor Etern, în speranţa că vor găsi un sanctuar al păcii în suflete. Dar ce le poate oferi o cetate la fel de neagră ca ei?
La fel de plină de idoli ca şi vieţile lor? (pânã acolo, că din disperare se închinau şi zeilor fără nume.)
Dacã Te-ar fi cunoscut...
Ai fi fost Ecoul în întunericul în care trăiau.
Oraşul Etern mai există şi astăzi şi este acelaş, doar cetãţenii au venit noi.
Dar idolii şi disperarea în întunericul ce îl înconjoară, nu s-a schimbat. Mai sunt atâţia care caută cu disperare un sanctuar al păcii pe străzile labirintice!
Ai fi fost Ecoul în întunericul în care trăiau.
Oraşul Etern mai există şi astăzi şi este acelaş, doar cetãţenii au venit noi.
Dar idolii şi disperarea în întunericul ce îl înconjoară, nu s-a schimbat. Mai sunt atâţia care caută cu disperare un sanctuar al păcii pe străzile labirintice!
Acum nu mai murim în arene, murim de durere pentru ei!
Noi, cei care am descoperit Lumina, să ne afundăm cu credinţă şi curaj, în noaptea Oraşului obosit.
Să ne dăm mâinile şi chiar de-am înainta cu riscul de-a ne întoarce înapoi în arene, să le vorbim despre Adevăr!
Nu se poate să nu pătrundă o rază de speranţă măcar într-un suflet, şi atunci...
atunci, vom fi murit frumos!
Noi, cei care am descoperit Lumina, să ne afundăm cu credinţă şi curaj, în noaptea Oraşului obosit.
Să ne dăm mâinile şi chiar de-am înainta cu riscul de-a ne întoarce înapoi în arene, să le vorbim despre Adevăr!
Nu se poate să nu pătrundă o rază de speranţă măcar într-un suflet, şi atunci...
atunci, vom fi murit frumos!
L.T.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta