vineri, 17 februarie 2012

Dans veneţian în Ploaie


Linistea a fost inundatã de un ritm sistematic şi simplu.
O mascã pictatã discret de-un albastru senin şi presãratã pe-alocuri de alb şi argintiu, zâmbea din spatele unui perete de cristal.
Un foşnet ca un suspin de dor se-apropia.
Felinarul de pe strada pustie începu sã pâlpâie de câteva ori înainte sã lumineze tot ce se-aşeza în jurul lui.
Un vânt discret cutreierã strada îngustã câteva minute, apoi dispãru fãrã urmã.
Felinarul singuratic se stinse.
Când reapãru lumina, silueta unui bãiat înalt se sprijinea de peretele unei clãdiri antice.
Ceasornicul din centrul oraşului, anunţa miezul nopţii.
Atunci foşnetul se-auzi din nou.
Masca albastrã din vitrinã dispãruse.
Ritmul începu mai puternic şi mai rapid.
Luna, ca un felinar peste-un ocean de lume, se-acoperi de nori pe-alocuri.
Aerul purta miros de floare de liliac proaspãt înfloritã.
Apa ce-nconjura oraşul medieval susura mistere. Cerul încãrcat se reflecta în mare.
Dintr-o datã o linişte neaşteptatã cuprinse totul.
Atunci o rochie lungã de searã, cu crinolinã veneţianã şi culori ameţitor de elegante, urcã graţios podul San Nicolo. Tânãrul porni cu paşi mari spre locul întâlnirii.
Când mâinile s-au prins, parcã douã universuri au creat unul singur, şi în timp ce luna, exagerat de rotundã, privea spre-ndrãgostiţi, de undeva, din nori, ritmul se nãpusti peste San Nicolo şi-ntraga Veneţie, sub formã de ploaie.
El fãcu o plecãciune, ea înclinã puţin capul, şi cu mâna ei în mâna lui, pe-un ritm neauzit decât de inimile îndrãgostiţilor, începu dansul.
Un Dans veneţian în Ploaie.

Niciun comentariu: