Când barca mea se face numai scrum,
Când valul mă izbește spre pieire,
Dă-mi Doamne pacea Ta, să nu m-afund.
Când oamenii din jur mă cer la moarte,
Când mâinile sunt grele de pământ,
Când vin spre mine pietre de osândă,
Dă-mi pacea Ta, puternic să rămân.
Când nu mă simt iubit și vrut de oameni,
Când cei din jur mă judecă urât,
Când nu-mi mai știu nici locul meu sub soare,
Dă-mi pacea Ta și-n Tine să m-ascund.
Să nu-mi mai plângă sufletul de sete,
Nici de trădarea celor dragi din jur.
Să nu mai fac din lume-un loc spre stele,
Să nu mai cred în ce-i firesc că-i bun.
Dă-mi pacea Ta, să trec peste disprețuri,
Să trec cu pacea Ta peste furtuni.
Și în final, din Pace și Iubire
Să fac un steag, să-l flutur peste lumi...
7.aprilie.2013
L.T.C.
2 comentarii:
versuri deosebite...
Dumnezeu sa te binecuvinteze. Ma regasesc in multe din postarile tale de pe blog. SI se vede ca ceea ce scrii sunt trairile tale. Te apreciez mult ca ai curajul sa scrii, sa iti pui sufletul pe tava cu alte cuvinte. E un act mare de curaj! Dumnezeu sa te calauzeasca si sa iti rasplateasca pentru ca mi-a vorbit prin anumite postari de ale tale de pe blog! Imi place ca nu traiesti viata superficial ci alegi sa traiesti profund si sentimentele la maxim desi de multe ori in felul asta ne asumam un risc si suntem slefuiti...si slefuirea doare! Multumesc...
Trimiteți un comentariu
Părerea ta