Mărturisesc : ... Urăsc !

Uneori aş vrea să spun că urăsc.
Urăsc felul în care mişună maşinile pe străzile poluate.
Urăsc pereţii plini de cuvinte vulgare şi geamurile sparte de mâinile unui trup cu gânduri murdare...
urăsc zâmbetele false..
urăsc minciuna...
violenţa...
privirile trufaşe..
urăsc ura!

Urăsc cu toată dragostea, fariseii îmbrăcaţi în costume elegante, ce duminică de duminică ocupă scaunele din biserică.
Urăsc cu şi o mai mare iubire, oamenii cu vocabularul puţin dezvoltat (vulgar).
Urăsc atât de adânc, în iubire, toţi afaceriştii egoişti care lovesc din coate în toate părţile și care atunci când este nevoie de ajutorul lor, ei îţi răspund cu faţa "sfinţită", (un stil de posomorâre), că înţeleg situaţia, dar tocmai s-au gândit să investească în terenul de pe vârful dealului de lângă oraș.
Urăsc cu toată dragostea acele personaje ciudate, care stau mereu într-un colţ, tăcute, la prima vedere inofensive, dar care defapt acumulează informaţii pentru coacerea celor mai stânjenitoare bârfe... şi unii au un talent de ne-egalat.

Din Tars spre Ninive...

Am fost un laş, Doamne... când m-ai trimis, am luat bilet în partea opusă.

Am alergat spre Tars-ul comodităţii mele, departe de Ninive, de pericol.

Am pus în cântar dorinţa Ta şi cântărea mai mult confortul meu.

Ninive, unde Tu mă doreai, era presărat cu sandalele rupte ale celor care au mai încercat şi au rămas la jumătatea drumului...

Tars-ul meu însă, mirosea a smirnă şi clocoteau termele cu ape fierbinţi şi mirodenii.

De ce să merg tocmai acolo, de unde nimeni nu s-a mai întors întreg? 

De ce să-mi pierd inocenţa pe drumul prăfuit al cetăţii negre?

Timite-mă în Tars, spre acolo am biletul gratis. Cetatea mă cunoaşte, mă vrea, mă înţelege. Acolo am lăsat urme vrednice de laudă. Acolo e comoditatea mea. Acolo sunt acasă. Acolo vreau eu.

Dar nu acolo mă doreai Tu...

Stâlp de foc...

Doamne, celui ce Te caută din toată inima, te lași găsit și în jurul slavei Tale se simte parfum de primăvară, chiar dacă sufletul respiră-n plină iarnă.

Să cadă ploaie și mântuire la fiecare "Isus", când te rostim!

... și mai mult ca orice să-mi fii un stâlp de foc!

Să-mi fii un stâlp de foc.

Pentru atunci când mă orbesc strălucirile false ale altor dumnezei, Tu să-mi inunzi inima și ochii de Lumină.
Pentru atunci când se coboară noaptea groasă, să-mi conduci calea.
Pentru atunci când cei răi vor tânji să mă doboare, Tu să le mistuiești gândurile care ucid.
Pentru atunci când frigul străpunge oasele, Tu să îmi încălzești ființa.
Să-mi fii un stâlp de foc, când pustia pare de neînvins, ca să-mi călăuzești pașii pe Cărarea Dreaptă!...

Să-mi fii Foc!
Un foc care nu mistuie, dar curăță.
Un foc purtător de liniște...

Visez

Visez.

Defapt azi, toată ziua am suspinat după vise.

 

Visez o lume...

un anotimp,

o stea,

o poartă.

O răsărire,

un Leu,

trăiri blânde și cai albi.

 

Orașe cu fântâni de iubire,

oglinzi reflectând inimi curate.

Mâini unite,

soare african,

un Zid al Plângerii,

copii...

Să străbatem ziua împreună...

Loveste-mă, zdrobește-mă, 

frânge-mă și șterge-mă... 

ca apoi să mă reconstruiești... 

să mă cladești în rana cuielor din Palme.

Să-mi fac rădăcina în inima Ta 

ca să nu mă mai poată smulge 

nimeni de la Tine!

Sunt aici... vino Doamne, 

să străbatem ziua împreună.

L.T.C.

Un 9 Martie cu Tine...

Lasă-mă să respir iubirea. 

Acea iubire care doar Cerul o poate naște!

Lasă-mă să mă bucur de păpădiile primăverii. 

Acele păpădii care aduc puf de fericire!

Lasă-mă să-mi port bucuroasă ochelarii. 

Acei ochelari cu care îmi pare mult mai aproape Cerul!

Lasă-mă să ascult cum crește iarba. 

Acele fire, primele care renasc după o iarnă înghețată!

Lasă-mă, întinsă pe pământul încă rece, să privesc cum trec norii. 

Un maraton între bureții albi!

Lasă-mă să râd. 

Să răsune împrejurimile de râsul meu și al tău, dacă vrei să râzi cu mine!

Lasă-mă să plâng. 

Un plâns uscat pentru un anotimp pe moarte.

Lasă-mă să privesc atentă, fără să vorbesc. 

Uneori fără cuvinte poți înțelege ce se întâmplă și privind acum, înțeleg că totul revine la viață.

Lasă-mă să simt cum pâlpâie licăriri de renașteri în copaci, în soare, în fluturi, în petale. Lasă-mă să mă bucur de ceea ce azi, El mi-a oferit!...

Baloane de iubire în vibrații cerești...

Flutură în mine iubirea pentru Tine.
O iubire cu vibraţii veşnice.

O strâng în stropi de aer,
în baloane ţesute cu fericire.

Apoi le apropii de inima Ta 

şi le dau drumul,
să zboare în jurul Tău.

Să-ţi vibreze iubirea mea 

din toate părţile, 

Dumnezeule!

L.T.C

Când inima vede!

Te văd în lacrima de durere ce cade din ochii mei. Te văd în zilele mai puțin senine.

Te văd în clipele în care plâng și-n faptele ce dor. Te văd în momentele de cumpănă și atunci când rana, deschisă, doare.
Atunci când singurătatea îmi este tovarăș de drum, te văd. Te văd ca o umbră pe mâna mea dreaptă, ca un Păstor ce luptă pentru mielul pierdut, în mijlocul lupilor. Știu că nu voi duce lipsă de nimic.
Te văd când mă duci la ape de odihnă și îmi înviorezi sufletul, dar parcă te văd mai clar în mijlocul necazului meu atunci când faci minuni.

Te văd chiar dacă în unele clipe, Cerul îmi pare de plumb.
Te văd chiar și atunci când picioarele nu-mi pot alerga la Casa Ta. Atunci când nu pare a exista ceva bun în tot răul, te văd în Promisiunea rostită: "Toate lucrurile lucreză spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu!"
... iar eu te văd Dumnezeule, în negrul nopții, fiindcă te iubesc!
Te văd când primesc un răspuns pe care defapt nu-l doream, sau când nu primesc deloc. Te văd fiindcă am ales să fi Dumnezeul meu iar eu slujitorul Tău! (și nu invers).

Te văd...