duminică, 31 iulie 2011

Sfarsit de poveste...


Te las pe Tine sa zdrobesti,/
In mine, inima-ingamfata/
Si sa ingropi privirea mea/
Trufasa, rece si de piatra,/
Iar lucrurile mele mici /
Sa le darami, cum se cuvine,/
Doar sufletul sa mi-l ridici /
O, Domnul meu, Te las pe Tine /

/ …Si daca viscolul e-in toi/
Si toate merg spre inapoi /
Ca un copil adorm plangand si-in gand /
Nimic nu mai este…/
Si daca seara va veni, /
Va trece-o zi si inca-o zi/
Si, poate, cineva imi va sopti: /
Sfarsit de poveste…


Nu, nu sunt versurile mele...
nu am ajuns eu, inca, la nivelul acesta de maturitate spirituala..
nu au cum sa se nasca pe buzele mele, astfel de cuvinte ,presarate cu vesnicie...

Autorul versurilor de mai sus... este Chris ( Cristian Muraru, pentru cei care au cat de cat cunostinte muzicale crestine :D ).
Chris mi-e prieten de cativa ani...
O perioada, mi-a fost mentor, fara ca el macar sa banuiasca...
Inainte de botezul meu, Chris se numara printre persoanele care-mi zideau sufletul tot mai aproape de Cer. ( Chris, daca aflii acum, sa stii ca ar mai fi multe de spus :P ).
Cu el am prins secrete, in ce priveste compusul versurilor :P ( sa stii ca zilele in care slefuiam impreuna piese, mi-au folosit mai tarziu, un 70% ;) )

Ne-am vazut prima data live, si am si reusit sa mentinem un dialog sincer si placut, in 2007, intr-o zi senina de aprilie. Nu a fost ceva pregatit... :))
Cand am intrat in holul bisericii, Chris se pregatea sa intre in sala. Ne-am intalnit, iar eu cu zambetul meu zigomatic i-am spus:
-Salut Chris,cum de tu pe aici?
- Salut, am venit la un concert!
Mi-a raspuns putin nedumerit.
Mi-am dat seama de situatie, si am rezolvat-o rapid :))
- Sunt Ligia Tr...
- O, iar dau de tine!

:)) Si asa a inceput seara aceea de aprilie, in sala de concert a bisericii spaniole.
Povestile nu se mai terminau... asa ca, ne-am asezat unul prin prejma celuilalt, doar ca timpul dinaintea concertului a fost scurt: printre amintiri din conversatii trecute, prezentari, si explicatii despre vanzarea cd-urilor... ne-am trezit cu o multime de oameni si totul pregatit sa inceapa.
A fost un timp biencuvantat din toate punctele de vedere.
Lansarea trupei Transparent, din care fac parte, a avut loc in acea zi, acolo... cu acei oameni...
Chris, a luat parte la inca un eveniment important din cresterea mea spirituala si nu numai, fara sa avem nimic planificat. :)
A fost mentor condus de Mana Divina, pana la sfarsit! :)

La incheierea serii, piesele lui, au adus lacrimi pe fetele romanilor plecati departe de tara...
" Trezeste , Doamne, Romania" ... a fost cantata la un moment dat, fara microfoane... doar sala plina... m-au cutremurat acele versuri atunci, cu toate ca ascultasem si cantasem piesa de sute de ori inainte...

... Asa e, uneori valoarea lucrurilor sau a cuvintelor,se vede clar in circumstantele potrivite.
Ei bine, atunci a fost cel mai potrivit moment pentru piesa aceea!

Cum se intampla, la sfarsitul oricarei lucrari bune, si mai ales incheiata si de un artist crestin de nivelul lui Chris, publicul a rasunat intr-o singura dorinta... sa mai cante o piesa... Chris...

Si ... am sfarsit seara lansarii noastre, cu versurile cantarii...
"Vom purta Faclia " ...
... lumina vom inalta.. noaptea o vom birui , prin puterea Sa ... pana ce lumea, va vedea... Lumina, va lumina!

Am inceput sa scriu, pentru ca in seara in care am citit prima data versurile de mai sus, mi-au atins fibra sensibila... au fost ca un glas, pentru inima mea franta. Azi, poate, pentru tine, nu prea au sens, sau nu le intelegi aici postarea... insa pentru ceea ce au insemnat si pentru cutremurarea produsa in fiinta mea atunci, merita acest loc!

Multumesc Doamne,
ca ai trimis in drumul meu,
ingeri.. cu chip de om...
Multumesc, ca in viata fiecarei persoane,
exista un Chris ... purtator al Chipului Tau! [ Christic ]

sâmbătă, 30 iulie 2011

Să răsturnăm lumea spre Început


-30.12.2008-[ Pentru Adria Ciuca ]
Am fericirea în formă de rouă, lipita sub ochiul drept... ( lacrima bucuriei )

Ştiam că inima ta presară tăceri strălucitoare... şi azi am mai văzut o rază din strălucirea ei!
Au fost acele câteva momente de tăcere, cu noi la capăt de telefon, când te-am imaginat zâmbind luminos, în târziul nopţii, cu ochii tăi verzi râzând şi frumosu-ţi suflet rostind cuvânt după cuvânt, Adevăruri Veşnice!
Într-o lume în care prea ieftim gândim, cei ca tine, îmbogăţesc pământul... ( din inimile toţi fiilor lui Dumnezeu, ar fi frumos să stropească perle de preţioase cuvinte cristaline. )

Multumesc Doamne, pentru florile de piersic, ce-n plină iarnă mi-au fluturat în suflet!

Acum, noaptea se resfiră tăcută peste oraşul mut...
Eu, la lumina Iubirii din Tine, îmi lipesc cuvinte de hârtie pe fereastra inimii...
Îţi multumesc, Dumnezeul meu, pentru că ai ales să mă îmbogăţeşti prin comorile-Ţi rare.
Îţi multumesc pentru Adria şi comoara din inima ei.
Existenţa acestui suflet mi-a devenit mai dragă decât a mea însumi.
Şhilo, din picurii ei calzi de lumină s-au aprins stelele în seara aceasta.
Îţi multumesc pentru că îi apropii eternitatea de suflet prin gândurile şi şoaptele Tale.
Îţi multumesc că o îmbălsămezi de miresmele calde ale Iubirii Divine.
Îţi multumesc că ai transformat-o într-un flaut cu armonii cereşti, când eu eram într-o nesfârşită rătăcire peste văile lacrimilor.
Tatăl nostru, îţi multumesc pentru că vei face ca suflarea ei să fie mireasma Cerului; inima ei să fie cântec, acel cântec care curge tăcut, izvorând de niciunde şi care face pietrele să plângă...
Doamne, fă-i poemul ca strălucirea serii care împodobeşte ziua ofilită.
Braţele ei să mângâie Cerul şi gândurile ei să fie gândurile Tale, precum flori de lotus pe marea nesfârşită de uscate idei ale omenirii.

Adria, îţi doresc să îmbrăţişezi libertatea în El şi să iubeşti spunerea din El, iar cu toate că vei cunoaşte libertatea, să te supui pentru El. Pentru că supunerea voită e mai dulce decât libertatea propiu-zisă, prin El.
Îţi doresc să fi puternic înfiptă în Palma Lui şi astfel, în Braţele-I sfinte să nu-ţi pese dacă râul e adânc, mare sau rapid, nici dacă vei fi expusă la vânturi, udată de zăpezi sau ploi... Doamne, îţi mai cer ceva...
să o faci pecete sfântă pe inima-Ţi de Dumnezeu, ca o floare de aur în pieptul divinităţii.
Cântecul de dragoste al Cerului să-i cânte deasupra tăcerii iubirii.
Prinţul veşniciei, te rog să fâlfâi aripile nemărginite-i Tale Iubiri peste peisajul ei... aripile-Ţi pucurând a rouă!

Şi mai am o ultimă dorinţă... să fi Tu, Doamne, marginea, centrul şi întregul nostru!

Îţi mulţumesc Stăpâne, pentru că azi mi-ai zâmbit...
Îţi multumesc Adria, pentru perla nestemată din sufletul tău, împărtăşită cu perla ascunsă din inima mea!


Cu prietenie sfântă,
Ligia Trîncă

vineri, 29 iulie 2011

S-au întâlnit sufletele noastre - 6. 08. 2008 -

O zi însorită de august în faţa catedralei; un parc şi o bancă; micul prinţ; râsete; amintiri; taine; mâini legate; un cuţit muzical şi o prăjitură cu vişine; vultureni; şoimeni; Cerul...
-----Ce multe ne leagă!-----

Ne-am întâlnit şi am descoperit că sufletul tău e mai minunat decât mi-aş fi putut vreodată imagina. Vor fi lucruri ce ne leagă pentru totdeauna, ca de pildă... Micul Prinţ...:)
.. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seamăn. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor . - micul prinţ - .


Vom fi de-a pururi prieteni. De-ţi va fi dor să râdem împreună, deschide fereastra, aşa, numai de drag ... şi întotdeauna stele te vor face să râzi ...



Mulţumesc Doamne, pentru Andreea ...

-----------------------------------------------------------------------




Când ţi-am auzit vocea, de dimineaţă, am simţit razele soarelui cum străpung norii pregătiţi să trimtă ploi peste oraşul amorţit... Râsul´ţi mi-a amintit de noi într-o zi de vară!...

Spre seară, aceeaşi voce.. povestindu-mi greul dar impărtăşind şi fărâme de zâmbet...
vocii tale i-am povestit cum îmi este sufletul, spre seară...

Dacă uneori mă auzi prin telefon cam rău... să ştii ( aşa cum tu însuţi ai spus ), că depărtarea e de vină... Da. şi uneori mă mir cum mă mai pot auzi eu pe mine, la depărtarea care îmi desparte gândul de CER... dar acele momente sunt tot mai rare în ultimul timp... fapt ce mă bucură.. înseamnă că lupta mea spre sfinţire este în toi, şi victoria mă asteaptă la celălalt capăt!
--------------- Ceea ce vei asculta mai jos, este...
Pentru tine... pentru noi...fiindcă avem nevoie de El... fiindcă îl iubim!
Cu drag,
prietena ta , din depărtare...

Ligia T.

joi, 28 iulie 2011

Invitatie pe un mormânt



Nu-mi pari strãinã, de-ar mai trece-o varã.


Nu te-as uita, de-mi cere lumea toatã.



Stiu cã mi-ai fost si-mi esti azi amintire
A zilelor copilãresti de toamnã.


De dragu´a tot ce-ai fost, si tot ce-mi este
Privirea când mã-ngânduresc cu tine,
Nimic nu mi-a putut opri dorinta
De-a´ti aseza-amintirea ca pecete...


Nici piatra rece de mult asezatã,

Nici amintirile învãluite-n ceatã.Nici oamenii ce-au înecat prezenta-ti
Nu m-au putut opri de-aceastã datã...
Sã stii cã tu-ai fost prima invitatã .


P.S: Trâncã Rozalia (bunica Zicã)  : 1936 - 2001
Azi, mi-am transformat dorul in versuri, de dragul bunicii mele deja plecata...


L.T.

joi, 21 iulie 2011

Ce scriu?

Am tot lãsat sã treacã timpul, orele si zilele, in speranta unei reinnoiri de cuvinte...

Cu fiecare zi ce trece uit tot mai mult, scriu tot mai r
ãu si stangaci...
Nu mai stiu sa-mi impart timpul, sa pun deoparte minute pretioase pentru tacere.
Nu mai stiu sa nu ma ingrijorez pentru probleme nerezolvate inca, sau pentru cei din jur...
Am uitat sa ma opresc din tot ce fac, sa pun totul in acelasi cantar si sa le consider la fel de importante, dar nu atat incat sa nu-mi pot opri alegrarea pentru o carte buna.

In ultima vreme intalnesc multi oameni disperati dupa cineva care sa-i asculte.
Probleme.
Ingrijorari.
Vise sfarmate.
Si ma opresc sub o umbrela, pe timp ploios, ca sa le-ascult lacrimile.
Ma opresc la un colt de umbra, ca sa le inteleg fruntea incruntata de soare.
Am ajuns atat de prinsa de sufletele din jurul meu, incat nici timp pentru Tine nu mai gasesc.
Iti multumesc in graba, in timp ce cobor scarile, dimineata.
Citesc la rasarit, in autobuzul arhi-plin.
Alerg mereu in timpul zilei, apoi seara sunt prea obosita uneori... si cuvintele ies greu si putine...
rugaciunile sarace si monotone.

Fa ceva, cumva... si-opreste-mi toate ceasurile si timpurile.
Goleste-mi urechile si gandurile de orice ca sa raman doar cu Tine.
Mi-e dor sa-ti scriu scrisori pe servetele simple.
Mi-e dor de noi... de Tine!