Învăț să merg la pas

"Când diavolul nu te poate opri, atunci te accelerează."

Vă tot povesteam că am o perioadă aglomerată. Mi-am propus anul acesta lucruri cât pentru 10. Am citit aproape 20 de carti, fac simultan câteva cursuri în timp ce m-am înscris împreună cu Levi la C.B.E.E. (Colegiul Biblic Est European). Suntem angajați în slujirea oamenilor și vrem să o facem cât mai bine, așa că am intrat intens într-o pregătire pentru cursuri de consiliere. La toate acestea mai avem munca de zi cu zi, din care trebuie să trăim, și în fotografie lucrurile trebuie să fie constante. Așa că și pe partea aceasta investesc și studiez cât pot de mult. Și nu, nu este greșit să fim utili, dar când diavolul nu ne poate opri, ne accelerează... Cu asta mă lupt acum. Învăț cât este de important echilibrul, ca să nu ne trezim alergând de nebuni. Afară este primăvară și soarele se pregătește de apus. Mușcata din fereastră și-a mai deschis un boboc și abea azi am observat asta....

De Tine-mi era dor

Mi-ai pus o inimă în brațe și mi-ai cerut să o cresc. 

Să o hrănesc zilnic, să o protejez și s-o iubesc. 

Mi-ai cerut să o fac parte din mine indiferent de ploi și furtuni și am făcut în tocmai: atunci am simțit-o pentru întâia oară bătându-mi în piept.Și-am început să o privesc diminețile trezindu-se cu razele soarelui. 

Să o văd cum tresaltă și se veselește când sunt fericit. 

Să o aud cum râde cu râsul ei primăvăratic, ca o înflorire iar și iar, indiferent de anotimp. Eram colegi de viață, nedespărțiți, prin orice colț de lume. 

De o vreme mergeam de mână, strânși puternic unul de altul. 
Ce sentiment de apartenență se năștea în noi.
Răsărituri și apusuri, bucurii și tristeți, prietenii și vise: în toate eram una. 

Ne-am obișnuit atât de tare să vibrăm la unison, încât aveam impresia că niciodată nu trăisem unul fără celălalt.
Până într-o zi când ai hotărât ca suntem suficient de întregi și separat, 

așa că mi-ai cerut-o înapoi. 
Și-am plâns atunci cât toate ploile la un loc...

Mi-ai fost mormânt și Înviere

Din toate cioburile inimii, mi-ai făcut un Cer nou.

Din toate frângerile trupului, mi-ai desenat fericirile.

Din toate bucățile de suflet, mi-ai reclădit ființa în mijlocul Eternității.

Tu mi-ai fost întreg când eu eram în minus.

Tu mi-ai devenit înflorire când nici măcar nu eram primăvară.

Mi-ai fost umblare pe mare și mană în pustie.

Stâlp de Foc și Cetate de scăpare.

Mi-ai fost pâine și vin,

Stâncă de adăpost și motiv de închinare.

M-ai purtat prin adâncul mărilor pentru că știai...

Despre cum nu există oameni toxici

Ani de zile am trăit cu impresia că sunt un om toxic. 
Am pierdut prieteni pentru că m-au considerat un om toxic.

Azi vreau să vă scriu din perspectiva unui om care crede că oamenii toxici nu există. Din experiență, cred că este doar o etichetă a unei societăți comode și ignorante, care în egoismul ei nu mai vrea să pună valoare pe sufletul care pare imposibil de recuperat, la prima vedere.

Este adevarăt, am fost câțiva ani irascibilă (și încă mai am zile în care sunt așa).  Am avut probleme serioase cu sinceritatea în exces (și azi mă mai lupt cu îmblânzirea acestei laturi specifice caracterului meu). 

Din fire am fost mai mereu pesimistă, dar acei câțiva ani am excelat puțin mai mult în pesimismul meu...