duminică, 20 februarie 2011

Sinceritati distruse...


sinceritati distruse intr-o alergare nebuna ...
nu stiu sa exprim in acest moment ce simt, mi-e prea greu trupul, pana si gandul...
E un fel de amestec... prea multa fericire cu prea mare dezamagire
si rezultatul e aceasta stare ciudata...
Parca ma deranjeaza tot: oamenii care vorbesc prea rastit in jur, muzica prea tare, sunetul ploii de afara...
Am uitat ce ganduri luminate aveam ieri..
azi, este o intunecime prea adanca...
simt ca trebuie sa ma regasesc pe mine insumi, abea apoi sa ma scriu printre randuri...

Aveti un sfat pentru astfel de momente?
Cunoasteti o "pastila" pentru acest "virus" ?

Va rog, daca m-ati putea indruma spre regasire... spuneti-mi cum...
doar atat..

cer sinceritate fara grabire... fara alergare!
Daca nu poti oferi asa ceva, atunci multumesc pentru sinceritatea cu care ai citit fara sa incerci sa dai raspunsuri ieftine.

marți, 8 februarie 2011

Phoenix


Eram eu cenuşă.
Zăceam în întuneric şi în aşteptare.

Apare lumina:
„Te vei naşte din propria ta cenuşă.”

Şi m-am născut din lumină şi cenuşă.