sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Noaptea neagra

La poarta apar mici demoni cersind o bomboana.
Afara, strazile sunt presarate de falfait de lumanari cu zambet diabolic...
Printre rasete si strigate se-aud din cand in cand si scancete. Ma-nfior, dar nu stiu daca sa le iau in seama sau sa le ignor.
Venind spre casa, am tresarit de cateva ori, la privirile machiate ale oamenilor, care totusi, pareau prea reale uneori. Am inceput sa adun frunze de pe jos, in speranta ca voi putea evita cosmarele din jurul meu.
Asa, cumva cumva am ajuns acasa, cu un brat de frunze galbene. Le-am infundat in borcane mari de sticla, si le-am insirat pe scari si-n micul hol. Atmosfera era placuta si temerile parca uitate. M-am intins pe canapea, si-am atipit rapid, in tropot de stropi usori de ploaie.
La usa bate cineva.
 Afara era deja bezna. Nici luna nu-ndraznea sa lumineze mult.
Am intrebat cine e, dar n-am primit raspuns. Bataia se repeta, sigura si dura. Deschid.
In fata mea, trei pusti cu chip de drac dar trasaturi angelice, stateau cu mainile intinse, de parc-ar vrea sa-mi fure sufletul. In spatele lor, o femeie inalta, imbracata in vrajitoare urata, imi zambeste stirb, si-nteleg ca-i joc. Nu i-am zambit. In schimb m-au napadit lacrimile si toate tristetile din lume...
Le-am spus ca nu am dulciuri, dar am frunze.
Micii dracusori m-au privit nedumeriti. Femeii i-a pierit zambetul.
Ce vina am daca nu cred in astfel de-obiceiuri?
Mi-am amintit ca stau patru rodii-n cosul gol de fructe.
Le-am luat repede, si-am alergat pe scari, sa-i ajung din urma. Micutii m-au privit ciudat, dar in timp ce le-asezam in mana rodia coapta, le-am explicat taina cadoului meu.
 - "De-acum fiecare are-n palma o inima de inger. Sa o tineti aproape de inima voastra, undeva in buzunar, in noaptea asta, si-atunci cand va va fi frica sa o strangeti puternic la piept, iar cu ochii inchisi sa soptiti o ruga."
Privirile lor mari erau pline de multumire si incantare pentru magia ce-o detineau acum in maini.
Am ramas acolo, pe scarile reci, privindu-i cum pleaca, vegheati de silueta aceea ascutita de femeie ciudata. Ea nu a rostit nici un cuvant.
Si asa, stand acolo, nu mi-am dat seama ca-n graba mea de-ai prinde pe copii din urma, am lovit borcanul mare plin de frunze... si-acum toate adiau in aer, parca incercand s-acopere in urma lor toate fricile, blestemele si fantomele-n`ntunericului.
Am adormit cu gandul la ochii aceia mici si copilarosi, ce-ncercau, fara a sti, sa-nvoace mortii...

Dimineata, printre miros de castane prajite si bruma, am ajuns la munca.
In casa era liniste si inca toti dormeau.
M-am aplecat peste micutul adormit, sa-l sarut pe frunte, si-ntre manutele lui statea strans o rodie...