marți, 28 august 2012

Conversatie cu Dumnezeu


-De ce ai tesut toate lucrurile atât de perfect pentru lumea nepãsãtoare?
- Pentru cã orice detaliu conteazã pentru Mine.
-De ce ai adunat cu asa o rãbdare, atâta nisip la-o´laltã?
- Pentru ca omul sã înteleagã cã rãbdarea Mea pentru el e cu mult mai mare.
-De ce misti cu atâta liniste apele oceanelor, în larg?
- Pentru cã linistea porneste din ochii Mei, iar ochii-Mi poartã oceane în privire.
-Cum poti sã desenezi seninul atât de larg si calm?
- Pentru cã el face parte din salutul Meu de "bun-venit" sau "bunã dimineata".
-Creatorule... de ce culorile Tale sunt mereu vii? 
- Pentru cã le înnoiesc în fiecare zi, ca o bunãtate, pentru voi, oameni încruntati si mereu nemultumiti.
-De ce mai stai acolo Sus si mã veghezi, rãspunzând de fiecare datã întrebãrilor mele?
- Pentru cã "de ce-urile" tale, sunt pentru Mine, provocare zilnicã.

miercuri, 22 august 2012

Brãtara fermecatã

In sfarsit a sosit mult asteptata varsta de saisprezece ani!
N-am crezut niciodata ca voi reusi.Dar am reusit.
Si a fost uimitor.

Parintii mei mi-au organizat petrecerea secolului si au participat atatia oameni, ca nici nu le stiu numarul. Intreaga zi a fost grozava. Dar in timp ce priveam soarele apunand, stiam ca cea mai buna partea abia acum urmeaza.
Era seara tarziu.
Confetti fuses
era consumate, baloanele cu helium incepusera sa coboare, iar ambalajele cadourilor fusesera stranse si impachetate cu atentie pentru ca mama sa le poata folosi mai tarziu. In timp ce sedeam la fereastra studiind cerul cenusiu, tata s-a strecurat in odaia mea cu un zambet.
-''Gata de plecare, scumpo?'' m-a intrebat.
Ce-i asta, o gluma? m-am intrebat in timp ce ma ridicam in picioare. Asteptasem aceasta noapte de 5 ani lungi si iata ca, in sfarsit, sosise! 
De acum imi era permis in mod oficial sa-mi dau intalnire cu baieti!

Planul era ca, impreuna cu parintii mei sa merg la restaurantul meu favorit in noaptea cand implineam saisprezece ani si sa oficializam intelegerea, sa discutam standardele si regulile si altele asemenea. Iar acum toate acestea erau la usa.
M-am asezat vizavi de parintii mei intr-un separeu linistit. Dupa ce am comandat meniul, am considerat ca era timpul sa abordam subiectul.
-''Asadar, pot sa iesi cu orice baiat vreau, da?'' am rostit, retinandu-mi cu greu entuziasmul.
Mama si tata au chicotit. Tata a raspuns:
-'' Pai, cam asa ne-a fost intelegerea, nu?
-'' ,,Super!'' am exclamat eu, dansand victorioasa in scaunul meu. Parintii mei ma opriseara de ani buni, dar acum, ca timpul sosise, imi vor permite sa ma intalnesc cu orice baiat doream! Binenteles, ei stiau ca am o relatie buna cu Dumnezeu si ca nu duceam lipsa nici de bun simt.
-''Dar, stai putin,'' a intervenit mama cu un zambet.
-''Si tu trebuie sa fii de acord cu cateva lucruri.''

Ma asteptam la o lectie de un fel sau altul, asa ca eram deja pregatita.
'Deci, ce trebuie sa fac de acum?'' am intrebat, punandu-mi coatele pe masa si aplecandu-ma inainte.
-''Deschide asta'', mi-a spus tata, scotand la iveala o cutie mica, alba. 
Avea un zambet misterios. Am ezitat o clipa inainte de a indeparta panglica roz. Am deschis incet capacul si am vazut o bratara frumoasa de argint. 
Dar nu era o simpla bratara. 
Era o bratara fermecata. Iar farmecul ei nu era unul oarecare. 
Avea pietre pretioase, mici, dar superbe. O duzina de pietre minunate atarnau delicat.
-''Uau''.
Nu stiam ce altceva sa spun. Nu ma asteptam deloc la asa ceva.
-''Trebuie sa intelegi ca aceasta bratara nu este una oarecare'', m-a informat mama.
-''Stiu''', am spus eu.
 ''Este atat de frumoasa!'' 
Am studiat-o cu mai multa atentie. Avea sase pietricele care alternau cu alte sase si mai marunte. Cele mai mici erau de un albastru adanc. Safire, m-am gandit.iar celelalte sase erau diferite intre ele. Una parea sa fie o simpla piatra, alta era roz, alta alba,alta rosie, verde si...ce-i asta, un diamanat? 
-''Aceasta bratara fermecata este simbolica'' mi-a explicat tata, aplecandu-se pt a o studia impreuna cu mine. 
''Te reprezinta pe tine si puritatea ta. Ea te va calauzii prin toate relatiile si intalnirile tale. Eu si mama ta nu putem decat sa iti spunem ce este corect. Nu te putem face sa crezi tu insati. Speram ca aceasta bratara sa te ajute.'
'Mi-am ridicat privirea cu solemnitate: ''Ascult.''
- ''Aceasta reprezinta prima data cand te tii de mana cu un baiat,'' mi-a spus mama, aratandu-mi piatra gri. 
''Este o simpla piatra de granit lustruit. Pare ieftina, dar este totusi parte din bratara ta. Aceasta roz este un cuart.''
Apoi a cuprins-o pe urmatoarea intre degetele ei.
''Aceasta reprezinta primul sarut.'' 
-'' Cea verde este un smarald'', a continuat tata.
''Este primul tau prieten. Perla reprezinta prima data cand ii spui^^Te iubesc^^ unui alt barbat in afara de mine.''
Am chicotit. Era uluitor.
-''Rubinul iti reprezinta logodna. Iar diamantul repezinta intaia data cand spui ^^Da, vreau^^ a incheiat mama.
Dupa ce am absorbit cuvintele lor, mi-am dres vocea gatuita de emotie.
-''Ce reprezinta cele sase safire?''am intrebat eu.
-''Acestea sunt menite sa iti aminteasca cat de pretioasa esti pt noi si pt Dumnezeu.'' ,mi-a spus tata.
''Iata conditia in toate acestea, singura regula pe care va trebui sa o urmezi in intalnirile tale cu baietii.'' 
O singura regula. Suna bine. Daca as fi stiut...
-"Ori de cate ori daruiesti unul dintre aceste acte de iubire-un sarut, un ^^te iubesc^^, o mana- va trebui sa ii dai celui care il primeste si piatra corespunzatoare.''
Poate ca nu auzisem bine.
-''Trebuie sa ii dau piatra?''
- '' Trebuie sa i-o dai'', a repetat mama. 
Am ramas tacuta pret de o clipa. Credeam ca glumeste. Dar nici nu le trecea prin cap sa zambeasca.
-''Dar, tati!'' am izbucnit brusc.
-''Sunt extrem de scumpe! Nu le pot da pur si simplu!'' 
El a bufnit scurt si iubitor.
-''Ai auzit cuvintele pe care tocmai le-ai rostit?''
M-am gandit putin.
-''Draga,puritatea ta, inima ta sunt mult mai valoroase decat cateva pietricele. Daca nu poti gasi in inima ta puterea de a darui micutele tale pietre pretioase, nu cred ca ar trebui sa daruiesti nici lucrurile pe care le reprezinta.''
Simteam ca ma topesc pe dinauntru, gata sa deschis zagazurile lacrimilor. Pe de o parte, ma simteam extrem de pretioasa si apreciata. Dar, pe de alta, ma infuria. Nu avea niciun sens.
Dar mai tarziu aveam sa-l descopar.

La cateva saptamani dupa noaptea aceea, eram impreuna cu prietenii pe plaja. Chad nu plecase sa inoate, deoarece nici eu nu plecasem. Eu eram mai interesata sa citesc decat sa ma tavalesc in nisip, iar el era mai interesat sa stea cu mine decat sa inoate cu prietenii lui.
Era dulce. Era dragut si a incercat sa ma apuce de mana. Timp de o secunda am fost incantata, dar apoi mi-a venit in minte imaginea unei pietre urate de granit si acest gand m-a facut sa-mi trag mana. 
Eram extrem de manioasa- manioasa pe parintii mei, manioasa pe bratara mea devenita catusa, dar, mai presus de toate, manioasa pe mine insami. Iii permiteam unei amarate de pietricele sa imi domine viata romantica. Am privit cu furie la ea tot timpul jenantei plimbari pana la cabina de schimb. 
Dar apoi,Dumnezeu m-a intampinat subit cu o revelatie socanta. 
Nu puteam sa renunt la bucatica mea de granit. Era parte din bratara mea,ceea ce facea sa fie o parte din mine. Fara ea, nu as mai fost intreaga. Nu era o piatra pretioasa, dar avea totusi valoare.
Totul avea sens.
Apoi a aparut Kevin.
Ne-am distrat. Am umblat mult impreuna. Credeam ca il iubesc. Ma gandeam sa i-o spun. M-am gandit la perla mea. S-a dovedit ca nu il iubeam atat de mult precum credeam. 
Parintii mei avusesera dreptate. Ei nu ma puteau face sa cred lucrurile pe care ar fi vrut sa le cred. Asa ca I-au permis lui Dumnezeu si bratarii s-o faca in locul lor. Cu ajutorul celor 4 am inteles cat de pretioasa eram. Cat de pretioasa era puritatea mea mea. Cat de putin pret aveau baietii care nu faceau decat sa-mi iroseasca timpul si emotiile. Daca nu erau potriviti pt a primi intreaga bratara, de ce sa primeasca o parte din ea?
Nate....
El mi-a considerat bratara impresionanta. Asa ca n-a incercat niciodata sa ma tina de mana.
N-a incercat niciodata sa ma sarute. Dar m-a cerut in casatorie.

Nu m-as fi gandit niciodata ca atatia ani de tortura pot sa genereze atat de multa fericire. 
Credeam ca sunt prostuta. 
Credeam ca ma supraestimez. 
Dar acum, e ceea ce imi produce cea mai mare bucurie. 
Cand i-am daruit sotului meu intreaga bratara fermecta, m-am intrebat de ce imi fusese atat de greu sa ma agat de acele pietricele cand a fost atat de minunat sa le daruiesc pe toate barbatului pe care il iubeam cu adevarat.
Dar povestea nu se sfarseste aici.
Acum fiica noastra poarta bratara. 


autor: Sarah Kistler 
din cartea: -FETELE Cum sa le crestem- DR. JAMES DOBSON

joi, 16 august 2012

Pe brate


Cand am ajuns acasa in noaptea aceea, in timp ce sotia mea servea cina, i-am luat mana si i-am spus: am ceva sa-ti spun. Se aseza doar sa manance in liniste.
Puteam vedea durerea din ochii ei. Deodata nu am putut nici sa-mi deschid gura. Dar trebuia sa-i spun ceea ce gandeam. Vreau sa divortez… i-am spus cat am putut de incet. Vorbele mele pareau sa nu o deranjeze. Din contra, foarte linistita m-a intrebat, de ce ? Am evitat intrebarea ei tacand, ceea ce a facut-o sa se infurie. Arunca vasele si striga, nu pari a fi om ! Noaptea aia nu am mai vorbit. Ea plangea in liniste. Eu stiam ca vroia sa stie ce se intampla cu casnicia noastra. Dar nu as fi putut sa-i dau un raspuns satisfacator. Inima mea acum apartinea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam. Cu un mare sentiment de vinovatie, am redactat un acord de divort, in care ii dadeam casa noastra, masina noastra si 39% din actiunile intreprinderii. Dupa ce a citit-o a rupt-o in bucati. Femeia care statuse 10 ani din viata ei cu mine, acum era o straina. M-am simtit rau pentru atata timp si energie pierdute cu mine si toate astea nu i le-as fi putut inapoia niciodata. Dar acum nu mai puteam da inapoi, eu o iubeam pe Luiza.
In sfarsit sotia mea plangea in fata mea, ceea ce asteptam de la inceput. Vazand-o plangand ma linisteam putin, pentru ca ideea divortului care ma preocupase atat, acum era mai clara ca niciodata.
Ziua urmatoare am ajuns acasa foarte tarziu si ea statea la masa scriind ceva. Eu nu mancasem, petrecusem o zi foarte intensa cu Luiza si imi era mai mult somn decat foame, asa incat m-am dus la culcare.
Cand m-am trezit dimineata, ea inca scria. Adevarul e ca nu ma interesa, m-am intors in pat si am continuat sa dorm.
Dimineata mi-a prezentat conditiile ei pentru a accepta divortul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o luna inainte de a semna divortul si cerea ca timp de o luna sa incercam sa traim cat mai normal posibil.
Motivele ei erau simple : fiul nostru avea niste examene foarte importante luna asta si nu dorea sa-l influenteze cu noutatea casatoriei frustrate a parintilor lui.
Asta era ceva cu care eram si eu de acord. Dar mai era ceva, imi cerea sa-mi amintesc cum am purtat-o in brate in ziua casatoriei noastre.
Vroia ca in fiecare zi din luna asta, sa o port in brate din camera noastra pana la usa casei…m-am gandit ca a innebunit. Dar m-am decis sa accept aceasta ciudata cerinta, ca asa aceasta luna va trece fara sa ne mai certam sau cu momente rele.
I-am povestit Luizei de conditiile puse de sotia mea…a ras destul si s-a gandit ca era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : nu conteaza trucurile pe care le inventeaza, trebuie sa accepte realitatea ca veti divorta. De cand i-am exprimat intentiile mele de divort, eu si sotia mea nu am mai avut niciun contact intim. In prima zi cand am dus-o mi s-a parut putin cam dificil. Fiul nostru ne-a vazut si a aplaudat de fericire zicand, tata mi-a placut ca o iubesti atat de mult pe mama. Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastra pana la usa de intrare in casa am mers cam 10 metri cu ea in bratele mele.
Ea inchise ochii si imi sopti la ureche sa nu spun nimic copilului despre divort. M-am simtit foarte incomod, am coborat-o din brate si ea s-a dus sa ia autobuzul ca sa mearga la servici. Eu am condus singur la serviciul meu.
A doua zi mi-a fost un pic mai usor. Ea s-a asezat usor pe pieptul meu. Puteam sa-i miros parfumul bluzei ei. Mi-am dat seama ca de mult timp nu i-am mai dat multa atentie acestei femei. Mi-am dat seama ca nu mai era atat de tanara, avea un pic de riduri pe fata, parul ei incepea sa incarunteasca. Era pretul casniciei noastre. Pentru un minut m-am intrebat daca eu eram responsabil de asta.
In a patra zi, cand am dus-o, am simtit ca revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care imi daduse 10 ani din viata ei In a cincia si a sasea zi mi-am dat seama ca sentimentul crestea din nou.Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei. Cu cat treceau zilele imi era tot mai usor sa o duc in brate. Poate exercitiul de a o cara, ma facea mai puternic. Intr-o dimineata am vazut-o cautand o rochie, dar nu gasea nimic care sa-i vina. Doar a suspinat si a zis, toate rochiile mele mi-au ramas largi. De aici mi-am dat seama ca pentru asta imi era tot mai usor sa o port in brate. Pierdea foarte mult din greutate si era foarte, chiar foarte slaba.
Deodata am inteles motivul… suferise atata durere si amaraciune in inima ei. Inconstient i-am atins fruntea.
Fiul nostru intra in acest moment si spuse, Tata e timpul sa o duci pe mama. Vazandu-l pe tatal sau ducand-o in fiecare zi pe mama in brate, se obisnuise. Sotia mea l-a imbratisat cu putere. Eu mi-am intors privirea de teama ca imaginea asta ma va impresiona si ma va face sa-mi schimb planurile. Atunci am luat-o in brate si am inceput sa merg spre poarta, iar mana ei mi-a mangaiat gatul si eu am strans-o puternic in brate, exact ca in ziua cand ne-am casatorit.
Dar starea ei fizica m-a intristat. In acea zi am simtit ca nu mai puteam nici sa ma misc. Fiul nostru plecase la scoala. Am imbratisat-o cu putere si i-am zis, niciodata nu mi-am dat seama ca in viata noastra lipsea asa ceva.
Am plecat la servici, am sarit din masina fara sa inchid usa. Ma temeam ca in orice moment puteam sa-mi schimb parerea … am urcat scarile, Luiza deschise poarta si i-am spus, Regret mult, dar nu voi mai divorta.
Nu putea sa creada ceea ce ii spuneam, incat imi puse mana pe frumte si m-a intrebat daca am temperatura. I-am luat mana de pe frunte si i-am spus din nou. Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorta. Casnicia mea era plictisita pentru ca nici ea nici eu nu stiam sa apreciem micile detalii ale vietii noastre. Nu pentru ca nu ne mai iubeam. Acum imi dau seama ca atunci cand ne-am casatorit si am purtat-o in brate pentru prima oara, asta este responsabilitatea mea pana cand moartea ne va desparti.
In acest moment Luiza iesi din soc, m-a imbrancit cu putere si plangand a inchis poarta. Fugind am coborat scarile si am plecat de aici.
M-am oprit la o florarie si am comandat un frumos buchet de flori pentru sotia mea. Fata m-a intrebat ce sa scrie pe cartea de vizita. Am zambit si am scris: “Intodeauna te voi purta in bratele mele, pana cand moartea ne va desparti”.
In noaptea aceea, cand am ajuns acasa, cu florile in mana si cu zambetul pe fata, am urcat in camera noastra, numai pentru a-mi intalni sotia in patul ei … 
Era moarta… Nu spusese nimic despre boala care o consuma si o macinase .

autor: necunoscut

marți, 14 august 2012

Voi raspunde Adolescentilor.

Sunt cateva luni bune de cand primesc mesaje cu zeci de intrebari din partea voastra.
Am vorbit personal sau virtual cu multi dintre voi, dar intrebarile continua sa apara.
Mi-ati cerut sa va vorbesc, atat fete cat si baieti, despre lucruri sensibile, discrete dar cat se poate de reale.
Cu unii dintre voi nu credeam niciodata ca voi putea vorbi atat de deschis, dar uite ca am facut-o.

In primul rand vreau sa va multumesc pentru curajul si increderea voastra.
Provocata de indoielile voastre, am citit o multime de carti si m-am adancit in studierea Cuvantului, ca sa fiu sigura ca ceea ce stiu si am invatat este Adevar. Unele idei s-au conturat altele s-au daramat dar am construit  realitati mai solide si reale in locul lor.

Am incercat sa incep de cateva ori sa va scriu aici... dar fiind atat de diferite subiectele si atat de variate varstele, am renuntat, nestiind de unde sa incep.

Asa ca ma voi axa pe inceput.
Primii sunteti voi, adolescentilor... intre 10 si 17 (18)ani.
Voi astepta pana vineri (17 august) ultimele voastre intrebari, nelamuriri sau justificari, ca sa inteleg spre ce sa ma inclin.
Indrazniti.
Sunt aici ca sa raspund in mod direct intrebarilor voastre.

p.s: as prefera sa-mi scrie-ti fara sa va semnati, ca sa imi fie mai usor sa raspund, din toate punctele de vedere.