vineri, 18 ianuarie 2013

Jurnalul copilului ucis


13-dic-2007 17:06

Am gasit intre carti, o foaie veche...cu scris de copil si ce am citit m-a provocat sa va spun si voua....
La sfarsit scria...: ´Depinde de voi!´

   -   o mica veste din lumea nevazuta  -   

N-am fost intrebat , si mi s-a luat viata cu toate ca doream atat de mult sa o traiesc.
Nu mi-au cerut parerea si au distrus ochii mei inainte sa pot vedea lumea.
Nu au tinut cont de mine si m-au trimis din nevazut, in invizibil, fara sa inteleaga ca eu simt.
Nu am avut sansa caldura soarelui sa-mi arda obrajii, nici sa simt mirosul macilor din lanul de grau... mi-ai fura zambetul inainte sa stiu sa zambesc si niciodata nu voi cunoaste culoarea ochilor mei. 
Inima mea a inceput sa bata dar a fost oprita brusc de maini omenesti inumane.
Nu m-au lasat sa-mi apar drepturile.
Putinul timp in care am respirat mi-am dat seama ca nu sunt dorit.
Dar nu am crezut vreodata ca o fiinta poate lua viata alteia fara sa se simta vinovata.

"Mamã" eu nu vreau sa te trezesti in negrul noptii si sa plangi, nu vreau sa privesti de pe banca copiii jucandu-se si sa simti cum lumea ta s-a sfarsit. Nu-ti doresc singuratatea. Destul mi-e ca o cunosc eu... destul ca intunericul mi-e si noapte si zi... destul ca plang si nimeni nu m-aude...

As vrea sa ies de aici, sa fug... dar nu am unde.
Sunt un nevazut intr-o lume invizibila si nimeni nu va stii ca am avut intentia sa exist odata.
Am fost rupt in bucati, picioare, maini si trup... mi-au separat capul si au extras din el si ultima bucata de gandire.
S-au jucat cu mine, crezand ca nu am suflet, dar ei nu stiau ca simteam fiecare taietura, fiecare membru cum se rupe. Strigam in tacere sperand totusi ca cineva poate m-aude.
Apoi m-au aruncat intre carpe.
Imi cautam piciorusul si degetul mic... imi cautam inimioara, sa simt ca mai bate... dar cum sa caut daca ochii mei i-am pierdut si nu-mi mai gaseam capul?

Lasati zambetul sa renasca fiinte, primiti ingerii trimisi din cer...
iubiti...
imbratisati...
traiti...
N-am fost intrebat daca vreau sau nu sa traiesc... mi-au taiat acest drept.
Nu vreau cu cei de dupa mine sa se mai intample.
Fa ceva!
- DEPINDE DE TINE -


Cu dorinta,
unul dintre miile de boabe de nisip.
eu,
Copilul Ucis

luni, 14 ianuarie 2013

Mai sus - lectie de viatã

S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliţei: „Pitpalac!”
Cerul abia se rumenise; 
picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; 
luceafărul tot făcea din ochi pământului.

Dar peste puţin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul şi se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci şi fericirea nu-şi alege totdeauna clipa nimerită în care să-şi verse prinosul.
Scuturându-şi penele, un tril de mulţumire izvorî din guşa ciocârliei. Apoi se dezlipi de ţărână şi, pâlpâind din aripi, se înălţă.
Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi.
Mai sus!
Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al unei grindine de mărgăritare.
Dar raza care i se topise în ochi o chema la ea, în înalt. În cântecul ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, şi-ncă una.
Mai sus!
Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea şi pentru soare cânta.
I se părea că tremurările cântecului ei umpleau bolta cerului. Vroia să se simtă singură, dezlipită de ţărâna pământului, — ea şi raza, în singurătatea ameţitoare a înălţimilor...
Îşi avântă din ce în ce cântecul; şi încordează mai tare puterile. Dar trupul greu parcă-i înlănţuie glasul, i-l ţine închis ca într-o colivie. 
Ar vrea să se simtă dezrobită, uşoară ca aerul, străvezie ca el.
Mai sus! mai sus!
Şi trupul mereu o trage înapoi către pământ, şi raza mereu o cheamă către înălţimi.

Într-un avânt îşi pune cea din urmă putere şi, deodată, se simte, în sfârşit, slobodă, desfăcută de greutatea netrebnică a cărnii.
Şi-n vreme ce, smulgându-se, nebun de fericire, glasul se-nalţă singur, tremurător şi dumnezeiesc de dulce, în înalt, trupul cade ca un bulgăre de ţărână spre pământ.


autor: (Emil Garleanu, "Mai sus", 1910)

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Ce sadic


Ce sadica e lumea-n care merg,
Ce sadic e pamantul ce il calc.
Ce sadic e cuvantul spus din mers,
Ce sadica iubirea pentru bani.

Ce sadic este gandul deformat,
Ce sadica privirea de trufas,
Ce sadic este visul tau furat
Si-i sadic sa traiesti cu masti pe-obraz.

Ce sadica e strada cand e cald,
Si sadic e orasu´aglomerat.
Ce sadica e mintea de orfan,
Ce sadic sa traiesti dorind sa pari.

Ce sadic e sa minti precum un las,
Ce trist cand spui ceva si vrei sa taci.
Ce-nselator e sa incurajezi
Cand nici macar nu simti si nu traiesti.

Ce sadic sa raspunzi neintrebat,
Ce sadic sa barfesti interesat.
Ce sadic sa nu ierti cand ti-au gresit.
Ce sadic sa pretinzi sa fii iubit.

Ce sadic e sa scrii asa ceva...
Dar asta e "sadicitatea" mea.
As scrie ceva mai sofisticat,
Dar "sadic-ul" e un subiect uitat.

-L.T.-
P.S: nu sunt sadica de felul meu... doar azi :)



vineri, 11 ianuarie 2013

Ridicã-mi Doamne sufletul

Ridicã-mi Doamne sufletul, acum când plânge din nou, jos, la poarta Cerului Tãu!
Iartã-mã fiindcã m-am îndepãrtat de visele Tale cu privire la mine…
Ascultã-mi inima, din nou rãnitã, şi vindecã-mi rana ce nu cicatrizeazã încã… dupã atâta timp…
Învaţã-mã cã fãrã Tine va fi imposibil sã gãsesc Fericirea!
Vorbeşte-mi, 
sã simt cã eşti tot timpul cu mine…
Atinge-mã, ca sã mã cuprindã teama gândindu-mã doar, 
cã fãrã atingerea Ta nu aş putea fi fost ţesutã în acest Univers , 
în chip ciudat cu trãsãturi Dumnezeieşti…
Binecuvinteazã-mã Dumnezeule, 
sã pot spune celor ce mã vor întrebã când mã întâlnesc, 
cã stau adânc sãpatã în Palma Ta cu binecuvântãri…
Ajutã-mã sã aştept cu rãbdare ceea ce mi-Ai promis…
Încredinţeazã-mi doar atât cât sã-mi aminteascã mereu 
cã prin puterile mele nu aş putea face nimic, 
dacã Tu nu ai fi la capãtul celãlalt al poverilor… 
dacã nu le-am purta împreunã !
… rana lasã urme roşii pe pãmântul uscat… 
am nevoie de Tine, sã-mi vindeci dezamãgirea, 
gustul amar lãsat de oamenii pe care i-am întâlnit ieri… 
dar sângereazã azi…


miercuri, 9 ianuarie 2013

Imaginea lui Dumnezeu pe "net"

Apas butonul de pornire.
La doar 5 secunde, apare imaginea unui copilas cu mainile impreunate, in pozitie de rugaciune. Folosesc aceasta imagine pe "desktop" pentru a-mi aminti zilnic modul apropierii de sfintire: rugaciunea.
Apas "dublu click" pe "accesul direct" la internet si tastez, in "Google" : "imaginea lui Dumnezeu pe web". La scurt timp realizez ca nu gasesc ceea ce caut.Tastez o alta adresa, pagina site-ului la care lucrez de ceva vreme, si arunc o privie, de data aceasta fiind un vizitator in plus. Analizez fiecare colt al acestuia. In timpul acestui "proces de autocritica" s-a nascut o intrebare in mintea mea: "Oare efortul meu poarta imaginea lui Dumnezeu?"
Ma opresc din cautare si incep sa analizez amanuntit raspunsul la aceasta intrebare.
Tinerii din generatia noastra folosesc internetul pentru a crea relatii si prietenii. Unii cauta popularitate, folosind diferite mijloace "din lumea digitala"; altii sunt zi si noapte "on-line", la dispozitia oricui pentru oricine; pierd timpul "prinsi" de jocurile in retea; sau "culeg" ultimele noutati din muzica. Si uite asa trec zilele, saptamanile si duminicile, cu tinerii nostri in fata monitorului.
    Acum ma adresez acestor tineri care se simt mai mult sau mai putin identificati, si tuturor celor care folosim internetul! IL implicam pe Dumnezeu in lucrarile noastre?
"Incredinteaza-ti lucrarile in mana Domnului si iti vor izbuti planurile." Proverbe 16:3
Cati dintre cei care ti-au vizitat "profile-ul" de facebook, au lasat un comentariu pentru a-ti spune ca au gasit o incurajare in cuvintele afisate de tine... ca si-au regasit credinta ? Cati ar putea spune ca telefonul tau sau mesajul "off-line" le-a inseninat ziua, chiar daca va aflati la mii de kilometri departare? Le-ai spus sa fie lumina inca o zi? Oare te-ar putea cauta cineva pe "mess" sa-ti propuna sa te rogi impreuna cu el/ea pentru problema in care tocmai se afla? Ai cautat sa folosesti aceasta noua si moderna posibilitate pentru a duce Cuvantul lui Dumnezeu in lumea intreaga?
    Cand Isus le-a spus apostolilor ca le va trimite o putere care ii va face martori in toata lumea, pana la marginea pamantului, le vorbise defapt primilor misionari. Pe atunci, strabateau zile intregi pe jos, pentru a duce lumii Adevarul, si totusi, roadele au fost uimitoare. ( 3.000 de oameni, intorsi la o singura predica. )
Astazi tehnologia moderna ne face propovaduirea mai usoara si mai rapida... si totusi, roadele nu se pot compara cu cele de acum 2.000 de ani. ( cu parere de rau o spun ). Ravna pentru propovaduirea Evangheliei, a "misionarilor moderni", lasa de dorit.
 Multi asa-zis crestini, folosesc internetul pentru a incerca a fi ceea ce nu sunt. Folosesc o identitate falsa si isi permit lucruri neplacute inaintea lui Dumnezeu!
    Dar, in ce te priveste, tu esti reflectarea dumnezeirii? Iti folosesti talentul, timpul si posibilitatile pentru propovaduirea Adevarului? Folosesti internetul pentru a raspandi imaginea lui Dumnezeu?
    Daca pana acum nu te-ai gandit serios la toate acestea, si la responsabilitatea pe care o ai ca fiul al Celui Sfant, acum e timpul sa o faci!

            "Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile (...) si invatatii sa pazeasca tot ce v-am poruncit si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului!"
                                                                                       ( Matei 28: 19-20 )