Stau în fața bărcii mele și caut motivul pentru care Tu încă nu o vezi pregătită de plecare. Sufletul meu tânjește să se avânte în largul mării, în căutarea aventurilor și a trăirilor până la limită cu Tine, dar Tu consideri că încă trebuie să stau în așteptare.

Mă compar cu alții care tocmai au pornit în căutarea Cerului pe valurile îmbietoare, cu cei care deja își ridică pânzele în larg și a căror bărci dansează agale în bătaia vântului… ce aventură incredibilă trebuie să trăiască deja. Aștept să primesc aprobarea Ta pentru a mă arunca în slujirea (momentul) pentru care m-ai pregătit o viață, dar tăcerea aceasta apăsătoare îmi pune toată ființa la încercare. Totuși aștept pentru că am promis că va fi pentru mine mai importantă împlinirea planului Tău, decat împlinirea dorințelor mele. Am promis că indiferent după ce-mi va tânji inima, eu o voi învăța să depindă în totul de Tine… și asta învață acum în ciuda bătăilor ei neastâmpărate. 

Te simt lângă mine și prezența Ta atât de palpabilă îmi dă liniște, dar faptul că vrei să mă înveți răbdarea prin așteptare, mă face uneori să izbucnesc în plâns. Știu că este felul Tău delicat de a-mi modela caracterul și fără îndoială această răbdare pe care o învăț acum, mă va salva de mii de ori atunci când voi lupta cu valurile nemiloase. Dar nu-mi lua în seamă lacrimile ce uneori se pierd necontrolat pe obraz… și ele învață încă supunerea iubirii Tale.

"Ce ești, atragi."

"Ce faci, se întoarce. 
Ce dai, primești. 
Ce ești, atragi."

În ultima vreme, tot mai des întâlnesc gândirea aceasta,  mai ales în online, mai ales la persoane a căror cuvânt contează sau influențează. Totuși, extrema la care s-au dus aceste idei nu este nici sănătoasă, nici corectă. Într-o societate și o generație tot mai robită de anxietate și depresie, de nemulțumire și dezamăgiri, mințim dacă ne creștem copiii și tinerii în "vibe-ul "acesta atât de "zen" și neadevărat. Faimoasa "karma" nu există.

Da, este bine să vrem să facem binele, să dăruim din ceea ce avem și să fim cu sufletul și mintea inocentă și jertfitoare. Să slujești, într-o societate tot mai egoistă, este ceva ciudat de frumos și atât de vital. Fără nici o îndoială, este nevoie de oameni disponibili. Dar să așteptăm să primim înapoi timpul și respectul oferit, este ireal de înșelător. Să ne ghidăm viața după conceptul acesta eronat de cauză-efect, este prăpăstios de periculos. 

Ne-am axat atât de mult pe ideea că ceea ce faci se întoarce, că ceea de dai primești sau ceea ce ești, atragi, încât am uitat să le spunem că se poate și invers. Și din păcate, de cele mai multe ori, nu primești ceea ce dai, nu găsești ceea ce cauți acolo unde ai sperat, și nu atragi ceea ce ești.

Scrisoare

Copilul meu, 

Te-am văzut azi cum îți strângi la piept copilul și îi spui că îl iubești cum soarele își iubește lumina și luna iubește pământul. I-ai spus că lumea ta se învârte în jurul lui... că lumea ta e el. Te văd cum îți crește iubirea și dă pe-afară când îți strângi puiul în brațe, și cum îți tresară ființa la fiecare pas sau cuvânt, sau gest. Te-am văzut azi cum îți iubești copilul și sărbătorești prezența lui în viața ta. Cum ești atât de recunoscător pentru moștenirea ta. Ti-am văzut inima gata de jertfă dacă ar fi nevoie, doar de dragul fericirii lui. Ce dragoste desăvârșită îi porți.

Te-am văzut azi prin ochii mei de Tată și tânjesc să-ți amintești cât te prețuiesc. 

Copilul Meu, te iubesc și asta o știu și stelele și îngerii ce-ți cântă pe genunchi. Tânjesc să te văd râzând în hohote în timp ce alergi cu picioarele goale și sufletul plin. Te-ai grăbit să crești, dar ai uitat că sufletul poate rămâne veșnic copil. Mai știi când te purtam pe umeri și tu râdeai în timp ce fluturii zburau în jurul nostru? Mai știi când îți spunea-am povești și adormeai liniștit la pieptul meu? Și când era furtună și te cuibăreai lângă inima Mea, mai știi? Spune-ai că nu-ți plac ploile prea mult. Iubește cum iubeai atunci, trăiește inocent și plin de mulțumire, ca un copil. Crede ca un copil și iartă ca un prunc, pentru că Împărăția Cerurilor va fi doar a celor care, în lucrurile inimii, rămân copii.