marți, 4 iunie 2013

Lectia Oceanului

L. - Buna dimineata Ocean!
O. - Buna dimineata strainule. Ce vise te-au adus aici?
L. - Stii? Mi-e dor de Cer... un dor nebun, ce nu-mi explic.
O. - A, inteleg. Nu-i ceva nou. Au mai venit cativa cu-acelasi dor, crezand ca aici se contopesc cerurile cu apele mele albastre. Dar de-aici mai este cale de batut.
L. - Si-atunci cum se-odihneste dorul?
O. - Intinde-ti visele si trupul pe bratele mele albe. Nisipul te va dezlipi de amorteala lumii. Apoi lasa-ti ochii sa se-nece in Albastru. Eu voi ajunge la o intelegere cu vantul sa-mprastie norii.
L. - Atat de simplu? Doar sa-mi astern ochii pe Cer?
O. - Simplu nu e straina mea. Ochii, ca sa simta Cerul, trebuie rastigniti de El!
Rastigniti atat de puternic si adanc, incat sa nu-si mai aminteasca alte imagini decat imaginea Iubirii Lui picurand a viata.