10 martie 2021

Aniversare

 Nu știți voi câtă fericire mi-au adus mesajele voastre, telefoanele și gândurile.
Am avut cea mai frumoasă zi de naștere, în ciuda vremurilor pandemice în care trăim. 
Vă amintiți când vă spuneam că îmi propun să fiu mai mulțumitoare, să mă plâng mai puțin și ceea ce îmi planific, să duc la bun sfârșit?

M-ați surprins mulți spunându-mi că vedeți ceea ce eu nu vedeam în mine. Sau cel puțin nu așa... nu la fel. Chiar și azi încă mai primesc mesaje pentru ieri, care îmi fac ochii să lăcrimeze a fericire.

Voi vedeți în mine liniște, când defapt furtunile cu eu-ul sunt în toi. Vedeți în mine perseverență, când am un morman de frustrări pe care încerc să le liniștesc zilnic. Vedeți ambiție și eu mustesc a nepăsare. Vedeți iubire și eu încă nu reușesc să mă iubesc nici măcar pe mine. Vedeți smerenie, când eu încă îmi plâng consecințele ultimei supradoze de mândrie. Mi-ați spus că v-am fost portul în care pentru prima data după mult timp v-ați odihnit barca obosită de valuri. Mi-ați spus că am fost umărul pe care ați simțiti că în sfârșit vă puteți descărca sufletul. Unii aproape că mi-ați spus că v-am salvat viața, dar eu nu știu să fi făcut asta vreodată...

02 septembrie 2020

Fără renunţare!

S
ã nu-mi spui cã renunţi!

Pentru simplul fapt cã ai pierdut ceva ce credeai vital pentru tine, sã nu-mi spui cã renunţi.
Pentru cã te-au lovit puternic din pãrţile din care cel mai puţin te aşteptai, sã nu-mi spui cã te dai bãtut.
Renunţarea este slãbiciunea înfrânţilor, nu-mi spune cã ai fost înfrânt.

Sã nu-mi spui cã renunţi pentru cã te vezi la pãmânt.
Doar laşii renunţã.
Dacã ai ajuns pânã aici, dacã ai reuşit sã te faci vãzut ca mai apoi sã arunce în tine cu pietre, dacã te-au pus la pãmânt şi te dor rãnile cuvintelor,
dacã simţi golul singurãtãţii cãutându-şi loc în tine,
nu înseamnã cã eşti înfrânt de tot... Ridicã-te!

Cã suferinţa duce la renunţare, ştie toatã lumea...

18 septembrie 2018

Locul meu de suflet...

Mulți m-ați întrebat care este locul meu preferat din Israel. Așa că m-am gândit să vă scriu despre el... despre Dealul din Capernaum scăldat de Marea Galileii.

Acesta este locul meu de suflet.

Aici, dacă cobori până la pietrele rotunjite de apă și te așezi pe una din ele, poți asculta valurile liniștite, mișcate de bărci în larg, în adierea vântului de seară.
Dacă rămâi însă sus, așezat pe bancă, poți asculta valurile în continuare, în timp ce undeva pe fundal, este foarte probabil să se audă subtil cântările grupurilor de turiști care vin să viziteze ruinele Vechiului Capernaum sau să se roage împreună.
În apropierea sinagogii, oamenii se întâlnesc și își spun povești despre vechiul oraș.
Aproape de mare, cineva a pus o plăcuță, pe care scrie că a fost cândva acolo, o casă. O casă în care Isus a vindecat.

Acolo, undeva pe pietrele acelea, sunt sigură ca a stat și Isus, spre seară, ca să admire apusul, în timp ce soacra lui Petru, acum vindecată, pregătea masa de cină. Mi-l imaginez des pe Petru, în timp ce aranjează scaunele la masă, cum îl privește pe Isus cu uimire și admirație, din coada ochiului, ața cum îl privea și în sinagoga de peste drum, atunci când vorbea ore în șir oamenilor, veniți să îl asculte...

01 aprilie 2018

La mormânt...

La mormânt mergi singur.
E o poartă îngustă pe care intri și odată ajuns înăuntru, după ce ochii se obișnuiesc cu întunericul, dai de o încăpere mică. 
Un aer rece și un frig de piatră îți învăluie trupul. Pe ușa de lemn, de la intrare, scrie doar atât: 
"El este viu".
Fără nume. Fără indicatoare și fără detalii.
Afară, lângă tocul ușii, sus, este zgâriată o cruce pe piatră. 
Atât. 
Simplu.
Fără alte explicații... și de ce ar mai fi nevoie dacă mormântul gol spune defapt totul?

La mormânt mergi singur.
Cu toate că este în mijlocul unei grădini pline de păsări și cântec, chiar dacă este înconjurat de pomi înfloriți și zarva turiștilor continuă, când intri în încăpere, după ce ai coborât acele două trepte, te învăluie o liniște deplină. Și te trezești în fața unei lespede reci pe care cândva era așezat trupul celui mort. Doar tu și piatra și locul acela gol...
Daca închizi ușa și te scufunzi în întunericul mormântului, îți poți auzi bătaia inimii. Acolo orice gând se aude...