joi, 7 aprilie 2011

Luminã furatã


Cred ca am depasit toate tacerile, ce oricum nicicand nu mi-au fost de-ajuns.
Cred ca niciodata nu m-am simtit mai inchisa ca acum, intre ziduri de carton, ce-mi agata visele facandu-le fasii.
Cred ca toate luminile ce-au incercat sa patrunda pana la mine s-au poluat de-atata intuneric ce s-a nascut in jur.
Cred ca timpul (sau lumea?) s-a blocat intre doua clipe, si nu gaseste nimeni puterea sa sfarme clepsidra, sa redea minutului libertatea inapoi.

Poate din cauza aceasta s-au pornit razboaie peste tot...

Primaverii parca-i este teama sa paseasca cu urme de viata peste pamantul murdarit de moarte. Dar voi insista sa aduca sub pasi, buchete de flori albe pentru toate vietile aplecate, jertfite mortii.

Stiu ca cineva-i vinovat de toate acestea... sau poate suntem toti.

Doamne, acum in timp ce-ti scriu imi doresc puternic sa pot inchide sub gene toata lumina.
Sa alerg, asa cu ochii inchisi strans, sa nu scap vreun fir de soare, sa alerg si sa ma opresc in mijlocul intunericului.
Si imi doresc adanc Doamne, sa clipesc cand cel mai putin se asteapta lumea, lasand Vesnicia impletita din raze, sa imbratiseze tot ce gaseste in cale, alergand in toate partile.
As vrea, scapand de sub gene, sa-i inunde Lumina-ti datatoare de vedere.

Niciun comentariu: