Cântarea din´naintea rãstignirii

"Dupã ce au cântat cântarea, au ieşit în muntele Mãslinilor"

- Matei 26:30 -

"Dupã ce au cântat cântãrile de laudã, au ieşit în muntele Mãslinilor." 

- Marcu 14:26 -

"E ultima cinã împreunã.  
Seara aceea a-nceput cu o linişte plãcutã şi mireasmã de apus de primãvarã, dar a continuat prin descoperirea "vânzãtorului" şi toatã bucuria de la început s-a spart în cioburi de tãceri dureroase.
Pâinea s-a frânt şi vinul a fost împãrţit. 

Pe masã zãcea gol paharul şi farfuria, printre câteva fãrâmituri încã nestrânse.

Ca sã disparã ecoul ultimului trântit de uşã, pãstrat în urechile lor, când trãdãtorul, înghiţindu-şi miezul, a ţâşnit afarã, El şi-a dres vocea şi a-nceput sã murmure versurile cântãrii.

Cei 11 rãmaşi s-au blocat, uimiţi câteva momente, apoi rând pe rând au dat drumul inimii şi vocii."

Când am citit versetul din Matei, m-am surprins gãsindu-l în Biblie.

O vreme nu mi-am mai putut lua gândul de la el.
Apãrea în mintea mea, seara, când încercam sã deconectez de tot ce-ar însemna îngrijorare. În timpul zilei, mã trezeam gândindu-mã la el. Nici citirea nu am mai putut continua, pentru cã mereu mã întorceam la acel verset.
Apãreau întrebãri zilnic, dar pentru cã-mi pãreau copilãroase, nu am îndrãznit sã le adresez nimãnui.
M-am "torturat" câteva zile, încercând sã-mi amintesc mãcar o predicã, din miile pe care le ascultasem de-a lungul ultimilor ani. Ceva unde sã se menţioneze acest verset. Dar fãrã rezultate.

Deşi citisem de zeci de ori pasajul, niciodatã nu m-am oprit asupra versetului 30.
Defapt, spre ruşinea mea, abea acum realizam cã existã pe paginile Scripturii.
Am început sã rãscolesc prin biblioteca personalã, dar nici o carte nu menţiona nimic despre Matei 26:30 sau Marcu 14:26.
Tot ce se petrecuse înainte: cina şi discuţia de la masã; şi tot ce se petrecuse dupã: rugãciunea din grãdinã, nevegherea ucenicilor şi prinderea lui Isus; toate-mi erau familiare. Le ştiam pe din´afarã; le menţionase-rã cãrţile, filmele şi pastorii la conferinţe sau evanghelizãri. Dar acest verset de legãturã între cele douã pãrţi, era necunoscut, pierdut sub amprenta anonimatului.
Când m-am simţit prea obositã de întrebãri fãrã rãspuns, am luat Biblia, mi-am pregãtit inima, m-am aşezat pe pat, aproape de geamul prin care mã priveau razele asfinţitului şi am început sã citesc cele 4 evanghelii. M-am încãpãţânat sã descopãr misterul. La sfârşit, ce am descoperit defapt mi s-a descoperit. Doar prin puterile mele, nu puteam percepe mai departe de Matei 1:1.

Doi, din cei 4 evangheliști (Matei și Marcu), menţioneazã ce-au fãcut Isus şi ucenicii, înainte de-a ieşi pe muntele Mãslinilor. Ne prezintã evenimentele în şir cronologic, aşa cum s-au întâmplat. Scrierile lor se completeazã una pe alta.
Citind cu atenţie, am putut analiza situaţia în care se aflau cei 12 şi Isus, prin ce au trecut, şi ce urma. Atunci, rând pe rând, au apãrut rãspunsuri şi am bifat întrebãri rezolvate.

1 - Primul cuvânt care începea versetul, mi-a bulversat lumea spiritualã, în care credeam cã le ştiu pe toate.
"DUPÃ ce..."
Era limpede: nu înainte, nici în timpul cinei ci dupã.
Dupã ce s-au aşezat în jurul mesei;
dupã ce a frânt Isus pâinea şi au sorbit ultimul strop de must;
dupã ce au discutat puțin despre gestul femeii din Betania (ucenicii încã fustraţi de prãpãdul fãcut cu tot acel mir scump),
dupã ce Iuda a fost descoperit.

2 - "... au cântat ..."
Simplitatea acestei expresii mã cutremurã.
Se observã reflectarea unui obicei printre ucenici şi Învãţãtor.
"au" este o certitudine a faptului cã toţi, nu doar Isus, nu doar Ioan sau numai Petru, ci împreună: plural.
Ei "au" cântat...
dupã...

3 - "... cântarea... "
În Marcu gãsim " ... cântãrile... ".
Nu au fost poezii ci cântãri și nu doar una, ci mai multe.
Asta implicã o structurã pentru strofe şi refren, cu un anume stil de rimã şi un mesaj clar şi concret; fãrã sã uitãm prezenţa obligatorie a unei linii melodice (sau note).
Poate dintre ucenici ştiau cânta la instrumente.
Din timpurile lui David existau şi flaut şi arfã şi chitarã iar compozitorii vremii se puteau bucura de sursele de inspiraţie lãsate de împãratul iudeu.
Indiferent de cum ar fi fost, cert este un lucru: ucenicii şi Isus aveau un repertoriu.

4 - M-a cutremurat sã aflu ce fel de cântãri au cântat ei, în seara în care trãdarea lui Iuda le-a întristat inimile.
Erau 12 şi Isus.
Împreunã, timp de 3 ani, au fãcut minuni, au fost colegi de drum, au împãrţit peştele şi pâinea, au curãţat câmpia dupã 5000 de oameni, s-au mai şi certat, dar s-au şi ajutat şi îndrumat, s-au maturizat împreunã. Trãiau 24 din 24 împreunã, minuni, vindecãri şi învieri. Însă toatã bucuria liniştei s-a spulberat fãrã urmã, când priveau 11 perechi de ochi, mâna care primise arginţii. Doar ochii lui Isus, fixau pâinea frântã, înecati în lacrimi.
Totuşi, dupã aceea glasul Celui mai Iubit dintre pãmânteni, a-nceput cântarea, apoi a urmat alta şi alta. Nu despre durerea ce tocmai sfâşiase inima dumnezeirii din El, nici despre pãcãtoşii ce hoinãreau prin cetate. 

Dupã momentul trãdãrii, "au cântat cântãrile de laudã... "
Câtã putere şi caracter. Câtã dragoste şi inimã. Sã poţi aduce laude Tatãlui, când tocmai ai fost trãdat şi vândut vrãjmasilor, de unul dintre cei mai buni preteni.
Când Iuda dã ochii din nou cu Isus, nu este atacat de cuvinte ucigãtoare, nici de juruinţe ameninţãtoare. 

Isus uimeşte încã odatã, rãspunzând rãului cu dragoste: 

" Prietene... ! " (Matei 26:50a).

5 - În prima parte a versetului, "Dupã ce au cântat cântãrile de laudã, ..." (Marcu 12:26a) am gãsit reflectat modelul unor creştini reali.
Reali pentru cã Isus era cu ei, altfel tare mã îndoiesc de faptul cã ucenicii, din proprie iniţiativã ar fi cântat laude, având în acelaşi timp inima mâhnitã şi îmbulzitã de urã pentru fapta deloc creştineascã a lui Iuda.
În mijlocul disperãrii, ei s-au simţit încurajaţi de exemplul lui Isus.

Dupã minunea înmulţirii pâinilor pentru 5000 de oameni, când Isus decide sã hrãneascã alţi 2000 ( nici jumãtate decât prima datã ), ucenicii încep sã transpire şi se mutã de pe un picior pe altul, de fricã. Se imagineazã fiecare, prinzând câte un peşte pânã la 2000, ca sã hraneascã mulţimea înfometatã.
Trãiau aceeaşi situaţie pentru a doua oarã, dar au acţionat ca şi cum ar fi fost pentru prima datã (aşa e firea, uitãm prea uşor).
Totuşi, Isus a fost acolo sã le aminteascã blând cã evenimentul se repetã; aceleaşi personaje, aceeaşi hranã şi cã o minune pentru 5000 de oameni este la fel de valabilã şi pentru 2000. Doar un lucru sã nu uite ucenicii: 

Prin propriile puteri, fãrã Isus, nu se poate.

În seara trãdãrii El ştia, din nou, cã ucenicii au nevoie de exemplul dragostei agape ca sã împleteascã firul credinţei cu firul iubirii de aproapele şi smerenia slujirii. (Pentru cã firul împletit în trei, mai tare e.)
El ştia: "toate lucrurile lucreazã spre bine..."

6 - ","
Virgula.
Unii veţi crede cã exagerez. Totuşi, pentru cei care veţi continua citirea, mã simt datoare sã vã explic de ce am scos în evidenţã virgula.
La început, pentru cã am vãzut-o singurã între atâtea cuvinte, ghilimele şi punct.
Apoi, recitind versetul i-am înţeles taina.
Virgula desparte o acţiune de cealaltã acţiune. (Dupã ce au cântat cântãrile de laudã ( , ) au ieşit în muntele Mãslinilor.)
Dar adevãratul motiv pentru care am pus-o la loc de cinste, este pentru cã ea marcheazã rezultatul slujirii creştinilor reali.
"(,) ... au ieşit în muntele Mãslinilor." - Marcu 12:26

7 - ", au iesit..."
Din nou grupul.
Din nou toţi, împreunã. ("au")
Aici, dupã toate situaţiile de dezamãgire şi disperare lãsate de actul trãdãrii, se respirã iar liniştea şi unitatea de la începutul serii.
E adevãrat, acum erau cu unul în minus dar ceva le-a risipit ura vânzãrii.

Poţi regãsi pacea şi linistea în mijlocul furtunii doar când îţi concentrezi din nou atenţia asupra Celui care este cu tine. 

Când laşi pe Isus sã şteargã din gând, imaginea arginţilor murdari de sânge; când pãşeşti puternic peste firea care te îndeamnã la urã, alegând exemplul dragostei agape şi când accepţi sã faci ce face Isus, atunci devii real şi inima poate lãuda Dumnezeirea.
Trecând peste experienţele care zdrobesc,
poţi ieşi doar dupã ce...

8 - "... în muntele Mãslinilor."
Aici, în muntele Mãslinilor, a început procesul rãstignirii.
Ucenicii bãnuiau, însã Isus ştia.
Pãmânteanul fãrã pãcat, urca dealul morţii cu ecoul cântãrilor de laudã în suflet.
De unde atâta putere în trupul uman şi lacrimile sensibile? Oare rugãciunea?
Cu siguranţã a fost importantã în acele momente de groazã pentru Isus, dar primise curajul de-a urca Muntele cu mult înainte de-a se ruga printre mãslini.
Susţinerea prietenilor? A cam lipsit din partea ucenicilor, dacã-i privim sub crengi, dormind în raza lunii.
Coborârea îngerului? A fost şi ea un gest angelic, dar fãrã rezultate.
De unde atunci, puterea de-a continua, ştiind ce-L asteaptã pe culme?

... eu încã mã tot gândesc la cântãrile acelea din jurul mesei,
din odaia de sus, dupã servirea cinei.

"Dupã ce au cântat cântãrile de laudã, au ieşit în muntele Mãslinilor." - Marcu 12:26

Doamne, m-ai învãţat dintr-un verset absent pânã acum (pentru mine), cã dincolo de toţi trãdãtorii pe care-i voi întâlni la fiecare pas; dincolo de cei ce mã vor "vinde" vreodatã; dincolo de crucea şi cuiele ce-aş ştii cã mã aşteaptã... sã merg cu paşii senini şi sufletul cântând, spre ziua învierii mele !

L.T.C.