miercuri, 22 august 2012

Brãtara fermecatã

In sfarsit a sosit mult asteptata varsta de saisprezece ani!
N-am crezut niciodata ca voi reusi.Dar am reusit.
Si a fost uimitor.

Parintii mei mi-au organizat petrecerea secolului si au participat atatia oameni, ca nici nu le stiu numarul. Intreaga zi a fost grozava. Dar in timp ce priveam soarele apunand, stiam ca cea mai buna partea abia acum urmeaza.
Era seara tarziu.
Confetti fuses
era consumate, baloanele cu helium incepusera sa coboare, iar ambalajele cadourilor fusesera stranse si impachetate cu atentie pentru ca mama sa le poata folosi mai tarziu. In timp ce sedeam la fereastra studiind cerul cenusiu, tata s-a strecurat in odaia mea cu un zambet.
-''Gata de plecare, scumpo?'' m-a intrebat.
Ce-i asta, o gluma? m-am intrebat in timp ce ma ridicam in picioare. Asteptasem aceasta noapte de 5 ani lungi si iata ca, in sfarsit, sosise! 
De acum imi era permis in mod oficial sa-mi dau intalnire cu baieti!

Planul era ca, impreuna cu parintii mei sa merg la restaurantul meu favorit in noaptea cand implineam saisprezece ani si sa oficializam intelegerea, sa discutam standardele si regulile si altele asemenea. Iar acum toate acestea erau la usa.
M-am asezat vizavi de parintii mei intr-un separeu linistit. Dupa ce am comandat meniul, am considerat ca era timpul sa abordam subiectul.
-''Asadar, pot sa iesi cu orice baiat vreau, da?'' am rostit, retinandu-mi cu greu entuziasmul.
Mama si tata au chicotit. Tata a raspuns:
-'' Pai, cam asa ne-a fost intelegerea, nu?
-'' ,,Super!'' am exclamat eu, dansand victorioasa in scaunul meu. Parintii mei ma opriseara de ani buni, dar acum, ca timpul sosise, imi vor permite sa ma intalnesc cu orice baiat doream! Binenteles, ei stiau ca am o relatie buna cu Dumnezeu si ca nu duceam lipsa nici de bun simt.
-''Dar, stai putin,'' a intervenit mama cu un zambet.
-''Si tu trebuie sa fii de acord cu cateva lucruri.''

Ma asteptam la o lectie de un fel sau altul, asa ca eram deja pregatita.
'Deci, ce trebuie sa fac de acum?'' am intrebat, punandu-mi coatele pe masa si aplecandu-ma inainte.
-''Deschide asta'', mi-a spus tata, scotand la iveala o cutie mica, alba. 
Avea un zambet misterios. Am ezitat o clipa inainte de a indeparta panglica roz. Am deschis incet capacul si am vazut o bratara frumoasa de argint. 
Dar nu era o simpla bratara. 
Era o bratara fermecata. Iar farmecul ei nu era unul oarecare. 
Avea pietre pretioase, mici, dar superbe. O duzina de pietre minunate atarnau delicat.
-''Uau''.
Nu stiam ce altceva sa spun. Nu ma asteptam deloc la asa ceva.
-''Trebuie sa intelegi ca aceasta bratara nu este una oarecare'', m-a informat mama.
-''Stiu''', am spus eu.
 ''Este atat de frumoasa!'' 
Am studiat-o cu mai multa atentie. Avea sase pietricele care alternau cu alte sase si mai marunte. Cele mai mici erau de un albastru adanc. Safire, m-am gandit.iar celelalte sase erau diferite intre ele. Una parea sa fie o simpla piatra, alta era roz, alta alba,alta rosie, verde si...ce-i asta, un diamanat? 
-''Aceasta bratara fermecata este simbolica'' mi-a explicat tata, aplecandu-se pt a o studia impreuna cu mine. 
''Te reprezinta pe tine si puritatea ta. Ea te va calauzii prin toate relatiile si intalnirile tale. Eu si mama ta nu putem decat sa iti spunem ce este corect. Nu te putem face sa crezi tu insati. Speram ca aceasta bratara sa te ajute.'
'Mi-am ridicat privirea cu solemnitate: ''Ascult.''
- ''Aceasta reprezinta prima data cand te tii de mana cu un baiat,'' mi-a spus mama, aratandu-mi piatra gri. 
''Este o simpla piatra de granit lustruit. Pare ieftina, dar este totusi parte din bratara ta. Aceasta roz este un cuart.''
Apoi a cuprins-o pe urmatoarea intre degetele ei.
''Aceasta reprezinta primul sarut.'' 
-'' Cea verde este un smarald'', a continuat tata.
''Este primul tau prieten. Perla reprezinta prima data cand ii spui^^Te iubesc^^ unui alt barbat in afara de mine.''
Am chicotit. Era uluitor.
-''Rubinul iti reprezinta logodna. Iar diamantul repezinta intaia data cand spui ^^Da, vreau^^ a incheiat mama.
Dupa ce am absorbit cuvintele lor, mi-am dres vocea gatuita de emotie.
-''Ce reprezinta cele sase safire?''am intrebat eu.
-''Acestea sunt menite sa iti aminteasca cat de pretioasa esti pt noi si pt Dumnezeu.'' ,mi-a spus tata.
''Iata conditia in toate acestea, singura regula pe care va trebui sa o urmezi in intalnirile tale cu baietii.'' 
O singura regula. Suna bine. Daca as fi stiut...
-"Ori de cate ori daruiesti unul dintre aceste acte de iubire-un sarut, un ^^te iubesc^^, o mana- va trebui sa ii dai celui care il primeste si piatra corespunzatoare.''
Poate ca nu auzisem bine.
-''Trebuie sa ii dau piatra?''
- '' Trebuie sa i-o dai'', a repetat mama. 
Am ramas tacuta pret de o clipa. Credeam ca glumeste. Dar nici nu le trecea prin cap sa zambeasca.
-''Dar, tati!'' am izbucnit brusc.
-''Sunt extrem de scumpe! Nu le pot da pur si simplu!'' 
El a bufnit scurt si iubitor.
-''Ai auzit cuvintele pe care tocmai le-ai rostit?''
M-am gandit putin.
-''Draga,puritatea ta, inima ta sunt mult mai valoroase decat cateva pietricele. Daca nu poti gasi in inima ta puterea de a darui micutele tale pietre pretioase, nu cred ca ar trebui sa daruiesti nici lucrurile pe care le reprezinta.''
Simteam ca ma topesc pe dinauntru, gata sa deschis zagazurile lacrimilor. Pe de o parte, ma simteam extrem de pretioasa si apreciata. Dar, pe de alta, ma infuria. Nu avea niciun sens.
Dar mai tarziu aveam sa-l descopar.

La cateva saptamani dupa noaptea aceea, eram impreuna cu prietenii pe plaja. Chad nu plecase sa inoate, deoarece nici eu nu plecasem. Eu eram mai interesata sa citesc decat sa ma tavalesc in nisip, iar el era mai interesat sa stea cu mine decat sa inoate cu prietenii lui.
Era dulce. Era dragut si a incercat sa ma apuce de mana. Timp de o secunda am fost incantata, dar apoi mi-a venit in minte imaginea unei pietre urate de granit si acest gand m-a facut sa-mi trag mana. 
Eram extrem de manioasa- manioasa pe parintii mei, manioasa pe bratara mea devenita catusa, dar, mai presus de toate, manioasa pe mine insami. Iii permiteam unei amarate de pietricele sa imi domine viata romantica. Am privit cu furie la ea tot timpul jenantei plimbari pana la cabina de schimb. 
Dar apoi,Dumnezeu m-a intampinat subit cu o revelatie socanta. 
Nu puteam sa renunt la bucatica mea de granit. Era parte din bratara mea,ceea ce facea sa fie o parte din mine. Fara ea, nu as mai fost intreaga. Nu era o piatra pretioasa, dar avea totusi valoare.
Totul avea sens.
Apoi a aparut Kevin.
Ne-am distrat. Am umblat mult impreuna. Credeam ca il iubesc. Ma gandeam sa i-o spun. M-am gandit la perla mea. S-a dovedit ca nu il iubeam atat de mult precum credeam. 
Parintii mei avusesera dreptate. Ei nu ma puteau face sa cred lucrurile pe care ar fi vrut sa le cred. Asa ca I-au permis lui Dumnezeu si bratarii s-o faca in locul lor. Cu ajutorul celor 4 am inteles cat de pretioasa eram. Cat de pretioasa era puritatea mea mea. Cat de putin pret aveau baietii care nu faceau decat sa-mi iroseasca timpul si emotiile. Daca nu erau potriviti pt a primi intreaga bratara, de ce sa primeasca o parte din ea?
Nate....
El mi-a considerat bratara impresionanta. Asa ca n-a incercat niciodata sa ma tina de mana.
N-a incercat niciodata sa ma sarute. Dar m-a cerut in casatorie.

Nu m-as fi gandit niciodata ca atatia ani de tortura pot sa genereze atat de multa fericire. 
Credeam ca sunt prostuta. 
Credeam ca ma supraestimez. 
Dar acum, e ceea ce imi produce cea mai mare bucurie. 
Cand i-am daruit sotului meu intreaga bratara fermecta, m-am intrebat de ce imi fusese atat de greu sa ma agat de acele pietricele cand a fost atat de minunat sa le daruiesc pe toate barbatului pe care il iubeam cu adevarat.
Dar povestea nu se sfarseste aici.
Acum fiica noastra poarta bratara. 


autor: Sarah Kistler 
din cartea: -FETELE Cum sa le crestem- DR. JAMES DOBSON

3 comentarii:

Tabita spunea...

Cat de mult conteaza sa fim puri pentru Dumnezeu.Un lucru care a inceput sa se degradeze si la pocaiti...frumos articolul...

Ligia Trîncă spunea...

cred ca de noi depinde sa pastram curatul si frumosul pe pamant!
Eu caut sa fac rost de bratara respectiva... pentru viitor :)

Anonim spunea...

cat de bogate am fi daca am poseda fiecare cate o bretara dintr-asta...