miercuri, 22 februarie 2012

Ultimul salut


A fost o zi cu soare azi.
O zi senina.
Cu toate ca noi eram tristi si lacrimile zaboveau in ochi, a fost o zi senina.
Parca toate fericirile Cerului s-au napustit peste coltul nostru de pamant, si toate razele erau batai de aripi.
Parca zambetele si rasetele norilor tanjeau sa ne tresalte inima.
Azi, parca veselia era pretutindeni, doar noi eram tristi...

Ceremonia a fost scurta.
Tu ne zambeai dintr-o rama alba. Acelasi zambet din ultimele 4 zile.

La cativa metri distanta, parintii tai priveau incovoiati de durere. Magda si Cristi priveau pierduti, parca visand la tine razand cu ei. Damaris, cu palmele impreunate, te privea, tanjind sa te imbratiseze iar cu bratele.
Am putut vedea toate acestea, pentru ca m-am asezat in spatele lor.
Stateam zgribulita de fiorul mortii.
Nu mi-a trecut prin minte nici macar o clipa despartirea asta rece.

Ne-am ridicat toti cei prezenti in picioare, doar tu ai ramas intins, privind parca Cerul prin fereastra ce-ti statea deasupra. S-a rostit un "Tatal nostru" dar imi suna sumbru ecoul vocilor in acea incapere.
Afara soarele stralucea vesel. Tanjeam sa ies sa il imbratisez. Doream sa se termine.
Ne-am asezat pe scaune din nou.

In timp ce cuvintele curgeau, amintirile cu tine mi-au inundat ochii.
Mai stii cand povesteam despre viata, intr-o seara racoroasa de vara, la marginea strazii aglomerate?
Mi-am amintit de cuvintele rostite de tine, ce semanau atat de mult cu aripi. Aripi de incurajare catre zbor.
"A merge mai departe" era mereu un motiv pentru care se merita orice lupta.
Ti-am spus ca toate lucrurile lucreaza spre bine... spre un bine suprem al celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, si mi-ai raspuns zambind ca asa e.
Era placuta prezenta ta. Avea ceva divin.
Mi-ai spus ca ti-a fost greu.
Ti-a fost greu sa iubesti pentru ca te simteai respins. Dar ai iubit.
Mi-ai spus ca prietenii adevarati sunt rari, pentru ca e greu sa iubesti defectele.
Sa stii ca prietenia noastra a fost reala.
Azi sunt mai sigura ca niciodata de asta.
Mi-ai mai spus ca boala ta nu-i suferinta.
Suferinta-i sa nu ai parinti ca sa te iubeasca si frati sa te imbratiseze.
Nu tanjeai sa te primeasca oamenii cu bratele deschise, dar te durea sa-i simti kilometrii distanta cu toate ca vorbeau la doi pasi de tine.

Cand ne-am despartit, ne-am imbratisat ca frati de-o viata, si asta pentru tine a fost vindecare. Mi-ai spus ca te-ai simtit acceptat din nou, dupa mii de respingeri. Mi-ai spus ca pentru cateva minute, te-ai simtit egal.
Te-am intrebat de ce, si in timp ce lacrimile curgeau, ai inceput sa-mi povestesti despre tine, despre boala ce-ti topeste trupul.
Cand ai terminat, plangeam fara sa stiu. Te priveam, te-ascultam si plangeam.
Recunosc, mi-a fost teama. La inceput mi-a fost teama. Vroiam sa fug. Dar sinceritatea ta, durerea care izvora din tine, nefericirea ce-ti inunda sufletul, m-a facut sa raman.
Si atunci cred ca am invatat, pentru prima data sa iubesc sufletul.
Pentru ca, te-am privit, si am vazut chipul unui tanar de-aceasi varsta cu mine.
Am incercat sa ma-nlocuiesc: sa privesc viata cum o privesti tu, sa renunt la vise, la planuri, la prieteni, la familie, la iubire... si m-au cuprins fiorii.

Am izbucnit in lacrimi si te-am imbratisat. Te-am imbratisat pentru ca apreciam puterea din tine, curajul, viata si credinta, si-atunci imbratisarea a spart toata frica.
Mi-am dat seama ca eu nu meritam sa fiu mai fericita decat tine.
Ca tu aveai dreptul la planuri, scoala si prieteni, ca orice tanar. Mi-am dat seama ca eu nu as fii fost atat de puternica, atat de reala ca tine...
mi-am dat seama ca Harul e de partea ta... pentru ca porti mult ca sa primesti mult.
Doar unii oameni pot purta poveri mai mari decat lumea lor.
Tu esti unul dintre ei.
In timp ce-mi spuneai ca tanjesti sa apropii oamenii de Cer, ne-am ridicat.
Slujba se-ncheiase.
Corul canta.
Tu continuai acolo, zambind neintrerupt, din rama si din poza.


Cand poarta capelei s-a deschis, un aer cald s-a strecurat primul afara, si am avut impresia ca esti tu, tanjind sa ne conduci pe ultimul tau drum.
Masina ce-ti purta trupul neinsufletit mergea lent si greu, poate de atata moarte ce-apasa in jur.
Mormintele erau linistite si tacute.

Cand am ajuns la locul tau, adica locul trupului tau, s-a facut o liniste deplina.
A fost cutremurator de scurt.
Te-au purtat cu o masina, sus, de-asupra tuturor, au deschis o gura de mormant si te-au asezat acolo, intr-un perete curat, mare exact cat sa poti intra doar tu.
Te-au inchis bine si-au pus cu tine flori, si trandafiri rosii... multi...
Cand ultima floare si-a ascuns petalele in golul acela de groapa, ne-am luat ramas bun. Dar tu nu ai raspuns.
Mirosea a crini si primavara. Mirosea a Soare.
Cei ce te-au iubit si te iubesc, am ramas undeva jos, cu ochii atintiti spre Cer, unde tu ai plecat deja si noi asteptam sa venim.
Ce stiu ca-ti doresti, e sa ramanem asa, cu ochii in sus, privind Speranta, Credinta si Dragostea fara sfarsit, pana la urmatoarea revedere.

Ti-am imbratisat sora, Claudiu... si mi-a spus printre lacrimi ca de azi suntem surori, in numele prieteniei ce-a fost intre noi.
Stii? azi, cand tu ai plecat pentru totdeauna am intalnit o fiinta scumpa si draga... logodnica ta, si cand tu te sfarseai se nastea o prietenie ce stiu ca va ramane, in numele tau "fratello" drag.

Ai fost o speranta umblatoare toata viata, o binecuvantare pentru cei ce te-am cunoscut si inteles...
si pentru ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe El...
nici moartea nu a putut sfarsi cu tine, pentru ca amintirea ta inca leaga, uneste si ridica!
Trairea ta va fii ca o piatra de aducere aminte pentru noi!

Ramas bun Claudiu!
Ne revedem cand Soarele Rasare!


Cu drag,
Ligia T.


- Am scris aceste ganduri de dragul prieteniei noastre,
dupa ce am citit cuvintele iscalite de Claudiu,
la inceputul cartii ce-o tinem in mana. -


4 comentarii:

Anonim spunea...

poate adaugi mai multe poze daca ai....

LILIANA SOPORAN spunea...

FOARTE FRUMOS A-TI DESCRIS EVENIMENTUL,MI-A PLACUT MULT CUM NE-ATI AJUTAT SA LUAM PARTE LA PLECAREA LUI CLAUDIU DINTRE NOI,AM CREZUT PENTRU CATEVA CLIPE CA MA AFLU IMPREUNA CU CEI CARE-L CONDUCEAU PE ULTIMUL DRUM,FELICITARI PENTRU FELUL IN CARE SCRIETI.DUMNEZEU SA VA DEA MULTA PUTERE SA FACETI LUCRUL ACESTA IN CONTINUARE SPRE LAUDA SI GLORIA SA.
CU MULT RESPECT , LILIANA SOPORAN

Ligia Trîncă spunea...

multumesc mult pentru cuvinte!

sara spunea...

Trist!:(
A fi prieten este cel mai pretios lucru din lume!Asa ca poti privi in urma fara regrete, fara pareri de rau!
Domnul sa te mangaie, draga Ligia, cu mana Sa si sa te intareasca!

P.S.:Vine vremea cand ne vom revedea, daca aici nu, atunci in slava Sa!
Dios te bendiga!