Zilele trecute am lãsat, indiferentã, oamenii sã treacã pe lângã mine, am lãsat porumbeii de la fereastra mea sã aștepte sã le zâmbesc.
Dar cel mai dureros, Doamne, a fost când încet și discret am redus din cuvintele ce-ţi erau adresate numai Tie, am înãlţat tot mai puţin mâinile spre Cer
și ochii mi-au rãmas mai mult aţintiţi spre pãmânt decât spre Tine.
Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii.
Zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii.
Doamne, zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la îmbrãţișãri, la Soare, la scris, dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine.
Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile.
Ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu, ci poţi vorbi prin mii de voci.
Ce bine cã îmbrãţisãrile Tale se aseamãnã cu Soarele ziua și cu stelele noaptea; astfel știu cã ești neîncetat prezent, chiar și atunci când nu te vãd.
Zilele trecute mi-ai vorbit așa cum nu ai mai fãcut-o pânã acum
pentru cã starea mea a fost așa cum nu a mai fost pânã acum.
Tu te adaptezi oricãrei situaţii, de aceea rãmâi Misterul pe care cel mai mult îl iubesc!
Am înţeles cã Tu privești nu spre forme, ci spre inimi.
Tu ne vedeai încã înainte ca noi sã te vedem.
Ne iubeai înainte ca noi sã te iubim.
Am înţeles cã prezentul e cadoul cel mai depreţ pe care îl deţin,
iar viitorul e necunoscuta pe care mã inviţi cu îndrãznealã sã o descopãr.
Mulţumesc Doamne cã m-ai ales...
Cã m-ai zidit...
Mulţumesc cã ai creat și zile cu soare, dar și nopţi târzii...
Mulţumesc cã privind acum la mine și multele-mi lupte, pot sã vãd clar și curat Dumnezeirea Ta Credincioasã, zi de zi!
Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii.
Zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii.
Doamne, zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la îmbrãţișãri, la Soare, la scris, dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine.
Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile.
Ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu, ci poţi vorbi prin mii de voci.
Ce bine cã îmbrãţisãrile Tale se aseamãnã cu Soarele ziua și cu stelele noaptea; astfel știu cã ești neîncetat prezent, chiar și atunci când nu te vãd.
Zilele trecute mi-ai vorbit așa cum nu ai mai fãcut-o pânã acum
pentru cã starea mea a fost așa cum nu a mai fost pânã acum.
Tu te adaptezi oricãrei situaţii, de aceea rãmâi Misterul pe care cel mai mult îl iubesc!
Am înţeles cã Tu privești nu spre forme, ci spre inimi.
Tu ne vedeai încã înainte ca noi sã te vedem.
Ne iubeai înainte ca noi sã te iubim.
Am înţeles cã prezentul e cadoul cel mai depreţ pe care îl deţin,
iar viitorul e necunoscuta pe care mã inviţi cu îndrãznealã sã o descopãr.
Mulţumesc Doamne cã m-ai ales...
Cã m-ai zidit...
Mulţumesc cã ai creat și zile cu soare, dar și nopţi târzii...
Mulţumesc cã privind acum la mine și multele-mi lupte, pot sã vãd clar și curat Dumnezeirea Ta Credincioasã, zi de zi!
L.T.C.
Un comentariu:
foarte frumos ceea ce ai scris!
Domnul sa te binecuvinteze!
Trimiteți un comentariu
Părerea ta