Afară este frig și păsările stau zgribulite la geamul meu. Vântul agită florile recent plantate și face sunete ciudate printre țiglele acoperișului. Copacii se clatină amețiți dintr-o parte în alta, vizibil încordați de înclinările abrupte.
Timpul trece în tic tac de ceas, dar parcă nu-mi pasă.
Am doi iepuri supărați pentru că nu le acord atenție deși este ora lor de joacă.
Las cartea pe masă și închid telefonul.
Viața este o călătorie.
Cu vânt, cu înclinări, cu nemulțumiri și ore de joacă pierdute fără să profităm de ele. Cu oameni ce vin și oameni ce pleacă. Cu lacrimi uscate pe obraji.
Cu zâmbete. Cu flori, plantate sau nu. Cu inimi.
Cu tic tac și timp...
