sâmbătă, 1 septembrie 2012

Adio varã

- De-ar fi sã te întorci din nou, ce ai pãstra neschimbat?
- Soarele, vântul si marea.
- De ce?
- Pentru ca ele mã fac sã mã simt acasã.
- Cum e acasã la tine?
- E Soare linistit si cald. E vânt timid si jucãus. E marea... cu toate valurile, fluxurile si refluxurile ei. 
- E varã la tine acasã?
- Da, e varã si e bine. O varã cât patru anotimpuri, suficient cât sã citesc, sã alerg, sã privesc apusurile si rãsãriturile, sã caut scoici, sã construiesc, sã dãrâm, sã învãt, sã cunosc, sã iubesc.
- Atunci, de ce pleci?
- Plec pentru cã e nevoie si de-o toamnã. E precum sufletul. 
O viatã întreagã doar varã am uita mirosul de castane, culoarea frunzelor, aplecarea crengilor, plecarea pãsãrilor, cãderea ploilor... Am uita cât de frig poate fi uneori, am uita sã multumim pentru razele îndepãrtate ale soarelui într-o zi de toamnã târzie. în plus, toamna se strâng roadele, si nu cred cã existã pentru suflet o mai mare împlinire. E nevoie disperatã de-o toamnã.
- Te vei întoarce?
- Poate. 
- Când?
- Peste trei anotimpuri.
- Promiti?
- Promit. Pânã atunci nu uita sã te bucuri de zborul pãsãrilor cãlãtoare, de susurul râului sub pãtura de zãpadã si de înflorirea florilor de cires. Trebuie sã trãiesti fiecare anotimp ca sã-i întelegi menirea. 
E precum sufletul; melancolia ne transformã în oameni cu sentimente, 
tristetea ne ajutã sã comparãm zilele bune cu zilele rele, 
iar speranta e precum o nastere, o renastere la viatã, o viatã mai plinã, mai realã, mai clarã... 
Dar mai presus de toate, nu uita sã iubesti. Sã iubesti toti oamenii, indiferent de anotimpul pe care-l trãiesc sau îl trãiesti.
- Mereu e vorba de suflet...
- Mereu...

Niciun comentariu: