Să-mi rămâi Minune...

Simt nevoia, plimbându-mi pașii în amurg, să-mi împrăștii gândurile care nu sunt despre Tine!
Îmi scutur umerii de poverile luate peste zi, îmi eliberez sufletul și trupul de bagaje...
Caut un loc unde să pot să Te respir! 

Unde să pot simți miros de Pace!

Am nevoia unei întâlniri cu Tine, ca și Moise pe Horeb! 

Dă-mi cale liberă să-Ți văd Cerul așezat la picioare... să stau în focul mistuitor al înfățișării slavei Tale! 

Ascunde-mă sub aripi de nori!
Scrie-mi pe inimă Tunim (desăvârșire) iar pe frunte Urim (Lumină). Îmi voi ridica fruntea și inima îmi voi ridica spre Tine. Mă voi aduce ca jertfă! ("Jertfa prin ridicare va fi a Domnului." Exod 29:28)

Nu este un cort locul unde îngenunchez să-Ți chem Numele... deasupra-mi stă doar bolta cu stele, dar e locul unde mă îngenunchez pe mine în Fața Ta și aici ne întâlnim și îmi vorbești!

Arată-mi Slava Ta! (Exod 33:18) 

și ai strâns toată frumusețea existenței Tale în fața ochilor mei...

Pentru că Tu, tot ce atingi schimbi, sfinţeşti...

...deci atinge-mă!
Coboară-te în mine şi aprinde rugul înnoirii, 

vorbeşte inimii, goleşte-o ca mai apoi s-o umpli de prezenţa Ta, pentru totdeauna!

Mistuieşte tot ce nu este despre Tine şi apoi clădeşte-ţi Templul prin toată fiinţa mea, cu sfinta sfintelor în inima-mi uscată!

Atunci, şi doar atunci v-a palpita viaţa-n mine!

O clipã cât o eternitate

Știu că odată se vor strânge cerurile sul și toate stelele se vor stinge
și soarele se va lăsa înghițit de apele de sus
și luna se va împrăștia în mii de cioburi.

Știu că într-o zi nu vor mai fi zile și minutele, în alergarea nebună a timpului,
vor fi înghițite de veșnicie
și-atunci nu vor mai fi ore sau ani... 

doar o clipă cât o eternitate.

Știu că toate florile se vor închide și copacii nu vor mai înmugurii niciodată,
așa cum nici câmpul nu va încolți și nici norii nu vor mai presăra vreodată sufletul omului de umbre sau ploi.

Știu că toți fluturii se vor naște într-o singură zi...