vineri, 18 ianuarie 2013

Jurnalul copilului ucis


13-dic-2007 17:06

Am gasit intre carti, o foaie veche...cu scris de copil si ce am citit m-a provocat sa va spun si voua....
La sfarsit scria...: ´Depinde de voi!´

   -   o mica veste din lumea nevazuta  -   

N-am fost intrebat , si mi s-a luat viata cu toate ca doream atat de mult sa o traiesc.
Nu mi-au cerut parerea si au distrus ochii mei inainte sa pot vedea lumea.
Nu au tinut cont de mine si m-au trimis din nevazut, in invizibil, fara sa inteleaga ca eu simt.
Nu am avut sansa caldura soarelui sa-mi arda obrajii, nici sa simt mirosul macilor din lanul de grau... mi-ai fura zambetul inainte sa stiu sa zambesc si niciodata nu voi cunoaste culoarea ochilor mei. 
Inima mea a inceput sa bata dar a fost oprita brusc de maini omenesti inumane.
Nu m-au lasat sa-mi apar drepturile.
Putinul timp in care am respirat mi-am dat seama ca nu sunt dorit.
Dar nu am crezut vreodata ca o fiinta poate lua viata alteia fara sa se simta vinovata.

"Mamã" eu nu vreau sa te trezesti in negrul noptii si sa plangi, nu vreau sa privesti de pe banca copiii jucandu-se si sa simti cum lumea ta s-a sfarsit. Nu-ti doresc singuratatea. Destul mi-e ca o cunosc eu... destul ca intunericul mi-e si noapte si zi... destul ca plang si nimeni nu m-aude...

As vrea sa ies de aici, sa fug... dar nu am unde.
Sunt un nevazut intr-o lume invizibila si nimeni nu va stii ca am avut intentia sa exist odata.
Am fost rupt in bucati, picioare, maini si trup... mi-au separat capul si au extras din el si ultima bucata de gandire.
S-au jucat cu mine, crezand ca nu am suflet, dar ei nu stiau ca simteam fiecare taietura, fiecare membru cum se rupe. Strigam in tacere sperand totusi ca cineva poate m-aude.
Apoi m-au aruncat intre carpe.
Imi cautam piciorusul si degetul mic... imi cautam inimioara, sa simt ca mai bate... dar cum sa caut daca ochii mei i-am pierdut si nu-mi mai gaseam capul?

Lasati zambetul sa renasca fiinte, primiti ingerii trimisi din cer...
iubiti...
imbratisati...
traiti...
N-am fost intrebat daca vreau sau nu sa traiesc... mi-au taiat acest drept.
Nu vreau cu cei de dupa mine sa se mai intample.
Fa ceva!
- DEPINDE DE TINE -


Cu dorinta,
unul dintre miile de boabe de nisip.
eu,
Copilul Ucis

luni, 14 ianuarie 2013

Mai sus - lectie de viatã

S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliţei: „Pitpalac!”
Cerul abia se rumenise; 
picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; 
luceafărul tot făcea din ochi pământului.

Dar peste puţin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul şi se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci şi fericirea nu-şi alege totdeauna clipa nimerită în care să-şi verse prinosul.
Scuturându-şi penele, un tril de mulţumire izvorî din guşa ciocârliei. Apoi se dezlipi de ţărână şi, pâlpâind din aripi, se înălţă.
Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi.
Mai sus!
Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al unei grindine de mărgăritare.
Dar raza care i se topise în ochi o chema la ea, în înalt. În cântecul ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, şi-ncă una.
Mai sus!
Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea şi pentru soare cânta.
I se părea că tremurările cântecului ei umpleau bolta cerului. Vroia să se simtă singură, dezlipită de ţărâna pământului, — ea şi raza, în singurătatea ameţitoare a înălţimilor...
Îşi avântă din ce în ce cântecul; şi încordează mai tare puterile. Dar trupul greu parcă-i înlănţuie glasul, i-l ţine închis ca într-o colivie. 
Ar vrea să se simtă dezrobită, uşoară ca aerul, străvezie ca el.
Mai sus! mai sus!
Şi trupul mereu o trage înapoi către pământ, şi raza mereu o cheamă către înălţimi.

Într-un avânt îşi pune cea din urmă putere şi, deodată, se simte, în sfârşit, slobodă, desfăcută de greutatea netrebnică a cărnii.
Şi-n vreme ce, smulgându-se, nebun de fericire, glasul se-nalţă singur, tremurător şi dumnezeiesc de dulce, în înalt, trupul cade ca un bulgăre de ţărână spre pământ.


autor: (Emil Garleanu, "Mai sus", 1910)

Rostul scolii duminicale

Dacă pregătirea intelectu- ală şi profesională sunt necesare pentru viitorul copiilor, educaţia spirituală şi morală sunt necesare pentru veşnicia lor.

Deoarece mentalitatea oamenilor în generaţia noastră este foarte influenţată de umanism şi materialism, cei mai mulţi părinţi se concentrează la partea umană şi materială a nevoilor copilului, neglijând total sau parţial celelalte componente ale vieţii.

Psihologia modernă a avansat falsa idee că părinţii trebuie să ofere copiilor libertate totală, lasându-i să facă doar ce le place - de pildă, dacă nu vor să meargă la Şcoala Duminicală, atunci să nu-i constrângă să meargă.

Dacă acest stil de educaţie este corect, atunci ce fac părinţii când copiii nu vor să meargă la şcoala seculară, nu vor să doarmă sau să mănânce...?
Ce fel de copii vor fi ei, lipsiţi fiind de educaţia pe care o oferă Şcoala Duminicală?
Ignoranţa şi mai multa libertate pe care copiii nu au capacitatea s-o administreze nu le oferă fericirea, ci, dimpotrivă, îi lipseşte de informaţiile care mai târziu îi vor ajuta să ia decizii pentru viaţă.

Scopul Şcolii Duminicale este să prezinte copiilor într-o formă accesibilă lor, adevărurile fundamentale ale credinţei creştine. Copiii care nu vor astăzi să meargă la Şcoala Duminicală sau alt program de educaţie din biserică, nu vor vrea să mai vină la biserică când devin adulţi.
Care este rolul părinţilor, dacă copiii sunt lăsaţi să facă ce vor, înainte să aibă capacitatea naturală să aleagă între bine şi rău?
Dumnezeu spune: ,,Să le întipăreşi (poruncile Bibliei) în mintea copiilor tăi şi să le vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (Deut. 6:7).
Sistemul de educaţie creştină trebuie să împletească eforturile familiei cu cele ale Şcolii Duminicale din biserică. Educaţia spirituală făcută copiilor în familie are următoarele beneficii:
- dă întregii familii sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, fără de care o familie nu este spirituală;
- demonstrează copiilor că Dumnezeu este prezent în viaţa zilnică, nu este doar Cineva căruia ne închinăm numai duminica la biserică;
- oferă fiecărui membru al familiei ocazia unui proces de conştiinţă, timp potrivit pentru a mărturisi păcatele, a
cere iertare, a lua decizii noi;
- oferă putere spirituală membrilor familiei pentru provocările păcătoase din ziua următoare;
- completează activitatea spirituală a bisericii, făcând un sanctuar din propria casă.

Comportamentul părinţilor trebuie să fie, de asemenea, constructiv, manifestându-se prin iubire necondiţionată faţă de copii; să-şi protejeze copiii de orice pericol fizic, spiritual, emoţional, moral; să fie bun exemplu pentru copii; să se joace alături de copii; să lucreze alături de copii; să lase copiii să dobândească singuri experienţe de viaţă, chiar dacă suferă; să arate copiilor posibilităţile şi limitele libertăţii umane; să-i înveţe şi să-i ajute pe copii să fie ascultători; să ofere copiilor experienţe cu valoare de amintiri: călătorii, excursii, vacanţe, serbări de familie...

Copiii buni nu se nasc, ei se fac printr-un sistem permanent de educaţie, care urmăreşte nu întristarea copilului, ci formarea personalităţii lui ca om pentru oameni şi pentru Dumnzeu.
Înainte să fie prea târziu, vă invit cu respect să vă implicaţi cât mai mult în educarea propriilor copii


autor: Luigi Mitoi

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Ce sadic


Ce sadica e lumea-n care merg,
Ce sadic e pamantul ce il calc.
Ce sadic e cuvantul spus din mers,
Ce sadica iubirea pentru bani.

Ce sadic este gandul deformat,
Ce sadica privirea de trufas,
Ce sadic este visul tau furat
Si-i sadic sa traiesti cu masti pe-obraz.

Ce sadica e strada cand e cald,
Si sadic e orasu´aglomerat.
Ce sadica e mintea de orfan,
Ce sadic sa traiesti dorind sa pari.

Ce sadic e sa minti precum un las,
Ce trist cand spui ceva si vrei sa taci.
Ce-nselator e sa incurajezi
Cand nici macar nu simti si nu traiesti.

Ce sadic sa raspunzi neintrebat,
Ce sadic sa barfesti interesat.
Ce sadic sa nu ierti cand ti-au gresit.
Ce sadic sa pretinzi sa fii iubit.

Ce sadic e sa scrii asa ceva...
Dar asta e "sadicitatea" mea.
As scrie ceva mai sofisticat,
Dar "sadic-ul" e un subiect uitat.

-L.T.-
P.S: nu sunt sadica de felul meu... doar azi :)



vineri, 11 ianuarie 2013

Ridicã-mi Doamne sufletul

Ridicã-mi Doamne sufletul, acum când plânge din nou, jos, la poarta Cerului Tãu!
Iartã-mã fiindcã m-am îndepãrtat de visele Tale cu privire la mine…
Ascultã-mi inima, din nou rãnitã, şi vindecã-mi rana ce nu cicatrizeazã încã… dupã atâta timp…
Învaţã-mã cã fãrã Tine va fi imposibil sã gãsesc Fericirea!
Vorbeşte-mi, 
sã simt cã eşti tot timpul cu mine…
Atinge-mã, ca sã mã cuprindã teama gândindu-mã doar, 
cã fãrã atingerea Ta nu aş putea fi fost ţesutã în acest Univers , 
în chip ciudat cu trãsãturi Dumnezeieşti…
Binecuvinteazã-mã Dumnezeule, 
sã pot spune celor ce mã vor întrebã când mã întâlnesc, 
cã stau adânc sãpatã în Palma Ta cu binecuvântãri…
Ajutã-mã sã aştept cu rãbdare ceea ce mi-Ai promis…
Încredinţeazã-mi doar atât cât sã-mi aminteascã mereu 
cã prin puterile mele nu aş putea face nimic, 
dacã Tu nu ai fi la capãtul celãlalt al poverilor… 
dacã nu le-am purta împreunã !
… rana lasã urme roşii pe pãmântul uscat… 
am nevoie de Tine, sã-mi vindeci dezamãgirea, 
gustul amar lãsat de oamenii pe care i-am întâlnit ieri… 
dar sângereazã azi…


miercuri, 9 ianuarie 2013

Imaginea lui Dumnezeu pe "net"

Apas butonul de pornire.
La doar 5 secunde, apare imaginea unui copilas cu mainile impreunate, in pozitie de rugaciune. Folosesc aceasta imagine pe "desktop" pentru a-mi aminti zilnic modul apropierii de sfintire: rugaciunea.
Apas "dublu click" pe "accesul direct" la internet si tastez, in "Google" : "imaginea lui Dumnezeu pe web". La scurt timp realizez ca nu gasesc ceea ce caut.Tastez o alta adresa, pagina site-ului la care lucrez de ceva vreme, si arunc o privie, de data aceasta fiind un vizitator in plus. Analizez fiecare colt al acestuia. In timpul acestui "proces de autocritica" s-a nascut o intrebare in mintea mea: "Oare efortul meu poarta imaginea lui Dumnezeu?"
Ma opresc din cautare si incep sa analizez amanuntit raspunsul la aceasta intrebare.
Tinerii din generatia noastra folosesc internetul pentru a crea relatii si prietenii. Unii cauta popularitate, folosind diferite mijloace "din lumea digitala"; altii sunt zi si noapte "on-line", la dispozitia oricui pentru oricine; pierd timpul "prinsi" de jocurile in retea; sau "culeg" ultimele noutati din muzica. Si uite asa trec zilele, saptamanile si duminicile, cu tinerii nostri in fata monitorului.
    Acum ma adresez acestor tineri care se simt mai mult sau mai putin identificati, si tuturor celor care folosim internetul! IL implicam pe Dumnezeu in lucrarile noastre?
"Incredinteaza-ti lucrarile in mana Domnului si iti vor izbuti planurile." Proverbe 16:3
Cati dintre cei care ti-au vizitat "profile-ul" de facebook, au lasat un comentariu pentru a-ti spune ca au gasit o incurajare in cuvintele afisate de tine... ca si-au regasit credinta ? Cati ar putea spune ca telefonul tau sau mesajul "off-line" le-a inseninat ziua, chiar daca va aflati la mii de kilometri departare? Le-ai spus sa fie lumina inca o zi? Oare te-ar putea cauta cineva pe "mess" sa-ti propuna sa te rogi impreuna cu el/ea pentru problema in care tocmai se afla? Ai cautat sa folosesti aceasta noua si moderna posibilitate pentru a duce Cuvantul lui Dumnezeu in lumea intreaga?
    Cand Isus le-a spus apostolilor ca le va trimite o putere care ii va face martori in toata lumea, pana la marginea pamantului, le vorbise defapt primilor misionari. Pe atunci, strabateau zile intregi pe jos, pentru a duce lumii Adevarul, si totusi, roadele au fost uimitoare. ( 3.000 de oameni, intorsi la o singura predica. )
Astazi tehnologia moderna ne face propovaduirea mai usoara si mai rapida... si totusi, roadele nu se pot compara cu cele de acum 2.000 de ani. ( cu parere de rau o spun ). Ravna pentru propovaduirea Evangheliei, a "misionarilor moderni", lasa de dorit.
 Multi asa-zis crestini, folosesc internetul pentru a incerca a fi ceea ce nu sunt. Folosesc o identitate falsa si isi permit lucruri neplacute inaintea lui Dumnezeu!
    Dar, in ce te priveste, tu esti reflectarea dumnezeirii? Iti folosesti talentul, timpul si posibilitatile pentru propovaduirea Adevarului? Folosesti internetul pentru a raspandi imaginea lui Dumnezeu?
    Daca pana acum nu te-ai gandit serios la toate acestea, si la responsabilitatea pe care o ai ca fiul al Celui Sfant, acum e timpul sa o faci!

            "Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile (...) si invatatii sa pazeasca tot ce v-am poruncit si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului!"
                                                                                       ( Matei 28: 19-20 )

luni, 7 ianuarie 2013

Fiul cãtre mamã...

Saru’mana.

Mama, m-am gandit zilele astea cum ar fi daca v-ati intoarce acum in tara. Ce ai putea tu, la 45 de ani, sa-ti gasesti de munca. Stiu, esti femeia care ar putea sa lucreze orice, imi demonstrezi asta de vreo 26 de ani incoace, insa ma gandesc la variantele pe care le-ai avea in momentul asta.

In Alba Iulia, la varsta ta, fara studii superioare, ai urmatoarele variante: 
- fabrica de cablaje, 8 milioane pe luna 
- fabrica de textile, 6-7 milioane pe luna 
- poti ingriji parinti de oameni bogati, 8-10 milioane pe luna 
- poti face curatenie prin diferite birouri, 5-6 milioane pe luna.

Trebuie sa stii ca gazul e scump. Si se tot scumpeste. Cea mai mare factura din iarna trecuta a surorii tale a fost de aproape 5 milioane. Combinand cea mai mare factura cu cel mai mare salariu, iti mai raman vreo 5 milioane. Si de aici trebuie sa va mai platiti curent, regie, cablu si telefon mobil. Deci inca minim 250 de lei. Va raman 250 de lei. O paine mica rau ii 2 lei, o chesa de piept de pui e minim 10 lei, uleiul ala mai ieftin e 7 lei. Ma gandesc doar la banii tai pentru ca tata, fiind de-o varsta cu tine, nu e primit sa curete prin casele oamenilor bogati ori pe la birouri. E ideea asta preconceputa ca barbatii nu stiu sa faca munca asta. Si nu prea are variante. Deci 250 de lei va raman pentru mancare, doi oameni. Si da, Doamne, sa castigi 1.000 de lei pe luna, 220 de euro, un salariu bunicel in orasul asta. Cum ti se pare?

Sa ne gandim ca se poate sa va si imbolnaviti. Medicamentele is destul de scumpe. Si nu, la cum au evoluat microbii in ultima vreme, nu-ti mai trece raceala pe metoda babeasca, cu ceai de menta si musetel. Deci trebuie sa bagi ceva fervex, theraflu. Apropo, un plic de theraflu costa 2.5 lei. Si trebuie sa iei minim 2-3 zile, cate 3 pe zi. Asadar, rotunjim la 20 de lei.

Perspective… nu prea exista asa ceva. In plan politic, tocmai ce au plecat de tot aia care au intrat in top 3 gasti de furaciosi de dupa 89′. Da, astia si PSD-ul de pe vremea cand eram eu adolescent au rupt. Acum au venit altii, nepoti de-ai lui Iliescu. La astia le e foame si vor sa se razbune pe cei care au plecat, fostii fiind genul de oameni care n-au lasat nici macar firimituri opozitiei. Avem la conducere o gasca de oameni furiosi si infometati. 

Realizezi, nu, ca n-o sa le pese deloc de noi? Intre timp, ne-am vandut si tara, am facut imprumuturi dubioase si in 2013 trebuie sa incepem sa platim rate. Iti amintesti cum va dadea Ceausescu cu portia ca sa-si poata plati datoriile externe? Va fi pe acelasi sistem, doar ca e alta abordare: va dam de toate, dar marim taxele, preturile la tot, iar salariile va sunt aceleasi.

Stii bine, Andrei nu crede in ajutor venit de la stat. Adica nu cred ca o sa faca ceva vreodata in favoarea mea. Sau a ta. Daca eu nu-mi fac, statul n-o sa-mi ofere niciodatao portita de mai bine. Asadar, vreau sa te obisnuiesti cu ideea ca in tara asta, in cel mai bun scenariu scris prost, n-o sa mai creasca preturile la alimente. Asta e cea mai buna veste pe care ai putea s-o primesti. Da-s mici sansele.

Ce fac alte femei de varsta ta acum? Majoritatea o duc rau. Sau decent, simplu, modest. Multe dintre ele s-au obisnuit cu putin, ceea ce stiu ca te scoate din minti. Genul ala de trai in care ai tot timpul ce manca (pe stilul clasic, cu o oala de 8 litri de ciorba), dar nu merg la coafor/salon decat de vreo doua ori pe an (acum se tund la frizerie de cartier ori acasa), vacantele se fac doar in dormitor, cu amintirile de pe vremuri, mananca pizza doar cand e ziua sefei de sectie, asteapta bananele la oferta in Kaulfand, iar shopping fac atunci cand vad un sutien cu defect si il prind la pret redus, pana-n 20 de lei. Iti dai seama, mama, un sot si sotie, in Alba Iulia, baga in casa, in medie, 1.500 de lei. Daca lucreaza amandoi. Nu-ti permiti un sutien cu 50 de lei. Si nici cizme cu 250. Dar s-a deschis si la noi Deichmann si avem zeci de second handuri in oras, cu haine ce se vand la kilogram, magazine vesnic pline. Mama, femeia de varsta ta de aici trebuie sa aleaga intre friptura de duminica sau cizme pentru iarna, ca deja e al 4-lea an in care umbla tot cu aceleasi, si-s rupte, vai si amar. In tara asta, majoritatea femeilor nu pot sa fie doamne decat prin atitudine, ca aia nu costa.

Nu vreau sa te intristez, dar trebuie sa mai ramai in Spania. Ca deocamdata fiul tau e in tranzitie, si-a dat-o de gard cu treaba aia, stii tu, deci acum ii este teama sa bage bani si intr-un tonomat cu bilete de autobuz, ca poate nu iese nimic. Dar ne revenim, umplem soseta si incercam altceva. Asa ca minim 2 ani mai trebuie sa stati pe acolo. Desi, la cum vad ca va merge si comparand cu ce ati putea trai aici, statul spaniol va respecta mai mult al vostru. Stiu, te intristeaza ideea sa fii pensionara acolo, dar sa stii ca aici nu mai e nici macar ca in vremurile in care ati plecat voi. Sunteti la varsta la care statul te considera inexistent. Iar de pensionari… am auzit ieri la tv doi oameni diferiti care aveau 370 de lei pensie pe luna. Si ti-am zis cat vine iarna factura la gaz.

Deocamdata, mai bine straini intr-un loc unde va e la indemana tot ce aveti nevoie (mai putin cei dragi si gratare la discretie pentru tata) decat romani in tara lor, saraci, frustrati si fara sperante de mai bine. Poate m-ai prins intr-o zi mai proasta, dar stii ca-s un tip realist. Imi pare rau.


sursa: aici