Când inima vede!

Te văd în lacrima de durere ce cade din ochii mei. Te văd în zilele mai puțin senine.

Te văd în clipele în care plâng și-n faptele ce dor. Te văd în momentele de cumpănă și atunci când rana, deschisă, doare.
Atunci când singurătatea îmi este tovarăș de drum, te văd. Te văd ca o umbră pe mâna mea dreaptă, ca un Păstor ce luptă pentru mielul pierdut, în mijlocul lupilor. Știu că nu voi duce lipsă de nimic.
Te văd când mă duci la ape de odihnă și îmi înviorezi sufletul, dar parcă te văd mai clar în mijlocul necazului meu atunci când faci minuni.

Te văd chiar dacă în unele clipe, Cerul îmi pare de plumb.
Te văd chiar și atunci când picioarele nu-mi pot alerga la Casa Ta. Atunci când nu pare a exista ceva bun în tot răul, te văd în Promisiunea rostită: "Toate lucrurile lucreză spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu!"
... iar eu te văd Dumnezeule, în negrul nopții, fiindcă te iubesc!
Te văd când primesc un răspuns pe care defapt nu-l doream, sau când nu primesc deloc. Te văd fiindcă am ales să fi Dumnezeul meu iar eu slujitorul Tău! (și nu invers).

Te văd...  când neliniștea mă înconjoară, fiindcă sunt deplin încredințată că Tu îmi îndrepți pașii pe cărări drepte, din pricina Numelui Tău!
Te văd în durere, fiindcă mi-ai arătat că ești mult mai Frumos când mă uit la Tine printre lacrimi... și-Ți pot vedea adevărata Frumusețe, mai limpede, când străbat valea umbrei mortii (Tu o transformi într-o vale a bucuriei).
Te văd fiindcă m-ai învățat că Harul Tău îmi este de ajuns iar puterea Ta e desăvârșită în slăbiciunea mea!

Te văd, Șhilo, fiindcă Tu ai răsărit în existența mea pustie!
... fiindcă Tu faci din durerile-mi... flori!

Mulțumesc... eu,
cea care acum vede Frumusețea TA,
cu ochii inimii.
Ligia.

L.T.C.