Zilele trecute am lãsat, indiferentã, oamenii sã treacã pe lângã mine, am lãsat porumbeii de la fereastra mea sã aștepte sã le zâmbesc.
Dar cel mai dureros, Doamne, a fost când încet și discret am redus din cuvintele ce-ţi erau adresate numai Tie, am înãlţat tot mai puţin mâinile spre Cer
și ochii mi-au rãmas mai mult aţintiţi spre pãmânt decât spre Tine.
Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii.
Zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii.
Doamne, zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la îmbrãţișãri, la Soare, la scris, dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine.
Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile.
Ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu, ci poţi vorbi prin mii de voci.
Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii.
Zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii.
Doamne, zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la îmbrãţișãri, la Soare, la scris, dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine.
Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile.
Ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu, ci poţi vorbi prin mii de voci.
