vineri, 29 aprilie 2011

Rãspuns la toate întrebãrile mele...


- Ce sunt eu pentru Tine?
- Tu? Tu esti motivul Meu... toate motivele Mele.
- Doamne, nu inteleg.
- Stiu. De asta-ti pregatesc un loc langa Soare. Atunci, cand vei ajunge aici, vei intelege.
- Si cand voi fi acolo?
- Unde?
- Langa Soare.
- Depinde.
- Depinde de ce?
- De tipul timpului.
- Nu inteleg...
- Calculand in masura timpului tau, sau calculand in masura timpului Meu.
- Al meu...
- Atunci, putin...
- ... si-al Tau?
- Si mai putin.
- ... Doamne, dar Tu-ntelegi ca doare a fi om? Doare lacrima, suspinul, mersul pe jos prea mult, rana cuvintelor, tradarea prietenilor, uitarea, ... doare pana si fericirea, Doamne.
- Stiu.
- Si totusi nu-Ti pasa? Uneori am impresia ca esti la miliarde de stele departare... ca nu mai stii ce-nseamna trup de carne si rana sangeranda.
- Uneori traiesc precum un pamantean aici. Traiesc durerile omului atat de puternic, incat suspin adanc... atat de adanc ca ingerii tresalta frangandu-si cate-o aripa...
- ... si... plangi?
- Cu ploi.
- Doamne, cu ce-ti incarci timpul?
- Cu oameni. Cu durerea lor. Cu lacrimi, suspine, mers pe jos in exces, cuvinte taioase ce ranesc suflete uitate, prieteni tradatori sau fericiri dureroase.
- Cum poti vedea oamenii cu atatea galaxii si-atata intuneric intre noi si Tine?
- Imi fac din stele, ferestre spre pamant.
- Si usi?
- Exista doar o poarta, ce sta deschisa zi si noapte, inca.
- Unde-o pot gasi?
- Cautandu-Ma.
- Si cum o voi recunoaste?
- Simplu. Are forma de cruce.
- O cruce? De ce? Nu putea fi un pod, o scara, un curcubeu, o campie, o punte?
- Nu. Podul , scara, curcubeul sau campia nu pot crucifica firea.
- Doamne, dar pentru ce o rastignire?...
- Pentru ca Te iubesc.
- ... de ce-ti lacrimeaza ochiul cu sange?
- "A iubi" niciodata nu a fost conjugat la timpul trecut sau viitor, dar omul l-a schimbat. Pentru Mine exista din totdeauna doar la timpul prezent.
-Vrei sa spui ca eu... ?
-Da. Raspunsul la toate intrebarile tale esti tu, pentru ca tu esti motivul Meu... toate motivele Mele!



miercuri, 27 aprilie 2011

Bucatã de scrisoare publicã



De ce am postat aici aceste randuri, inca nu stiu... sau ba da, stiu. Dar nu va spun. Fiecare crede ce vrea.
Scopul acum e altul.
Sa citeasca multi si sa-nteleaga toti... poate asa inca mai supravietuieste speranta, ca am auzit ca moare ultima, si daca moare ea.. nu stiu ce va fi de noi.
Randurile au fost scrise pe blogul unui pastor, la un subiect interesant despre securitatea din mediul penticostal, unde discutia a ajuns la un asa nivel incat nu-ti mai venea sa crezi ca unii-s conducatori.
Imi asum toata responsabilitatea ce poate fi adusa de cuvintele mai jos postate.
--------------------------------------------------------------------
… nu prea stiu de ce scriu aici… poate pentru ca durerea deja nu mai stie pe unde sa strige…
nu fac parte din generatia celor care au scris mai sus, sau cel putin majoritatea. M-am “pierdut” prin lumea virtuala, si mi s-au “lipit ” ochii de postarea aceasta… nu s-au dezlipit inca, desi lacrimile stiam ca au “darul” de-a inmuia…

Va “luptati” intre voi… am vazut “ochi scosi”, “urechi taiate”, “ologi”.. si toate astea in sunet de arginti murdari…
cu atatia pro si contra, am renuntat sa ii mai dau de capat.

Ce ma intreb.. si asta doare cu adevarat, e…daca in toata lupta asta… se mai gandeste cineva la noi. La tinerii bisericilor voastre ( ca nu mai stiu daca sunt bisericile Lui ).
Votati, si puneti sus, da-ti jos si judecati. Vindeti si mintiti. Ascundeti si jucati ( teatru ).
Fac parte din grupul de tineri pe care chiar nu-i intereseaza luptele voastre dragi pastori! Stiti ce vrem noi?

Vrem ADEVAR, EXEMPLE, OAMENI REALI, IERTARE, MARTURISIRE, DREPTATE.( dar cea din urma o asteptam doar de Sus, ca de la om e imposibil ).
(poate simt gresit) dar simt ca toate valurile cu fluxul si refluxul lor, inghit tineri prea slabi, pentru ca oaia carui “pastor” erau, era defapt un lup vopsit in “berbec”.
Toate judecatile, afecerile nerezolvate, minciunile si jocurile voastre, croiesc panza ce ne acopera si astazi Cerul… cel putin generatiei din 89 incoace.

Ramaneti cu scaunele voastre daca vreti, noi nu avem nevoie de ele … si cu siguranta pe poarta Vesniciei nu va incape fundul lipit de tron. Dar nu ne luati linistea si nu va lipsiti de responsabilitatea de a pastori generatia “mica” pe drumul bun. Sau macar lasati adevaratii pastori sa ne duca inainte.

Cu durere in suflet, si sinceritate fara rautate,
Ma semnez.

L.T


luni, 11 aprilie 2011

Cand lumina vine din spate


"Sa fie lumina!"
a strigat Cineva la inceputuri, pe cand lumea era gata facuta. Iar ea a tras incet si viata.
"Fiat lux!" a spus Goethe, insa el nu s-a referit la lumina normala...
Acest motiv pentru scriitori, actori, filozofi si alte categorii cu gulerul mai mult sau mai putin alb, a fost crucial inca din cele mai vechi timpuri. Chiar daca ganditorii se refugiau in noapte pentru ca era un sfetnic bun si mediu linistit, tot spre lumina isi indreptau meditatiile.
Am fost binecuvantati cu ea si cu o ordine a naturii care ne convine de minune. De la grauntele de clorofila si pana la organisme complexe cu fotoreceptori in straturile retinei, toate elementele din jur au forma si fond datorita luminii.

(fotografia este semnata de BamaWester)

joi, 7 aprilie 2011

Luminã furatã


Cred ca am depasit toate tacerile, ce oricum nicicand nu mi-au fost de-ajuns.
Cred ca niciodata nu m-am simtit mai inchisa ca acum, intre ziduri de carton, ce-mi agata visele facandu-le fasii.
Cred ca toate luminile ce-au incercat sa patrunda pana la mine s-au poluat de-atata intuneric ce s-a nascut in jur.
Cred ca timpul (sau lumea?) s-a blocat intre doua clipe, si nu gaseste nimeni puterea sa sfarme clepsidra, sa redea minutului libertatea inapoi.

Poate din cauza aceasta s-au pornit razboaie peste tot...

Primaverii parca-i este teama sa paseasca cu urme de viata peste pamantul murdarit de moarte. Dar voi insista sa aduca sub pasi, buchete de flori albe pentru toate vietile aplecate, jertfite mortii.

Stiu ca cineva-i vinovat de toate acestea... sau poate suntem toti.

Doamne, acum in timp ce-ti scriu imi doresc puternic sa pot inchide sub gene toata lumina.
Sa alerg, asa cu ochii inchisi strans, sa nu scap vreun fir de soare, sa alerg si sa ma opresc in mijlocul intunericului.
Si imi doresc adanc Doamne, sa clipesc cand cel mai putin se asteapta lumea, lasand Vesnicia impletita din raze, sa imbratiseze tot ce gaseste in cale, alergand in toate partile.
As vrea, scapand de sub gene, sa-i inunde Lumina-ti datatoare de vedere.