sâmbătă, 17 aprilie 2010

Cu sufletul fraged, Într-o lume străină...

Mi-e fraged sufletul, până pe buze mi-e fraged.
Poate din cauza pânzei de nori
În care-și agață vârfurile brazii,
Sau poate de stelele prea´ndepărtate de noi.

Mă lupt cu o uscăciune spirituală
Într-o pădure nesfârșită a nepăsării
Prin care alerg nedumerită, fără să realizez,
Decât abea târziu,
Că´n toată căutarea mă-nvârteam în cercuri...

M-au înconjurat buchet de spini
Crescuți din ura omului ascuns.
Fără să observ, lăsându-mi răni adânci,
Atârnau pe crengi, visele roșii... picurând...
Frunze mari și roua, loveau pământul trist
Cu vorbe și legende despre un cer închis.
Apoi, tăcere goală de gânduri și idei...
Străpung pădurea neagră, strigăte de dureri...

Ascult ecoul plâns, speranțe năruite...
Sunt oameni ce nu mai cred în Dumnezeire...
M-opresc prea obosit de-atâta alergare,
De-atâtea glasuri frânte în plină nepăsare...

Și simt cum sufletul prea fraged, totuși se înalță...
Cum norii mari dispar și simt parfum de viață!
O rază de speranță străpunge cerul greu...
Din stele nou-născute ...
Acum vorbește Dumnezeu!
Și lumea se întoarce, și omul obosit
Din nou primește viața, puteri cel amorțit...
Din nou răsare soare și Cerul se deschide
Transformă mii de inimi când glasul Lui se-aude!
Tot ce-i uscat, cu Ploaia iubirii Lui îmi udă.
Răsar gânduri de pace, idei și flori, din umbră.
Îmi înverzesc pustiul izvoare de nădejde,
Îmbrățișări de viață, încep să mă dezlege...
Gust libertatea dulce, mireasma ei curată
Și-n mijlocul durerii primesc o altă viață!

Cu Dumnezeu se poate, cu Sfântul meu sunt liber.
El mă respira dulce, și-n Palma Lui mă ține!
Și stele mă răsfața, și luna blând îmi cântă,
iar soarele m´ascunde-ntr-o´mbrățișare sfântă!

...Mi-e fraged sufletul, până pe buze mi-e fraged
Dar sub Cerul liber, alerg acum...
Cu Dumnezeu aproape!

Un comentariu:

STRAINA DE LUME spunea...

E prea sarac orice cuvant scris in dreptul cuvintelor asternute aici .