joi, 22 iulie 2010

... si unde am ajuns


Am gasit, cotrobaind prin blogurile altora, o poezie...si cred ca subiectul este destul de intersant...
Cititi cu atentie!
************************
Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată
Căci circulă prin lume-o vorbă, deloc adevărată,

Că omul ar descinde din buna noastră rasă
Şi însăşi ideea aceasta-mi pare odioasă
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi
Copii lăsaţi pe drumuri sau strigăt de război

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali
Drogaţi, lacomi de cărnuri sau homosexuali
Excroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră aleasă
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla.. Scuzaţi, n-am observat,
În obştea maimuţească vre-un cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa zise mame.
Nu veţi vedea vreodată cât soarele şi luna
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

Chiar dac-aş fi silită de vre-un laborator,
N-aş deveni port-bata şi nici informator.
Şi iată, înc-un lucru din lumea mea de jos:
La noi nu se întamplă război religios

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri,
Nici ordine mondială, nici naţionalism
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism

E-adevărat că omul a coborât la noi
Dar nu, fiţi rezonabili
N-A COBORÂT DIN NOI!
***********************************************

dupa toate acestea, oare ce ar spune Darwin ( tatal filozofiei evolutioniste )... :)) ?

trist dar real...

p.s: daca nu mai gandeste omul.. o fac animalele...

si daca nu... o vor face pietrele...

miercuri, 21 iulie 2010

Pentru că Tu, tot ce atingi schimbi, sfinţeşti...


...deci atinge-mă!
Coboară-te în mine şi aprinde rugul înnoirii, vorbeşte inimii, goleşte-o ca mai apoi s-o umpli de prezenţa Ta, pentru totdeauna!
Mistuieşte tot ce nu este despre Tine şi apoi clădeşte-ţi Templul prin toată fiinţa mea, cu sfinta sfintelor în inima-mi uscată!
Atunci, şi doar atunci v-a palpita viaţa-n mine!

marți, 20 iulie 2010

o clipã, cât o eternitate


Stiu ca odata se vor strange cerurile sul si toate stelele se vor stinge,
si soarele se va lasa inghitit de apele de sus,
si luna se va imprastia in mii de cioburi.

stiu ca intr-o zi nu vor mai fi zile, si minutele in alergarea nebuna a timpului,
vor fi inghitite de vesnicie,
si-atunci nu vor mai fi ore sau ani...doar o clipa cat o eternitate.

stiu ca toate florile se vor inchide si copacii nu vor mai inmugurii niciodata,
asa cum nici campul nu va incolti si nici norii nu vor mai presara vreodata sufletul omului, de umbre sau ploi...

stiu ca toti fluturii se vor naste intr-o singura zi...
o zi care nu va cunoaste hotarul apusului.
Deci vor trai pana la adanci batraneti.

mai stiu ca nimeni nu poate amana realitatea veacului ce vine.

si ce mai stiu, e ca sufletele care aici, in veacul acesta de muritori,
s-au bucurat de stele, fluturi si flori...
se vor bucura imbratisate, dincolo...
o clipa cat o eternitate.

luni, 19 iulie 2010

Cand vei fi aici...


vom prinde licurici crezand ca-s stele...
vom strange toate florile gata sa se-nchida, ca sa ramana vesnic inflorite, pentru noi.
Ne vom bucura cand soarele se-neaca in amurg, stiind ca maine il vom avea din nou deasupra, ca un mister zilnic ... ca o taina doar a noastra.
Vom atipi la umbra unui zid de biserica, visand la campurile pline de maci de-acasa.
Vom canta cu o chitara veche sub un cires batran, despre povestea unor inimi ce s-au regasit...
si vom lasa trandafiri albi pe morminte necunoscute, la picioare de cruci de salcam.
Vom iubi toate valurile ce se lovesc de tarm,
si te voi iubi cum niciodata nu m-am crezut in stare sa iubesc.

Cand vom uni, universul meu cu universul tau, printr-o tinere de mana,
o noua galaxie, doar a noastra, se va strecura printre sutele de planete si zecile de mii de luni.

Cand vei fi aici...

vineri, 16 iulie 2010

Mirificul sat Vultureni!

Mi-e dor de biserica de lemn din satul copilariei mele;
de batranii, care astazi nu mai sunt;
de copii care acum au crescut...
Mi-e dor de noaptea de´nviere...
de crinii albi...
de rasetele noastre...
de inocenta copiilor ce eram...
mi-e dor.

Un sat la o rasruce de drumuri, cu paduri ce pastreaza si astazi jocurile,
si dealuri ce inca mai poarta dansurile si povestile noastre...
clipe daruite de Dumnezeu, ca sa ramana pentru totdeauna in noi...

Imi amintesc si de ultimul ´adio´ nascut din soare ce a fugit prin sufletul meu...arzandu-l raza lui nemuritoare...

Imi amintesc de Mimi, Alina si Cristi...Andrei,Mihai si Ligy,
de sufletele sufletului meu...
de Maria, Samy si ´gemenele´...
de momentele din zilele cu soare...
de diminetile cu bruma si ceata, de frigul ce adesea patrundea pana la oase si totusi, nu ne-mpiedica sa ne bucuram...

Acolo, cu voi, am invatat sa admir Creatia Lui, lucrarea Mainilor Sfinte...
si acolo am avut parte de cele mai frumoase clipe de partasie si inchinare...

Mi-e dor de cantecul vechi ce se auzea in fiecare duminica dimineata in mica adunare...
si de sunetul de orga ragusit...
de ochii batranilor nemiscati ,ce ma priveau cand cantam o cantare cu vocea mea de copil...
Mi-e dor de serile pana tarziu ce treceau pe ´banca din drum´cu Ale, Feli, si verisorii mei scumpi.
Mi-e dor...un dor ce zbiara in sufletul ce plange...
Dar am crescut si noi...lasand la altii clipele trecute...
si ei la randul lor le vor lasa la altii...
si tot asa , intr-un lant neintrerupt...
sa se bucure cat mai multi de satul copilariei noastre...
cu vechea biserica de lemn...
si o noapte de´nviere...

Mirificul sat Vultureni!

Familiei Stanciu ( Daniel, Andreea si Rafael )


Draga mea Andreea...
a trecut mult timp de la ultima noastra intalnire.
Pe-atunci, am fost printre primii, care am aflat de bucuria voastra imensa, venita din Soare. Va straluceau fetele. Daniel parca era altul, tu te-mparteai razand, in doua, jumatate devenind Rafael.
Am petrecut momente pline de zapada in plina toamna, cu soare zgarcit dar, conturat frumos cu peisajul imbulzit de amintiri si rasete.
Imi amintesc de toate cuvintele tale, in timp ce zambeam cu picioarele cat mai cocotate pe canapea.
Inca mai aud lemnele crapate de Daniel afara, in timp ce-n casa, luminite mici de foc se strecurau prin usa putin deschisa a sobei.
Inca te mai vad pe tine acolo, aplecata privind flacara, in timp ce-i cauti loc gandului, sa-l exprimi prin cuvinte...
Imi amintesc de visele noastre, de frig si raze artificiale de soare.
De toate lucrusoarele voastre, atent asezate prin camera, de frumusetea locului in care voi va cladeati acum caminul.
Si-mi amintesc, cum, incostient uneori, iti atingeai pantecele, si zambeai, vorbind despre orasul aglomerat pe care nu-l simti deloc ca-ti lipseste.

Azi... am vazut pentru prima data, pe micutul Rafael.
E perfect Andree.
E mirific.
Nu stiu cu cine seamana... dar stiu ca are putin din tine si putin din Daniel.

Cand i-ai cautat nume, Rafael stiai ca-nseamna "vindecator" ... l-ai ales, ca sa-ti aminteasca zilnic, si de fiecare data cand il strigi, ca El e Cel ce vindeca.
Da... nu se putea un nume mai bun.
Voi , care mereu vorbiti de Lumina, de El , de Cer...
un "Dumnezeu este judecatorul meu" si o "razboinica" aveau nevoie de un "Dumnezeu e Cel ce vindeca", pentru a fi mesajul intreg.

Sa traiti asa Andree...
sa traiti mereu incredintati ca El va face dreptate, iar voi doar sa o asteptati.
Sa fiti mereu razboinici ai Lui,impotriva armatei negre ce-ataca copiii Cerului, aici jos, pe pamant.
Sa va amintiti in fiecare zi ca El vindeca...
vindeca sufletul, inima, ochii, mintea, gandul si viata...
El vindeca...
cum a vindecat si orbii, si schiopii, si ologii, si mutii ...
cum a inviat si mortii.
El vindeca!
El judeca!
... si intr-o zi va judeca intre Cer si pamant, intre lumina si intuneric, itre rau si bun...
El lupta pentru voi!
cum a luptat pentru Ghedeon, pentru Daniel cu leii...
pentru om cu lumea mortii.

Ramaneti sus, dragii mei...
Sus cu inima si sufletul, chiar daca trupul e daramat uneori la pamant.
Sus.
Acolo este locul vostru, caminul vostru, Vindecatorul si Dreptatea voastra!
De-acolo venim.. si acolo ne vom intoarce!
Pana atunci, aici sa fim Lumini!

Va multumesc pentru exemplul scump, care mereu l-am gasit in voi.
Pentru zambetele si caldura sufletelor voastre.
Ne vom auzi curand.
Am atatea sa va povestesc, aveti atatea sa-mi povestiti...
Va iubesc, familie draga.
Astept cu nerabdare, sa-l tin pe Rafael in brate.

Va imbrtisez cu Lumina, de-aici...
din capatul acesta de lume...
cu dor...
eu.

joi, 8 iulie 2010

Mã-nec cu Soare...

cand toti plang din pricina norilor
si vantul ingheata toate inimile...
cand stropii de lacrimi se prefac in fulgi
si toate ranile au sangele tradarii inchegeat pe-arginti
eu.. ma-nec cu soare...

cand pamantul se cutremura
si toate apele se napustesc peste camarile inimii
cand toate visele se sparg
si sperantele se rup in cioburile nestranse...

cand sunt prea multi ochi
dar dorinte prea putine de-a vedea Adevarul.
cand urechile sunt mii
dar ignoranta ascultarii sta ca un zid...
eu ma-nec cu soare...

cand toti mor sub potop de ape.. si cuvinte
cand lipsa de iubire sufoca tot pamantul
cand toti renunta la viata pentru moarte...
eu ma-nec cu soare...

a te-neca cu soare inseamna fericire
inseamna lacrimi vii, suras si ochi spre cer.
a te-neca cu soare inseamna sufocare,
de tot ce nu-i destoinic, cu tot ce-i ingeresc.

si decat sinucideri si-arginti murdari cu sange
decat potop de ape si ura, si oribiri...
dacat a fi surd vesnic la tot ce-nseamna Cerul
si orb la tot ce crucea inseamna, si-a iubi

... prefer, decat sa merg spre negrul drum al lumii
decat sa-mi fie frati toti hotii farisei,
dacat sa pierd Lumina, si vinde Adevarul
pe amarati de-arginti...
prefer sa ma inec.

L.T.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Invitatie...


Te invit la o cafea cu aroma de Lumina!

Te invit, sa vorbim despre vreme.. despre mersul norilor si poluare...
despre intensitatea stelelor si dinstanta dintre pamant si soare...
Te invit , sa vorbim despre carti si despre best seller-uri...
despre fotografii si avioane...
Te invit sa vorbim despre razboi, despre economie si criza...
despre inundatii si cutremur...
dar cel mai mult imi doresc sa vorbim despre solutii pentru toate aceste catastrofe!


Te invit sa deschidem subiecte despre cum sa crestem copiii ( cand ii vom avea ) sau despre cum sa ne alegem partenerul de viata...
Te invit sa vorbim despre teatru si cinematograf...
despre vise si iluzii, despre moarte...
Dar cel mai mult imi doresc sa vorbim despre viata!


Te invit sa primesti aceasta invitatie ca pe una personala...
Sa-mi scrii, sa-mi vorbesti ( sau sa-mi desenezi ) despre solutii si Viata!

Te invit la o cafea cu Aroma de Lumina, sa ne zidim sufletul !

joi, 1 iulie 2010

Flori crescute pe ruine

Pot sa-ti scriu?
Pot sa-mi vars potopul de cuvinte peste urechile tale?
De mult nu am mai folosit stiloul, de mult nu am mai impartasit fericirea mea si durerea...
Pur si simplu am lasat raftul sufletului gol si un strat gros de praf s-a asezat pe el...
Deja incep sa ma obisnuiesc cu tacerea, mi se pare normal sa ma inchid in mine... sa tac...
In ultimul timp nici macar mie nu-mi mai vorbesc.
Mereu aceeasi scuza: stresul examenelor, lipsa de timp... solicitarea in lucrare, studiul biblic... misiunea sau nevoia de odihna...
Orice pentru a nu mai sta de vorba cu mine ... pentru a evita sa-mi judec faptele si gandurile... orice motiv pentru a lasa totul pe maine...
Si am descoperit ca sunt plina de praf si goala de viata...
Am uitat si cum sa dau culoare cuvintelor... am uitat cum sa multumesc sau sa exprim liniste...
Acum stiu doar sa ma plang... sa exprim nemultumirea ...

Ei imi spun ca e vremea schimbarii... si precum dupa iarna apare primavara, asa si in suflet dupa pustiu apar ploi si in final din nou renaste viata... insa eu,
eu ma simt pustie... pustie si fara nori care sa-mi anunte anotimp ploios.. sau se poate sa traiesc de mult in furtuni? si primavara sa fie mai aproape decat eu cred?

Sunt atat de prafuita Doamne... atat de goala, incat ecoul plansului dureros rasuna in intreaga-mi fiinta...
Mi-e dor de imbratisarea ta, Nemarginitule!

Daca ti-am provocat izbucnirea lacrimilor, iarta-ma!
Daca ti-am sfasiat sufletul de Dumnezeu... iarta-ma...
iarta-ma daca faptele mele, gandul sau vorbirea au tesut panza de ceata intre noi
si... daca te-am rastignit a doua oara... iarta-ma... Dumnezeule!
Stiu ca m-am obisnuit cu nimicuri care mi-au ramas... nu manifest nici un fel de protest... nu lupt sa fiu mai buna, mai reala, nu ma zbat sa mor eu ca sa traiesti Tu!
Ma multumesc sa-mi gasesc implinirea in chipul meu... nu caut oglindirea Chipului Tau...
si astfel, fata in fata cu propiul meu chip, la sfarsit plec mult mai dezamagita decat eram... si a inceput sa mi se para mai importanta haina decat cel care o poarta, sa dau mai multa importanta semnaturii decat tabloului in sine, aranjamentelor florale decat florilor... hartiei ce impacheteaza cadoul decat continutului...
... Si nimeni nu mi-ar fi banuit fericirea daca, din cand in cand, ridurile si lacrimile nu s-ar fi aratat sub fardul asezat in straturi groase pe fata...

Isuse, tu-mi vezi sufletul inecat in praf, vezi si lacrimile.
Imi stii singuratatea... privesti acolo, in adancul meu si-mi cunosti sufletul si multele-i lupte...
Te rog, trimite norii unei ploi de viata... lasa sa cada atingerea Ta sub forma de stropi... uda-mi inima, mintea, gandul si trairea... ca sa rasara fapte vrednice de Tine!
Vino cu putere asupra peretelui gros ce ne desparte, si deschide in el o fereastra sub forma de cruce!
Imi doresc sa vad limpezimea cerurilor ca inainte...
Scrie in inima mea Legea Ta, Adonai!
Intoarce-ma din directia negasirii... sa ma intalnesc din nou, pe genunchi, cu inima Ta!
Iti mai cer odata sa ma ierti... chiar daca nu merit, fa-o pentru Jertfa Fiului Tau!
Iar.. daca va fi cu putinta, primeste-ma din nou, ca rob...
Voi scrie des despre starea sufletului meu, nu voi mai accepta scuze pentru a nu vorbi cu Tine, pentru a nu ma judeca eu insumi pentru toate actiunile mele...
Voi umple de azi fiecare raft al sufletului de prezenta Ta!
Voi continua sa pastrez tacere, ca sa ascult cand vrei sa ma chemi, sa ma trimiti sau sa-mi vorbesti...
Nu imi voi mai face griji pentru nuantele cuvintelor... voi scrie doar ce primesc de la Tine, (mereu culori de viata)!
Vreau umplerea Ta cu fiecare rasarit, tot mai noua!
Iar daca Tu vei dainui in mine, voi fi reala!
Vreau sa mor, ca sa traiesti in mine!
Sa-ti fiu atat de asemanatoare, incat pe strada lumea sa ma confunde cu Tine, Elioh!
Sa fac din flori, cer, pasari, arta si oameni motiv de bucurie...
iar in toate, Tu sa-mi fi veselia!

Din nou ai dat culoare cuvintelor mele prafuite.. cand defapt am inceput a scrie (dupa mult timp) pentru a-mi exprima nemultumirea...
Din nou mi-ai aratat clar orizontul, cand plangeam intr-o furtuna neagra...
Din nou mi-ai descoperit un crampei din frumusetea Ta... cand cel mai putin ma asteptam!

Iti multumesc vesnic, printr-o declaratie eterna:
" Voi trai mereu, pentru a Te sluji!" .
"Te voi iubi, cu inima, gandul, duhul si fapta!".
"Tu esti Dumnezeul meu, si nu mai exista nici un alt dumnezeu inafara de Tine!".
" Ma voi ruga cu inima dar si cu duhul; iti voi canta cu inima dar si cu duhul!"

Multumesc pentru ca, din gandurile prafuite cu care am inceput acum ai crescut flori ... flori pe ruine!