joi, 22 martie 2012

Prima zi de Primavara

Am tras foaia imbatranita de timp, langa mine,
pe masuta alba din camera de zi.
Soarele curios, a luat vantul de mana si-amandoi mi-au rasfoit perdeaua ferestrei ca sa-si faca loc inauntru.
Am zambit scurt spre nori, am umplut penita de cerneala, si imbratisata de aerul proaspat de-afara, am inceput sa scriu.
In timp ce sufletul lua forma cuvintelor...
langa mine, orasul traia prima zi de PRIMAVARA!

vineri, 9 martie 2012

9 Martie

Va multumesc pentru toate mesajele, telefoanele, florile si cuvintele voastre.







Azi nu mai scriu nimic...
Ma umbreste gestul vostru.

joi, 8 martie 2012

8 Martie... scrisoare...

Toti ghioceii s-au ghemuit in privirile tale...
Toate lumile s-au transformat in praf, si a ramas o singura Lume curata,
cand rugaciunea ta a strapuns norii...

Toate stelele s-au ascuns in spatele unui cerc, pentru ca lumina sufletului tau le intrecea...( si asa s-a nascut luna )
Toate florile, cand ti-au auzit lacrima, au inflorit de dragul tau...

Vantul face plecaciune atunci cand tu treci pragul timpului...
Soarele incearca din rasputeri sa-ti atinga chipul, cu o adiere de raza...
Toate luptele sufletului meu se transforma in stane de piatra, cand zambesti...

Tot ce caut, sfante clipe din trecut, le rostesti usor, si revin in imagini...
Tu esti Primavara, cand am nevoie de renastere... chiar de-ar fi in miez de iarna...
Tu mi-esti prietena si sursa care-mi aminteste de Speranta ...

Tu mi l-ai facut cunoscut pe El...
tu m-ai invatat frica si credinta...
tu m-ai incurajat sa visez cand mormane de pietre, ma priveau de pe marginea drumului...

Tu esti.. pentru ca eu sa pot fi...


Multumesc pentru imbratisarile tale presarate cu sfintire, mamã ...


sâmbătă, 3 martie 2012

Poveste grea...

Mi-ati cerut povestea lui inca din primele minute...
Mi-ati scris mesaje si mail-uri,
m-ati intrebat direct sau indirect despre istoria unei vieti ce pana acum nu stiam daca trebuie sa o impart...

Cei care l-ati cunoscut, l-ati avut in viata voastra, pentru cei care i-am fost prieteni, cunoastem ravna lui...
stim cat de mult isi dorea sa vorbeasca lumii despre Soare si Cer.
Daca am ales sa scriu despre povestea lui aici, am facut-o in speranta ca pentru cineva va fi de folos...
am facut-o in speranta ca cineva, aici, printre aceste randuri, isi va recapata speranta si credinta.
Asta era si dorinta lui.

Istoria lui incepe in 1989, la sfarsitul lunii ianuarie.
Pop Marian Claudiu... un nou-nascut sensibil la inceput de viata, dar mai puternic decat si-ar imagina cineva vreodata ...
Zambea soarele peste Constanta cand in curtea spitalului, curajosul micut era purtat pe brate spre poarta invechita a cladirii.
In urma unor analize, doctorii au decis o transfuzie de sange, pentru inceperea unui tratament medical.
La doar 8 luni de viata, intra din nou in spital pentru analize si probe.
Atunci nu stia ce inseamna rezultatul primit... avea sa afle abea mai tarziu...
A primit sange nou dar si o boala noua...
o boala temuta, cutremuratoare si invizibila pentru marea majoritate.
Doar cei ce o purtau stiau ce inseamna, ce simt si ce se poate face...
doar ei stiau ca nu exista cale de intoarcere.

Primele litere din alfabet invatate de Claudiu au fost ... "H" ... "I" ... "V" .
Acesta a fost "startul" lui in viata.
"Virusul HIV ataca anumite tipuri de globule albe (limfocitele T CD4+) care fac parte din sistemul imunitar. Pe masura ce sistemul imunitar incepe sa slabeasca, globulele albe devin incapabile sa opuna rezistenta impotriva bolilor si de a lupta impotriva germenilor. Germenii care in mod normal ar fi rapid neutralizati, raman in organism si se inmultesc.

SIDA nu este cauzata de virusul HIV insusi, ca in cazul unei boli virale obisnuite, ci se datoreaza incapacitatii sistemului imunitar de a lupta impotriva infectiilor.

In primii ani de scoala, Claudiu era un copil bolnavicios dar normal. Boala aceasta apare din interior spre exterior. La el s-a descoperit devreme dar totusi prea tarziu pentru a mai putea remedia ceva.
Tratamentele ce-au urmat i-au facut primii ani de suferinta mai usori.

Anturajul lui a fost diferit de-al meu.
Eu am crescut in preajma satelor de langa oras, unde verile erau magice si zilele interminabile, unde soarele il puteam privii direct in fata, fara ferestre intre noi.
Claudiu insa a crescut langa copii ca el, in spitale colorate dar totusi reci...
cu soarele departe... mult mai departe decat si-ar fi dorit el.
In timp ce jocul meu era neintrerupt ( doar de mama sau bunica daca ne chema la masa),
jocul lui era mai mereu deranjat de-un doctor, o asistenta, siringi si-un teanc de ace.
Totusi, de fiecare data cand imi povestea despre copilaria lui, avea un zambet larg pe fata si vorbea despre-amintiri senine.

A crescut mult mai repede decat si-ar fi dorit.

Cand salonul colorat de copil a fost inlocuit cu unul sumbru si rece de oameni mari, prieteniile legate nu s-au uitat. In fiecare saptamana se-ntorcea la spitalul de copii.
Dincolo de timp si distanta, ei aveau ceva in comun... la inceput un secret,
apoi o boala...
si cu trecerea anilor... o suferinta.

SIDA a fost o provocare pentru el.
Insa cauta un bine in orice greu. ( "Toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu!").
Mi-a spus ca pretuieste viata si fiecare minut din ea,
fiecare persoana,
parintii si fratii,
copilaria,
scoala si plimbarile...
si-atunci m-am intrebat cat de multumitoare sunt eu pentru viata mea...

Cea mai dureroasa a fost respingerea si raceala oamenilor.
A crescut de mana cu boala, pentru ca el o privea ca pe un prieten... si un prieten il prezinti si altor prieteni.
( Decat sa privesti boala aceasta incurabila ca pe un dusman zilnic, este mai bine sa o faci sa creada ca ti-e prieten, luptand in tacere impotriva ei, decat sa-si reverse pelinul amar in fiecare zi peste sufletul tau si-al celorlalti).
Si asa a facut.
Insa oamenii l-au refuzat, (omul care nu cunoaste alege sa refuze mai degraba, decat sa invete ), si respingerea lor rece a lovit in sufletul lui ca o piatra.
Toate sperantele, toate visele lui au fost atunci rasturnate.
Neacceptarea lasase o rana adanca.
Dar cum sufletul curat niciodata nu ramane singur, a gasit adevaratul sprijin in parintii si fratii lui... si-n El.
Cand vorbeam despre Dumnezeu, pentru Claudiu toate stelele pareau putine in comparatie cu binecuvantarile primite de la El. Era intr-o multumire continua, intr-o bucurie zilnica.
Claudiu iubea viata, iubea oamenii (chiar daca erau reci), iubea Cerul si Soarele, iubea visele copiilor bolnavi de SIDA... iubea oamenii care stiau sa iubeasca.
Iubea, pur si simplu, fara motive sau conditii.
Iubea pentru ca Iubirea Nepieritoare crestea libera in el.

Si a iubit pana la sfarsit.
A scris despre drumul parcurs timp de 22 de ani...
a scris despre caderi dar si despre victorii...
a scris despre prietenie si prieteni...
a scris despre vise si planuri, despre cele implinite si cele neimplinite...
Si chiar daca punctul a fost pus la sfarsitul cartii tiparite, Claudiu a continuat sa scrie despre fiecare lacrima si zambet... pana in ultima zi. (19.02.2012)

Imi amintesc de ultima conversatie,
de ultima incurajare rostita de el, (mereu incuraja, chiar daca nu folosea cuvinte, prin simpla lui traire si credinta ),
de ultima strangere de mana,
de ultima carte citita... (si neterminata)
de ultima lui speranta...

Era un copil curajos si sincer.
Un luptator.
"O lucrare dusa la bun sfarsit!"

Daca duci aceeasi lupta,
daca SIDA a devenit colegul tau de drum, nu renunta!
A fost candva un tanar, pe-acelasi drum,
care a stiut sa schimbe lumea.
Poate nu Intreaga Lume... dar cu siguranta a schimbat lumea din jurul lui!
Asta poti sa o faci si tu!

Iar daca esti unul din sutele de mii de tineri nemultumit de viata lui, cu toate ca nu-ti lipseste nimic, cauta cartea "O viata de biruinta cu Dumnezeu" ...
compara ce gasesti acolo cu ce ai tu...
si-apoi nu vei mai fi acelasi!
Promit!


vineri, 2 martie 2012

Fulgi de vindecare


De la geamul unui salon de spital, doi ochi albastrii ca seninul cerului, privesc afara.
Doua suvite negre ca abanosul, stau arcuite peste frunte.
Coridoarele sunt mereu pline de carucioare trase sau pasi agitati, dar azi parca tot haosul spitalului ramane-n urma. Acei ochi purtatori de Cer, se deschid mari in fata spectacolului de afara.
O multime de punctulete mici si albe au pornit de undeva de sus si vin agale spre oameni, spre parcuri, orase si strazi. Mica padure din apropiere devine incet invizibila.
Un strat alb de puf ciudat aduce egalitate in nuanta, un alb pentru banci, masini, caciuli si iarba.
O singura culoare pentru fericire, lacrimi sau singuratate.
Pentru ca picioarele nu raspundeau dorintei de-a tasni pe usa salonului direct afara, manuta fragila a apasat butonul verde. Butonul verde era unul din zecile de butoane de pe un fel de telecomanda ce mereu o asezau sub manuta fragila, si indeplinea comenzile.
Trecura 4 ani de cand ochii inocenti si senini priveau lumea doar de la fereastra. In tot acest timp niciodata nu intalnise punctulete albe mici.
Cand asistenta anunta ora plimbarii si punea scaunul cu rotile in miscare, afara in gradina existau flori, iarba verde, copaci cu frunze cenusii, pasari calatoare, furnici grabite, picuri mici de ploaie, dar niciodata nu-ntalnise fulgii.
Poate pentru ca in zona aceea nu ajungea niciodata zapada.
Dar azi, dintr-un nu stiu care motiv, afara a-nceput a-nzapezi.
Fereastra s-a deschis larg, si cum vantul incepu a bate dinspre Nord, cativa fulgi agitati s-au pitit in salon, tocmai pe manuta lui.
Atunci, pentru prima data degetele subtiri s-au miscat si buzele au schitat un zambet clar.
Simtea!
Simtea punctuletul acela alb si rece cum se topise in palma lui,o palma insensibila de mult din cauza bolii.
Si au urmat mai multi fulgi, unul dupa altul, reci si umezi, dar senzatia era atat de placuta, atat de necunoscuta, incat fara sa-si dea seama, statuse acolo, in fata ferestrei larg deschise, mai bine de-o ora. Afara totul era alb, linistit si pustiu.
Ningea fara oprire.
Potopul de fulgi era tot mai puternic. Imaginea brazilor incarcati de zapada, imaginea padurii din apropiere, doi pui de caprioara alergand peste raul ingust.
Cateva pasarele cautand intrarea in casuta din copacul vecin.
Cerul liber de nori.
Mirosea a viata.
Privea intrebandu-se cum poate sa cada fulgi atat de albi dintr-un Cer atat de albastru.
Si-atunci a-nteles ce se petrecea cu el: iubea iarna.
Pentru ca iarna-i aducatoare de fulgi de vindecare.

joi, 1 martie 2012

Spring

In timp ce iarna pleaca se-ntorc razele de Viata!
In timp ce zapada moare, se nasc ghioceii.
Se-ntorc frunzele si de departe se-aude galagia pasarilor cu dor de casa...
In timp ce oamenii viseaza la Soare, copii-si traiesc fericirea afara.
In timp ce timpul nu va mai exista... intr-o zi...
vom trai Eterna Primavara!