sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Anul ce-a trecut...


Am avut un an greu.

Un an in care multe provocari le-am trecut, dar multe obstacole m-au impiedicat sa visez.
In anul ce l-am lasat in urma, am renuntat la lucruri ce le credeam vitale pentru mine.
Acum realizez ca defapt erau lucruri care la inceput ma implineau, dar fie pentru ca am crescut eu, fie pentru ca s-au facut ele mici, in ultima perioada ma sufocau, si totusi nu vroiam sa renunt. Pana cand intr-o zi, de-atata plans, am incheiat.
Acum ma simt teafara. Ma simt libera.
Nu mai depind de functii sau oameni, si asta-mi face sufletul vesel.
Anul ce-a trecut am invatat ca ceea ce ai iti poate fi luat.
Am invatat ca prietenii stau in jurul tau doar pentru interes, si-atunci cand pleaca, doar cei ce raman sunt demni de prietenia ta.
Am invatat ca ideile mici pot deveni proiecte mari.
Am invatat ca familia ramane intotdeauna langa tine, chiar si atunci cand nu ai dreptate.
Am invatat ca relatiile se racesc, majoritatea din cauza distantei.
Dar am invatat ca si distanta poate lega prietenii speciale si frumoase.
Am invatat ca atunci cand ma astept cel mai putin pot fi surprinsa cel mai frumos.
Am invatat ca nu poti declara nimic pierdut, pentru ca in orice pierdere gasesti sau te regasesti putin.
Am invatat ca unele persoane nu merita prea mult din timpul tau, pur si simplu pentru ca ei te considera un nimic in viata lor.
Am invatat ca politica si religia creaza cele mai abrupte conversatii care pot exista.
Si ca lumea de obicei te judeca dupa ceea ce citeste ea nu dupa ceea ce scrii tu defapt.
Am invatat ca exista si oameni frumosi.
Ca dincolo de orice carte se poate afla un prieten.
Am invatat sa ma rog pentru cei care ma urasc, si sa incerc de zece ori inainte sa renunt.
Am invatat ca-i important un cuvant soptit si o vizita la spital.
Am invatat ca desi imi doresc mult sa ajut, nu toata lumea poate primi ajutorul meu sau pur si simplu nu-l vor. Si pentru asta nu trebuie sa ma simt vinovata.
Am invatat ca tradarea doare, dar ma bucur ca nu mi-am sprijinit sufletul de acea persoana... si nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca nu reuseam sa ma desfac de nesiguranta acelei prietenii.
Am invatat ca iubirea nu te sufoca; ea te ridica!
Am invatat ca atunci cand noi nu mai putem, El poate!
Am vazut ca painea nu lipseste de pe masa celui care crede, si daca dau din putinul meu, primesc inapoi inzecit.
Am invatat ca trebuie sa lupti pentru tine, pentru sufletul tau si pentru ceea ce tu iubesti, ca mai apoi sa poti lupta pentru cei din jurul tau, pentru sufletul lor si pentru lume.
Am invatat ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice.
Am invatat ca pot, si-am invatat cand trebuie sa renunt.
Am invatat ca Dumnezeu are calculele Lui si minusul meu pentru El este plus, sau invers.
Am invatat ca trebuie sa ascult atenta "de ce-urile" copiilor ca sa-mi pot indrepta atentia din nou spre lucrurile frumoase.
Am invatat poezii, poeti, si-am cunoscut oameni pe care nu credeam vreodata ca-i voi cunoaste.
Ca nu trebuie sa-i subestimam pe cei care nu ne plac la prima vedere, ca poate sufletul lor are infinit de ori mai multa valoare decat ceea ce am ajuns sa cunoastem pana acum.
Am invatat ca lumea este mica si noi cu mult mai mici.
Am invatat ca nu merita sa renunt la valorile si credinta mea pentru a-mi pastra functia sau locul in societate. Ca indiferent daca sunt jos sau sus, caracterul, corectitudinea si in final constiinta trebuie sa ramana intacte.
Am invatat ca trebuie sa rad mai mult, sa iubesc, sa renunt, sa lupt, sa cred, sa ajut...
Am invatat sa-mi iubesc tara cu bunele si rele ei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa tac fara sa-i spun defectele... nu iubesti mai mult daca decizi sa ascunzi adevarul, indiferent cat ar fi de crunt.
Am invatat ca putem incepe anul cu o lista mare de dorinte si-l putem incheia cu vise bifate. Ca defapt dorintele ce au legatura cu imbogatirea noastra spirituala, sufleteasca si culturala sunt fundamentale si tot ce vine pe langa este bonus.
Am invatat sa scriu mai putin si sa traiesc mai mult ca mai apoi sa am ce povesti in scris...

Am invatat ca nu trebuie sa-mi fie mila de mine, ci trebuie sa-mi cer mai mult.
Este singura cale de a deveni mai bun, mai real si mai frumos.

miercuri, 1 ianuarie 2014

Ruga de Crãciun

Te caut minune divina
Te caut Copil mic, dar sfant.
Te caut in noapte tarzie
In scrancetul de nou-nascut.

Te caut pe calea spre soare
Pe urmele magilor buni.
Te caut in cantecul serii,
In fluieru´pastorului bland.

Te caut in ieslea uscata
Da-i fanul deja mucegai.
Doar urme pustii sunt pe-afara
Si-i locul tot gol si murdar.

Nici ingeri nu mai sunt pe bolta
Si steaua-i acum praf stelar
Si dorul ce striga in mine
Te vrea inapoi mic sugar.

O strig pe Maria pe nume,
Pe Iosif il strig istovit,
Dar nimeni in jur nu-mi raspunde
Si simt un miros de pustiu.

Si-aud cum departe, in zare,
Sunt mame ce striga copii,
Sunt nume rostite in vale
Dar raul de sange-i pornit...

Si tremura inima-n mine,
Si-ncep sa alerg ca nebun.
Te caut Copile in case,
Te caut pe unde apuc...

Si vad cum in sabie cade
Prunc dupa prunc, nou-nascut
Si doare in mine doar gandul
Ca poate´urmatorul esti Tu...

Te strig inecat in durere,
De groaza ca poate-am pierdut.
Si cad biruit in tacere
In mijlocul drumului mut.

Si-asa stand cu fata-n cenusa
Genunchii in pietre loviti,
Cu ochii´necati in durere,
Te-aud scump... razand fericit.

Imi pun mana-n piept tremuranda
Si inima-mi bate usor.
Si razi scump Copile in mine
Cu hohot divin si voios.

Uitasem ca-n ieslea uscata
Demult nu mai stai, scump odor.
Ca-n inimi iti faci acum casa
Sa cresti linistit si frumos.

Si-asa rasufland linistita
Cu gandul, in brate te strang,
Nebuna... de fericita,
Nu mai stiu de plang sau de rad.

Sa cresti... asta vreau, Tu in mine,
Asa de frumos si de mult,
Incat sa ma pierd tot in Tine,
Sa ne confunde lumea pe drum.