duminică, 30 august 2009

Mărturisesc : ... Urăsc !


Uneori aş vrea să spun că urăsc ...
Urăsc felul în care mişună maşinile pe străzile poluate...
Urăsc pereţii plini de cuvinte vulgare... şi geamurile sparte de mâinile unui trup cu gânduri murdare...
urăsc zâmbetele false..
urăsc minciuna...
violenţa...
privirile trufaşe..
urăsc ura!

Urăsc cu toată dragostea, fariseii îmbrăcaţi în costume elegante, ce duminică de duminică ocupă scaunele din biserica noastră...
Urăsc cu şi o mai mare iubire, oamenii cu vocabularul puţin dezvoltat...( vulgar )
Urăsc atât de adânc, în iubire, toţi afaceriştii egoişti care lovesc din coate în toate părţile, si care atunci când le spui că la biserică, grupul de misionari are nevoie de susţinere economică pentru lucrarea din Africa, ei îţi răspund cu faţa "sfinţită", ( un stil de posomorâre ), că înţeleg situaţia, dar tocmai s-au gândit să investească în terenul de pe vârful dealului de lângă Cluj... sau Bucureşti... ( atunci parcă îmi presionează ceva limba, să le spun "să arunce în continuare,cu mărgăritare la porci, că se pricep de minune." )
Urăsc cu toată dragostea acele personaje ciudate, care stau mereu într-un colţ, tăcute, la prima vedere inofensive, dar care defapt acumulează informaţii pentru coacerea celor mai stânjenitoare bârfe... şi unii au un talent de ne-egalat...

Urăsc judecătorii... nu pe cei din Tribunalul de Justiţie...
...civilii, acei judecători pe care-i găseşti la tot colţul... plini de pasiune când îţi critică trăirea... ( aveţi grijă să nu le atacaţi conştiinţa puţină pe care o mai au...)
Urăsc egoiştii, dragii de ei ... care doresc totul pentru persoana lor, ... ( am o imaginea care descrie perfect această categorie: "Cuzco, împaratul unui Egipt imaginar... care a sfârşit transformat în cămilă, ca rezultat al recunoaşterii propiei lui persoane..." - vă recomand să căutati imagini cu el pe youtube sau google, ca să înţelegeţi mai bine. )
Să avem grijă, din ceea ce suntem să nu devenim animalele deşertului torid al acestei lumi... şi sclavii altor oameni...
Acolo sfârşeşte egoistul...

Uneori aş vrea să spun că urăsc... şi cred că este biblic... doar dacă o fac cu toată dragostea!

Schimbă-ne Doamne, ura firii în ură sfântă...
Întoarce Tu, privirile şi trăirea ... spre Dragostea Veşniciei!

p.s: Uneori urăsc ceea ce sunt.. pentru că aş putea fi mai mult, dar renunţ prea uşor...

joi, 27 august 2009

Din Tars spre Ninive


Doamne...
... sufletul meu stropeşte cu lacrimi ... cu pumni de lacrimi...
atât de adâncă e rana din mine.
şi... plouă cu sânge... furtună de sânge...
atât de ascuţită a fost arma vrăjmaşlui.
Am ajuns vulnerabil din cauza indiferenţei, şi copilăria mea spirituală a fost prilej de bucurie pentru duhurile întunericului.
Acum, degeaba îmi ling rana, degeaba mai caut motiv ca să-mi scuz căderea...
Nevegherea a fost capcana, iar inima mea sfâşiată, prada...

Am fost un laş, Doamne... cand m-ai trimis, am luat bilet în partea opusă.
Am alergat spre Tars-ul comodităţii mele, departe de Ninive, de pericol.
Am pus în cântar dorinţa Ta, şi cântărea mai mult confortul meu...
Ninive, unde Tu mă doreai, era presărat cu sandalele rupte ale celor care au mai încercat şi au rămas la jumătatea drumului...
Tars-ul meu însă, mirosea a smirnă, şi clocoteau termele cu ape fierbinţi şi mirodenii pentru frumuseţea trupului.
De ce să merg tocmai acolo, de unde nimeni nu s-a mai întors întreg? De ce să-mi pierd inocenţa pe drumul prăfuit al cetăţii negre?
Timite-mă în Tars.. spre acolo am biletul gratis. Cetatea mă cunoaşte, mă vrea... mă înţelege. Acolo am lăsat urme vrednice de laudă, acolo e comoditatea mea. Acolo sunt acasă.
Acolo vreau eu...
Dar nu acolo mă doreai Tu...
Eu nu mi-am amintit... însă Tu nimic nu uiţi...
Când am ales să vin în urma Ta, când am murit făcându-ţi loc în mine... am promis că oriunde mă vei trimite, orice-mi vei cere şi tot ce-mi vei da, voi primi.. chiar dacă nu va fi cu putinţă să pot înţelege...
Te-am rugat fierbinte, atunci, să nu mă laşi în nebunia mea.
şi-n credinciosia Ta nemărginită, în fierbinte-a´ţi dragoste pentru fiinţa mea, când ţi-am cerut trimitere spre Tars, ai întunecat Cerul şi-ai trimis furtuni asupra-mi.
In mijlocul mării de probleme, în toiul disperării, din cauza orgoliului uman, am preferat să mă arunc în valuri...
Tu aşteptai să mă opresc, şi să te chem, să stăm de vorbă ca-n vremurile apuse pe lemnul vechi al bărcii mele rupte... dar ... am ales valul... am ales să uit...
"Mai bine să tac şi să mor!..."
decât să îţi vorbesc..
decât să-ţi cer să mă ierţi...
şi mi-au primit, şi trupul şi sufletul, valurile murdare...
De ce Ninive? Praful acelor necuraţi îmi va murdării veşmintele...
dar nu-mi vedeam zdreanţa murdară... mult mai murdară decât a ninivenilor....
De ce Ninive? Gândurile lor înşelătoare nu-mi vor cruţa viaţa...
dar înşelarea mea la adresa Ta, nu avea comparaţie...
De ce Ninive? Ochii lor sunt bulbucaţi de ură...
dar ochii mei erau orbiţi de neascultare...
De ce Ninive, Doamne? Cetatea întunericului fără sclipire de lumină ...
însă eu zăceam în burta peştelui, undeva la temeliile munţilor, în noaptea mării...
De ce nu mă asculţi când vreau, când cer ?
De ce îi laşi să râdă de necazul meu?
Nu ţi-am promis că te aleg?
Nu te-am ales?
Nu ţi-am slujit aproape ... sau mereu?
Nu am purtat Lumina-ţi?
Eu plâng, şi mă numeşti copil de Cer.. iar ei îmi râd durerea..
Eu mă tarăsc... şi-i greu să-naintez printre spinii şi rădăcinile ce-mi presar cărarea...
şi cei care nu Te-au slujit... trăiesc în miez de pâine.
Sunt ferciţi .. iar eu nu am nimic... de dragul Tău.

...Ce neînţelept am cuvântat atunci... ce fără cântărire de cuvinte...
Doamne... am avut nevoie de un peşte şi de burta lui... am avut nevoie de întunericul de la temeliile munţilor ca să-mi recunosc păcatul, şi să mă smeresc până la lepădarea de mine...
Am avut nevoie să întreb de ce nu mă asculţi... ca să înţeleg că şi tăcerea e un răspuns...
M-ai lăsat să te întreb de ce e totul cum vrei Tu... ca să-mi amintesc că într-o zi trecută, ţi-am promis credinţă, nu dupa voia mea, ci după cum Tu-mi ceri...
Mi-ai trimis un peşte să mă închidă, ca să înţeleg că Voia Ta o vor împlinii pietrele dacă nu o voi face eu...
Doamne, nu m-ai prins în val, ca să decid singură să te re-aleg ... din nou... de bună´voie...
Nu mi-ai răspuns pentru că, ai vrut desăvârşire în slujire.. nu din când în când, sau aproape mereu... ci tot timpul şi pentru totdeauna.
Mi-ai arătat, că nu purtam Lumina sub formă de Foc... eram doar licărire în primejdie... şi cât timp am stat în burta peştelui mi-am dat seama de forţa mea de-a lumina... în Tars imprumutam lumina de la felinare...
Copiii Tăi sunt Cer ... iar Ninive are nevoie de mine... de Tine crescut în mine...
şi ce-aş putea pierde? Ce mi-ar putea face omul când Tu mergi înaintea mea?
şi chiar dacă ar fi să nu mă mai întorc... există Tars-ul Tău ... mai bun decât coliba mea ...

Din nou Doamne... din nou am scris hotărâtă să te cert, să arunc întreaga-mi vină asupra Ta... şi din nou mi-ai deschis ochii, mi-ai redat vederea...
Ce bine că eşti în preajma mea, chiar dacă, de cele mai multe ori nu te aud, si nu te văd...
Ce bine că te ştiu acum, aici...
Cu Lumina ce-ai reaprins în mine, şi cu fâşia de Cer din nou albastră, îmi voi arunca biletul cu destinaţia greşită în mare, şi voi păşi prin credinţă spre acolo unde Tu mă vrei...
Iartă Doamne Ninive... cetatea din mine..
Cu cenuşa în sacul grii, implor iertarea Dragostei Tale
Dumnezeule, dacă eşti plin de îndurare ... iartă !!!
Doamne... iartă...



Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi, şi picioarele de cădere. Psalmii 116:8

luni, 10 august 2009

Goodbye...


Uneori stelele se ascund... ca si azi..

... E motivul pentru care am sters tot...
tot ce am scris cândva...

Unele rânduri poate sunt păstrate pe alte site-uri, sau blog-uri... dar eu am sters.
Am sters săgetile ce mi-au străpuns inima până azi.
Nu stiu când voi reveni cu scrieri noi...
Poate când imi va atinge Raza Soarelui din nou inima...
Azi nu, azi cu sigurantă nu...

Poate mâine.. sau săptămâna viitoare... poate luna viitoare.. sau poate la anu´.
Stiu că dacă v-au folosit la ceva cuvintele vărsate din mine, atunci mi-a strălucit steaua frumos...
Dacă nu, atunci imi stropesc blogul cu lacrimi de jertfire.. si promit să incerc data viitoare mai cu foc!
Iertati durerea strecurată printre cuvinte,aici.. iertati intristarea care poate, pentru unii există, asa cum si pentru mine arde azi...
Iertati-mi că nu stiu să m-ascund atunci când sufletul cântăreste prea mult ca să-si mai avânte zborul.. si când poverile mele, le transform, fără să vreau, in poverile voastre.
Iertati pentru că am dezamăgit uneori... sau poate alteori am frânt inimi...
Iertati nematurizarea sufletlui meu , atât de copil...

Iertati că nu stiu să explic lupta care se dă in mine, si transformarea care mă invăluie...

Iertati că nu stiu să iubesc cu inima... doar cu bratele...
iertati că ochii mei nu văd bine răsăritul, printre ceata de lacrimi...

Unii a-ti asteptat să scriu... mi-ati lăsat mesaje,
altii a-ti spus că pot, dar nu v-am dovedit că vreau...

Iertati nestiinta care bântuie prin mine incă...
Când am să revin, sper să fiu matur spiritual, sper să ajung la nivelul asteptării sufletelor voastre...

Nu mai vreau să scriu despre mine, nici despre ceea ce mi se intâmplă mie.. vreau să scriu despre voi, despre acei ce-mi sunt prieteni dragi.. să-mi las aici amintirile si cântecul de dragoste pentru El!

Doamne, iartă-mă că mi-Ai vorbit, dar am amânat...
Iartă-mă că nu am stiut, desii puteam afla..
Iartă-mă că inima mea, uneori iubea mai mult omul decât Cerul...
Iartă-mi nepăsarea care te-a rănit de moarte la atâtea asfintituri..
Iartă-mi neglijenta... si neascultarea...

Sper să revin... imi doresc.. dar nu promit...
Totusi, rugati-vă pentru ceea ce sunt.. si pentru ceea ce vrea El să devin!

E lupta schimbării... metamorfoza sufletului, a mintii si a gândirii...
Revarsă in mine, fluvii de intelepciune,Tată!
Să nu te dezamăgesc, rănesc sau mint, Niciodată!

Vă multumesc că a-ti scris, a-ti citit, a-ti privit...
Vă multumesc că a-ti spus că mă ve-ti aminti in rugaciuni.. si a-ti facut-o!
Vă multumesc, ... pentru ceea ce am devenit destăinuindu-mă aici!

Inchei...
Rămâi Doamne cu ei... in preajma lor...


" Tăcerea isi are vremea ei,"
Eclesiastul 3:7b