luni, 17 decembrie 2012

Zarva Sãrbãtorilor


N-am avut timp de Prunc pentru că am fost ocupați cu alegerile parlamentare. Pereții încă se mai reazemă în afișe cu fălcoși, cu ochii inundați de grăsime, ce seamănă cu cei sacrificați de Sfântul Ignat.
Apoi, au venit cumpărăturile. Mai puține ca în alți ani, dar ce Crăciun e Crăciunul fără o indigestie, o pancreatită, o ceartă zdravănă și doi colindători bătuți la nervi? Apoi, vine mahmureala…
Orașele sunt împodobite cu lumini de culoarea politică, bisericile se întrec în colinzi, resuscitare necesară după un an de apatie, zăpada a căzut ca semn că la Dumnezeu e important și grâul ce l-am semănat în toamnă…
Pruncul a plecat din iesle, între timp s-a pus pe cruce pentru lumea întreagă, acum e în cer și de două milenii dulgherește la casa de sus. Apoi va fi drept judecător a celor ce-au ales să-L pună la urma de zăpadă însângerată a priorităților, adică dincolo de cârnații de Pleșcoi, ambiții personale, religia lui tata, nepăsare și iPad-uri.
Nu cere mult, doar inima și dorința unei alte vieți în care să colinzi pentru alții nemaiașteptând ca după fiecare vers să-ți cadă un cozonac în cap. În cer n-o să mai fie zăpadă. Bucurați-vă de ea și decât să vă mai bateți în vorbe mai bine în bulgări.
Pruncul a crescut mare. E Domn.
V l a d i m i r  P u s t a n 

duminică, 9 decembrie 2012

Cand ne-am cunoscut (VII)

Se însera dar ploaia continua sã cadã afarã, peste orasul zgribulit de vântul de mai.
Mi-am cãutat geaca si am coborât în fugã scãrile, spre strada principalã.
În fatã magazinului deja închis astepta o masinã neagrã.
Am fãcut semn soferului si câteva secunde mai târziu usa din spate s-a deschis.
Atunci ne-am întâlnit.
Acolo, sub stropii reci de ploaie, într-o zi apusã de mai.
Era un bãiat înalt si timid.
Purta o geacã maro, o geantã mare pe umãr, tenesi maro si un geamantan.

Dupã cinã, seara am petrecut-o cu pãrintii si fratele meu, cu o canã de ceai cald în mânã, planificând programul de tineret din ziua urmãtoare. Mi-a cerut ajutorul dacã s-ar putea sa fie nevoie.

Apoi, ca sã împrãstiem emotiile, conversatia s-a "rãtãcit" spre alte subiecte, pânã târziu.

marți, 4 decembrie 2012

Sufletul meu s-a îndrăgostit!



... Sufletul meu s-a îndrăgostit! ...

A pătruns Lumina în inima-mi goală şi a inundat cele mai întunecate colţuri.
M-am pustiit de vise deşarte şi iluzii, astfel şi-a facut templu Iubirea în mine.

Emanuel...
Sufletul meu s-a îndrăgostit.

Gândurile Veşniciei au fost sădite în pustiul singurătăţii mele, s-au reflectat în stropii de licărire transparentă şi s-a produs metamorfoza deşertului într-o oază de iubire.

Emanuel...
Ai îndrăgostit gândul meu.

Eşti Numele care îmi aduce biruinţa de cum te rostesc.
M-ai învăţat că nu pierd cu adevărat decât atunci când renunţ să încerc.
Puterea Numelui mă întăreste fiindcă nimic nu e mai tare ca blândeţea, nimic mai blând decât tăria autentică.
 Când îmi vorbeşti, chiar fără să rosteşti cuvinte, îmi aminteşti că nimic nu e atât de greu încât să nu pot duce şi m-ai învăţat că tăcerea nu e un eşec... tăcerea Cerului mereu e cu un scop anume.

Emanuel...

Te rostesc, când mă simt la capătul puterilor şi Numele-mi spune (Dumnezeu este cu noi) Dumnezeu este cu mine!
Astfel, rostindu-te zilnic, am primit siguranţa şi curajul de a fi tare în faţa vieţii cum este stânca în mare, netulburată şi neclintită în faţa valurilor veşnic ameninţătoare.

Eşti raza de soare ce încălzeşte pământul,
eşti întregul cer închis într-un chip de om...
Chipul Tău, Emanuel!
 În tine îşi are izvorul Iubirea.
Începutul şi sfârşitul meu sunt în mâna Ta.
M-ai sădit în Palmele Tale din dragoste şi tot din dragoste te-ai lăsat ţintuit pe cruce.
Ai dat totul pentru mine
Emanuel,
chiar dacă ştiai că s-ar putea să nu îţi ofer nimic...

Prima lacrimă şi primul zâmbet le-a văzut ieslea care te-a primit, nu inima mea pentru care ai jertfit totul...
Te-au încălzit dobitoacele în miezul nopţii geroase, nu casa şi dragostea mea pentru care ai venit defapt...
Primii Tăi paşi, Emanuel,
i-au văzut străinii,
nu eu,
în ciuda faptului că mă numeşti fiu...
Nu eu am fost cel care ţi-a adus aur(inima), smirnă(sufletul) şi tămâie(fiinţa), străbătând pământuri uscate până la Tin...
ci magii, care nici măcar nu auziseră până atunci de Tine...
ei au fost cei dintâi îngenuncheaţi cu inima la ieslea TA.

Emanuel,
ai devenit iubitul inimii mele!

 Iartă-mi Crăciunurile neîngenuncheate.

Emanuel...
tot ce ai fost cât timp ai luat chip de om,
tot ce erai când locuiai în necunoscut,
tot ce eşti acum, împletit în taine, ascuns printre fire de veşnicii,
e ceea ce inima mea a desenat sub forma unui vis...
Visul meu,
Tu Emanuel,
exista înainte de a-l visa eu!
Te iubesc pentru răbdarea ce mi-ai arătat-o,
pentru îndurarea jertfirii de la cruce...
pentru mijlocirea şi renunţarea la poziţia ta de Dumnezeu, din dragoste pentru mine...

Emanuel...
am fost în planul Tău încă înainte de întemeierea lumii,
te-ai gândit la mine cu mii de generaţii mai devreme de a mă naşte...
ai scris binecuvântări şi victorii în dreptul meu, pe când eram doar un nume...
mi-ai împărtăşit visul dumnezeiesc cu privire la mine încă pe vremea când mă modelai din lut şi iubire, înainte de a primii forma unui trup omenesc intreg...
      Doar gândul la renunţarea, smerirea şi îndurarea Ta faţă de mine, mă scufundă în dragostea-ţi nemărginită şi unică de Om şi Dumnezeu...
Tot ce eşti Emanuel,
mă aduce îngenuncheat la ieslea Ta...
Vreau să te sărbătoresc de azi, în fiecare zi.
Fiecare răsărit să fie sărbătoare în viaţa mea...
şi vreau să mă ofer pe mine, de ziua ta, mai mult decât un zâmbet, mai mult decât un şir de cuvinte pe o pânză de gânduri,
mai mult decât un cântec...
pur şi simplu, să mă ofer.

Emanuel...
Sufletul meu s-a îndrăgostit...


luni, 3 decembrie 2012

Multumire


Din noaptea pãmântului
Tu m-ai trimis în luminã...
Din tãcerea mortii...
m-ai ridicat pe raze albe pânã la cântecul îngerilor...
Ai adus în tãcerea mea neagrã cântecul si viata...
Tu care cunosteai noaptea mea...
totusi mi-ai dat harul sã scriu un cântec despre luminã...

Sunt cuvinte rupte din inima mea, uneori tristã...
dar si gânduri si sperante din vise.
Ai coborât în abis dupã mine, m-ai smuls din moarte si m-ai nãscut în luminã...
ca sã pot lumina si pentru altii...
Mi-ai dat puterea, tot ce ating sã înfloreascã...
asa cã merg prin viatã îmbrãtisând...

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Motivo para este dia

Hoy ya es Diciembre...
Hoy saludamos el invierno, con la esperanza de que vengan tiempos mejores...
Hoy es el primer dia del ultimo mes del año.
Y hoy tambien es el dia nacional de Rumania.

Un pais casi desconocido para la mayoria de la gente... un pais casi olvidado... y no os culpo.
Si es que nosotros (los rumanos) tampoco nos hemos esforzado mucho en presentarlo, en cuidarlo y en amarlo como se merece.
Que sepais que ese puntito del mapa, en forma de "pez globo",(al este de Alemania) tiene una historia vieja y llena de heroes, tanto para nosotros, el pueblo que lo habita, como para el mundo... el mundo entero.

Primero fueron los griegos.
Ocuparon nuestras tierras porque nuestro mar les parecia bonito y lleno de oportunidades, y asi fue,
porque tampoco los romanos quisieron perderse lo que Rumania podria ofrecer.
Nos defendimos lo mejor que pudimos, por eso Decebalo  aparece en la famosa columna de Trajano de Roma - Italia.(aunque perdimos).
Gente como godos, hunos, avaros, eslavos, magiares y bulgaros, vinieron a vivir aqui en Rumania, porque se enamoraron de este maravilloso pais.
Transilvania, Moldavia y Valaquia fueron los primeros nombres que mas tarde representarian una misma nacion. Pero nos topamos con hungaros, turcos y gente de Polonia, pesados y tercos por ese entonces, a los que tuvimos que enfrentarnos, sacrificando a muchos de los nuestros.
Tambien nos pertenece Vlad Tepes (famoso Dracula) pero no por ser un vampiro, sino por sus crueldades.

Somos un pueblo cristiano.
Luchamos por nuestra fe y nuestra libertad.
Y lo hicimos con sangre.
Sobrevivimos a los imperios y la Primera Guerra Mundia, aunque en esta ultima batalla perdimos muchas luchas. Nos atacaron Austria, Alemania, Rusia y hungaros, pero nos levantamos, y tal como le paso al pajaro Phoenix, resucitamos de nuestras propias cenizas.
Asi que el 1 de Diciembre de 1918 votamos todos por la unificacion de Rumania (en la hermosa ciudad de Alba-Iulia).
Desde entonces lo celebramos.
Lo celebramos cada 1 de Diciembre, da igual si es la Segunda Guerra Mundial,
o si es el fin de la monarquia,
da igual si vivimos bajo el poder de Ceausescu
o nos matan los nazis.
Desde entonces lo celebramos, da igual si llueve o nieva
si es primavera u otoño,
da igual si nos vamos en el extranjero, si somos un pais de la Union Europea o no,
da igual si nos suben el iva o intentamos sobrevivir con 200 euros al mes.
Desde entonces lo celebramos como si fuera el unico dia de nuestras vidas,
y estamos orgullosos de lo que somos. (porque lucharon muchos para que estemos hoy aqui).

Orgullosos porque, aunque somos pequeños, tambien ofrecimos cosas grandes al mundo.
-Seguramente no sabeis quien es Petrache Poenaru,
pero si os digo que fue el que invento el pluma, para dejar de escribir con lapiz, seguramente os parezca importante.
-El doctor Stefan Odobleja tampoco os sonara, pero fue el padre de la cibernetica moderna. Y tambien fue rumano.
-Cuantos de vosotros pueden vivir hoy gracias a la insulina? Pues el que la descubrio se llama Nicolae Paulescu, y nacio en Rumania.
-Henri Coanda creo el avion con reactor, uno de los inventos mas revolucionarios del siglo XX.
-Hoy podemos leer una historia completa de todas las religiones, porque el rumano Mircea Eliade dedico su tiempo, sus estudios y su vida para escribirla.
-Nuestro Brâncusi es el artista moderno que trabajo muchos materiales, creando obras de arte unicas, por lo que es reconocido en todo el mundo.

Y seguro que sabeis quien es Nadia Comaneci, Helmuth Duckadam o Hagi.
Y mas de uno habeis leido al escritor Octavian Paler.
Que sepais que somo el primer pais del mundo que se burla de la muerte, teniendo un cementerio alegre.(esta en Maramures).
Y habra que ver los monasterios y las iglesias de Rumania que brillan por su arte: en pintura, escultura y arquitectura. Todavia nadie pudo descubrir la combinacion secreta de las pinturas y los colores creados por nuestros artistas del Azul de Voronet.
Y sabeis que las grandes puertas de las casas, son obras de arte de Maramures unicas en el mundo?

Los americanos tendran su deporte nacional - el baseball-, pero lo inventaron los rumanos unos cuantos años antes (la oina).
Y Bill Gates sera el hombre mas rico del mundo, pero en sus oficinas se habla ingles y rumano por igual.
Asi que si...
estamos orgullosos porque, aunque somos pequeños, tambien ofrecimos cosas grandes al mundo.

Por eso el dia 1 de Diciembre es un motivo para celebrarlo...
Feliz Dia Rumania.