marți, 30 martie 2010

Sa strige reinvierea. - Partea II -

Plâng pentru că ieri, mi-ai spus că dragostea este bunătate şi este răbdare, o îndelungă răbdare!... Ea nu se mânie, nu se gândeşte la rău, acoperă şi nădăjduieşte totul...
Ai spus că înseamnă jertfă... şi ...
mi-ai mai spus că dragostea eşti Tu!
Ieri am lăsat cuvintele să le fure vântul.
Azi, privind la tot ce ai făcut, la tot ce eşti, la ce eram când erai Tu... CRED!
... dar ... e prea târziu!

Mă opresc din autodistrugerea mea şi ascult tăcerea de suspine...
Imi întorc privirea în direcţia în care te-am văzut plecând ( când te-am alungat ) şi mă prăbuşesc printre mormane de trecuturi.
Undeva, în orizont, uneşte Cerul cu pământul, o Cruce!
Văd un Miel cărând o Golgota pe umeri...
Cu respiraţia tăiată şi lacrimi la fereastra ochilor, privesc în tăcere...
El, se opreste din mersul împovărat, se întoarce şi mă priveşte...
Pentru a doua oară mă pătrund ochii Lui până în temeliile fiinţei şi izbucnesc în cereri de iertare...
... dar e prea târziu...

Mă ridic şi alerg strigând:

" Opreşte!"

dar distanta dintre noi, cu cât alerg mai mult, cu atât se face mai mare...
Doamne... ( suspin cu o mână întinsă ) crucea nu e pentru Tine...
... crucea aceea e pedeapsa mea... Nu Tu, ci eu...
... dar se frânge vorba-n gât...

Aud lovituri de ciocan şi-un strigăt de durere străbate Universul:

" Eli, Eli, lama sabactani!"

... când mi-am pironit genunchii în faţa crucii...
era prea târziu...

" Eu te-am trimis aici..."
" Dragostea nu cunoaşte mândria! " ( un răspuns de nicăieri )
" ... Eu am străpuns Doamne, coapsa Ta... "
" Dragostea rabdă!" ( din nou Vocea fără chip )
" Eu te-am alungat ..."
"Dragostea iartă!" ( acelaşi glas )
"... eu.. eu te-am răstignit ..."
" Dragostea suferă. Eu sunt Dragoste!"

ştiam...
ştiam ... era El!
Mi-a spus o dată că se va jertfi de dragul meu, dar abea acum puteam să cred.

Râuri roşii se adunau pe pământul negru în formă de inimă...
"Sunt aici, la picioarele lemnului... sunt altul Doamne!
Iartă-mă!
Am descojit minciuni, şi am vândut înaltul pe-un măr de nevegheri...
Ca rezultat, acum... sunt cu o inimă mai gol!"
-----------------------------------------------------------------------
Era un ceas de răsărit, iar eu plângeam lângă o piatră trasă, la o gură de mormânt pustiu.
Acum credeam tot ce cândva mi-a spus;
credeam că este Dragoste, Apă şi Viaţă!

S-a scuturat pământul adânc, din temelii, şi inima de sânge, prin vibraţii, a prins viaţă...
Apoi, a fost sădită-n mine!

Mulţumesc pentru vibraţii şi trăiri!
Mulţumesc că nu m-ai părăsit de tot, şi nu m-ai şters, deşi meritam...
Mulţumesc că ai ales să porţi crucea în locul meu...
Mulţumesc pentru că ai avut în planul Tău o Golgota pentru fiecare...
şi ai născut inimi din izvoare roşii...
Mulţumesc că ai înviat şi există mormântul, gol...
Mulţumesc că ai zguduit lumea şi Universul, ca să rupi lanţurile morţii, să zdrobesti pietrele,umplii golul cu inimi din Tine!

Ai adus reînvierea la ferestre.. la ferestrele ochilor!

" Căci aşa cum este inima ta, asa este şi faţa ta, iar ochii sunt fereastra sufletului! "

duminică, 28 martie 2010

Sã strige reînvierea la ferestrele ochilor! - Partea I -

"Doamne, sunt uscat!"

Prăbuşit în mijlocul deşertului, fără vise, pustiu de dragoste şi frânt de rănile trecutului, prea gol pentru a mai putea fi umplut, slăbit de vânturile urii... încerc să aflu de ce sunt aici.
... încercam să îmi târăsc sufletul prin nisipul singurătăţii, într-o direcţie pe care o credeam corectă.

Plâng undeva între existenţă şi neexistenţă!
Plâng pentru că nu găsesc alt motiv care să mă aducă în Faţa Ta, curat, înafară de propia Ta Persoană!

A fost o vreme în care mă-ndoiam că Tu exişti...
... ca răspuns, m-ai adus în deşert, în mijlocul existenţei Tale!
Zile în şir, strigam că nu îţi pasă...
... ca răspuns, mi-ai arătat o oază unde să pot supravieţui!
Dar săptămânile au trecut şi, sătul de mana miraculoasă, am cârtit împotriva Ta. Ti-am aruncat reproşuri fără logică, tânjind după scalvia Egiptului din care tocmai m-ai scăpat.
Ca răspuns, nu ai trimis balene să mă înghită, ci ai poruncit corbilor să-mi aducă pâine şi ai facut să plouă cu prepeliţe.
Cu toate acestea, m-am răzvrătit fiindcă nu vroiam să accept modul de viaţă la care mă chemai.

... Aveam ochii deschişi, dar nu vedeam cât de mult mă doreai ca prieten...
şi nu mă cutreierau fiori când te auzeam suspinând după fiecare cuvânt care-l rosteam şi care străpungea, ca o suliţă, coapsa Ta...
... dar , cu toate acestea, ai rămas aici!

... Intr-o zi, obosit să-ţi observ mereu umbra prin apropiere, m-am umplut de mânie şi fără să privesc în ochii Tăi, te-am rănit de moarte printr-un cuvânt:

" Răstigneşte-Te!"

In clipa următoare te-am văzut mai trist ca niciodată...
Aşteptam să mă distrugi, să mă ştergi de pe faţa pământului şi din inima Ta,
dar m-ai privit tăcut, atât de adânc, încât piatra ce-o purtam în loc de inimă s-a sfărmat în mii de bucăţi...
Uimit şi speriat de schimbarea ce se producea în mine tainic, te-am văzut cum te întorci...
... te-am privit plecând, fără să mai pot spune ceva...

Primul pas făcut în direcţia opusă în care Tu erai, a fost ca un ecou în golul în care odată bătea o inimă.
Conştiinţa începea să se trezească, iar anotimpul îngheţat în care zăceam, începea să simtă schimbări la o scală uriaşă.
Stiam că nu meritai să-ţi vorbesc atât de gol.
Niciodată nu ai căutat să mă dobori ( deşi aveai puterea ), chiar dacă eu am facut-o.
Acum, când începeau a curge în mine râuri de viaţă, întelegeam că până azi am fost o stană de piatră.
Cât timp umbra Ta mă urmărea, aveam vise...
... azi, prima zi în care mă lipsesc de propia-mi umbră, visez praf şi cenusă.
Tot ce era plăcut şi măreţ ai luat cu Tine...
... Existenţa Ta crea frumosul!

Acum înţelegeam... dar era prea tarziu!



( VA CONTINUA )

sâmbătă, 27 martie 2010

Mai mult decat miel si azimi...


Saptamana aceasta, inainte de Pasti, am observat o agitatie deosebita...
Toata lumea alearga sa cumpere faina, ulei, mac, nuca, oua, vopsea pentru oua, fructe... si toti sau aproape toti cauta disperati un miel.
Pe strazile putin mai inguste, te ameteste mirosul amestecat de mancaruri...
Ce m-a uimit, e ca toata lumea cauta mielul...
Picior de miel la cuptor cu garnitura de cartofi,
picior de miel si sos,
picior de miel cu legume,
picior de miel imbibat in suc sau miere...
... De ce picior de miel ... si atat?
Nimeni nu a rostit, macar cu o jumatate de gura: "Caut un Miel pentru tot restul anului!"
Toti il cauta in pragul Pastelui si pastreaza aroma lui cel mult o zi dupa aceea... si atat.
Nici urma de Miel in viata lor apoi.
Continua sa vorbeasca scarbos, la fel de mult sau mai mult ca inainte ( ca doar mai lipsesc opt luni pana la Anul Nou, suficient timp pentru a pacatui si a fi iertat de zeci de ori ),
continua sa priveasca cu dispret cersetorul din coltul strazii,
continua sa raspunda cu rau raului
sau sa caute mereu un motiv pentru a se absolvi pe el, invinovatind pe aproapele.
La ce foloseste atat´amar de agitatie, post, fapte bune si bani aruncati inainte de Duminica de Inviere, cand ziua imediat urmatoare rutina revine in viata omului?
La ce mai folosesc atatia miei jertfiti daca sacrificiul lor nu poarta simbolul Adevarului?

Cu ceva timp in urma, pregateam o emisiune pentru radio, si am iesit pe strazile orasului pentru a cere parerea romanilor. Trebuia sa le adresez o singura intrebare usoara, la care ei puteau raspunde uimitor de frumos... dar, spre dezamgirea mea, oamenii s-au limitat doar la atat... la uimitor.
" Ce inseamna pentru dvs Sarbatoarea Pastelui? "
O intrebare simpla la prima vedere, dar se pare ca pe unii i-a luat pe ne´pusa masa... :
" Este o sarbatoare in care sarbatorim moartea lui Isus" ,
" Este o sarbatoare biblica care.. hmm.. imi scapa acum ce inseamna..."
... dar cel mai uimitor raspuns a venit din partea unui domn foarte sigur pe sine cu o voce tunatoare :
" este o sarbatoare in care sarbatorim nasterea lui Hristos".
Pana aici!!!
Romania isi canta imnul iar in una din strofele cantate cu mana pe inima, rostim minciuni. " Preoti cu crucea-nfrunte / Caci oastea e crestina... "
dar poate fi crestin cel care nu stie ce inseamna sarbatoarea Pastelui... ?
Este evenimentul cel mai important din istoria crestinismului... este temelia lui... fara el toate invataturile biblice nou-testamentale s-ar darama...
Nu sarbatorim nici nasterea nici moartea lui Isus!
Mielul si cina sunt simbolul jertfei si a mortii... dar noi de Pasti sarbatorim INVIEREA!
Biruinta Luminii asupra intunericului, biruinta vietii asupra mortii!

Insa, cu trecerea anilor, s-a sters importanta Sarbatorii si au inlocuit-o obiceiurile si traditia...
Acum, mielul primeste o atentie mai inalta decat adevaratul Miel...
s-a uitat valoarea Sangelui... de unde venim si ce suntem...
Sarbatorim drumul Crucii... ne amintim suferintele Lui...
Dar, s-a transformat in evenimentul principal si ne oprim la Cruce...
Ne oprim miscati de raurile rosii care se preling pe lemnul dintre Pamant si Cer...
Si atat... ramanem acolo, uitati, plansi si indurerati...
Nu ne mai ridicam din noroi, sa ne scuturam hainele, si sa alergam spre piatra mormantului trasa...
Nu indraznim sa mergem mai departe, sa pasim in mormant, sa ne intalnim cu El si sa ne aprindem intr-o lunga imbratisare... apoi sa iesim plini de forte noi, strigand HRISTOS A INVIAT, dar sa o facem cu adevarat!
Sa nu ne impiedice fariseii si saducheii, nici frica lanturilor...
Sa cautam, chiar daca niciodata nu vom putea sa o facem cu desavarsire, sa ii rasplatim jertfa sangelui nevinovat!

Azi, Sodoma moderna lupta pentru drepturile necuratilor. Homosexualii si fariseii fac manifestari in plina cetate... Se vorbeste obscen si fara importanta cand vine vorba de Crestin...
Se jura si se injura de Cer si Creator, se fac afaceri cu lucruri sfinte, iar publicitatile de pe marile bulevarde dezbat existenta sau neexistenta lui Dumnezeu...
Am devenit atat de egoisti si de iresponsabili cand este vorba de viata vesnica...
Stam in staruinte dupa Duhul Sfant, nopti la rand, dar nu cautam sa plantam in noi roadele Lui.
Ne inspaimanta indiferenta lui Dumnezeu la rugaciunile noastre inlacrimate ... si ne intrebam de ce, in timp ce pe ascuns barfim.
Ne ucidem cu privirea sora si fratele din biserica, sau tinerii care slujesc in fata...
Nu ne putem inchina daca muzica este prea tare sau daca altii canta cand noi incercam sa ne rugam...
Alteori ne poticnim ca cel de langa noi se roaga prea tare sau cel de la lauda si inchinare sta cu ochii deschisi...
inchide-i tu ca sa nu te darame...
Cauta-ti un loc mai rezervat, langa frati mai timizi, daca vrei intimitate...
sau mai bine roaga-te si tu cu voce tare. Ai destul timp restul saptamanii sa te rogi in liniste acasa...

Am vandut Mielul Adevarat pe mielul de o zi, in Egiptul in care singuri am venit si ne-am facut robi.
Purtam idolii in spate... avem atat de multi incat le-am uitat numele.
Le-am caldit un altar unor dumnezei... si am uitat de porunca intai. ( " Sa nu ai alti dumnezei inafara de Mine..." )
Avem fete de ceara, si-n loc de inimi, o stana de piatra...
Am pierdut frumosul si traim rutina care cu fiecare zi ce trece, ne fura cate o parte din viata...

Invata-ne Doamne sa valoram jertfirea si sfintirea care Tu o astepti cu o rabdare milenara de la noi...
Deschide-ne urechile sa auzim Eternul,
deschide-ne ochii sa-ti vedem Iubirea,
deschide-ne buzele sa poata canta libera inima!

Invata-ne sa intelegem Doamne, ca doar Prin ranile Mainilor Tale putem vedea Cerul.
iarta-ne Creatorule si inunda viata noastra de pace ca sa putem asculta glasul Vesniciei care striga neincetat: " SCHIMBARE"!
Vrem sa incepem cu acest Paste, adevarata sarbatoare a vietii noastre!
In care sa sarbatorim

HRISTOSUL INVIAT,
CU ADEVARAT!

p.s: poza luata de pe www.deviantart.com

miercuri, 24 martie 2010

Fariseii, purtãtori de mãşti

Zâmbet fals, dupã o mascã de cenuşã.
Gânduri de judecatã, dupã o vorbã linguşitoare.
Totul e bine cât timp se închinã laude la adresa lor.
Când se aduce adevãrul înainte, se adunã norii. Se anunţã ploi.
Dacã încearcã cineva sã zideascã pe partea lui de Cer, faptul cã este ameninţatã mãiestria lucrãrii lor, îi fac sã se încrunte.
Atunci cade masca purtatã cu atâta grijã, şi se poate vedea clar mândria şi ridurile sufletului lor greoi.
Atunci schimbã vorbele linguşitoare în cuvinte tãioase.
Faptele oricum invizibile până atunci, pierd şi umbra formelor de la-nceput.
Gesturile lor se transformă în săbii, şi cu tact şi eleganţă, te ucid.
Aşa sunt fariseii!

Cel mai dureros este că ei trăiesc printre noi.
Nu fac parte din lumea de dincolo de zidurile bisericii.
Ei sunt aşa-numiţii sfinţi.
Mai conduc biserica în rugăciune, sau la închinare.
Mai îndrumă păcătoşii la smerenie şi pocăinţă.
Fariseii, sunt cei mai buni actori!

Ei nu se riscă duminica să plangă cu voce tare, şi apoi în timpul săptămânii să frecventeze locuri nesfinţite.
Pe ei nu-i vei vedea bârfind cu grupul de surori, la o cafea.
Nici nu-i vei găsi înafara bisericii, duminicile.
Tot ce fac, fac în ascuns. Gândurile lor fabricã cele mai ucigãtoare cuvinte, planificã momentul perfect pentru eliminarea oricãruia care pare o ameninţare, se folosesc de toate mijloacele, nepãtându-se.

De cele mai multe ori, îi vei vedea în faţã, implicaţi în activitãtile creştineşti: de la uşier pânã la amvon... acesta e teritoriul preferat al fariseilor!
Dincolo de ziduri nu se simt în largul lor.

E trist!
Fariseii din vremea lui Isus, azi sunt mai prezenţi ca niciodatã.
În toatã teologia lor, şi toate învãţãturile scripturale, personajul cel mai îndrãgit de ei a fost Fariseul. Fapt pentru care şi-au însuşit rolul uimitor de bine.
Ei planificã şi azi moartea cristoşilor mai mici.

Epidemia fãţãrniciei, este boala bisericii de-a lungul istoriei.
Fariseii au distorsionat învãţãtura dupã bunul lor plac.
Aşa s-au nãscut religiile...
Fariseii şi-au impus propiile reguli...
Aşa au început judecãţiile...
Fariseii şi-au cerut drepturile, cãlcând drepturile aproapelui...
Aşa au apãrut despãrţirile...
Fariseii au adus diferenţele...
Aşa au apãrut "sfinţii" şi "pãcãtoşii"...
Fariseii au cerut slavã...
Asa au apãrut sclavii...
Fariseii au întocmit trãdarea( nu Iuda ),pentru cã ei au ţesut în gândurile lor ideea...
Aşa au apãrut martirii...

Fariseismul are ca înţeles explicativ cuvântul moarte, trãdare, mândrie, crimã, urã, pãcat...
şi totuşi, l-au îmbrãtişat atât de multi creştini în zilele noastre.

Fariseismul e chipul pe care unii îl poartã sub masca Creştinismului.
De multe ori îi observi prea târziu...
Dupa ce te-au lovit cu sabia cuvintelor ucigãtoare.
Te vor critica în orice faptã. ( si pe Isus l-au criticat )
Te vor ispiti. ( şi pe Isus l-au ispitit )
Te vor ataca. ( şi pe Isus l-au atacat )
Te vor acuza. ( şi pe El l-au acuzat )
Te vor condamna... "...dacã pe Mine M-au prigonit şi pe voi vã vor prigoni.”

Sângerezi.
Te doare.
Te-au luat prin surprindere.
Eşti dezamãgit.
Vrei sã renunţi.
Iţi promiţi cã nu vei mai avea niciodatã încredere. ( blestemat este omul care se încred în om )
Vei lua aminte.
Te apleci pe genunchi.
Renunţi la fire.
Faci toate visele pulbere.
Buzunarul inimii tale acum e gol.
Se aude un susur bland.
Ceva te umple.
Simţi fâlfâit de aripi.
Sunt vise noi.
Verifici buzunarul inimii din nou.
E plin de speranţe.
În faţa ta, o Stâncã.
Te prinzi de ea.
Eşti din nou în picioare.
Spre orizont, se anunţã miracole.
Vocea te îndeamnã sã-i slujeşti.
Nu încurca omul cu Omul Isus!
...şi El s-a mâniat.
...şi El le-a rãsturnat mesele şi le-a smuls mãştile.
...şi El a-ndrãznit sã-i înfrunte cu Adevãrul!
"Îndrãzniţi, Eu am biruit lumea!"

Sã curãţãm bisericile de fariseism.
În dragostea moştenitã de la Omul Isus, sã le vorbim de schimbare. ("Voi să nu fiţi ca făţarnicii..")
Ei sunt cei despre care se spune: "...au urechi dar nu aud. Au ochii dar nu vãd!"
Adevãrat vã spun cã în ziua judecãtii, va fi mai uşor pentru ținutul Sodomei și Gomorei..."


Doamne, toarnã Chipul Tãu în noi, încât sã sufoci orice chip netrebnic şi nevrednic de Tine!

"Oricine se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat!".

marți, 16 martie 2010

De ce ţipãm?

"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept.

Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."


Mahatma Ghandi

luni, 15 martie 2010

Numele Tau si Legamantul de Pace

... iar Buzele mele vor proslavi Numele Tau Dumnezeule!

"Adonai, baruh abab eshem!" --- In Dumnezeu este calea

In lupta mi-ai fost mereu umbra pe mana dreapta, asa ca am inteles ca nu am fost lipsita de Prezenta Ta nici o clipa. Ascultam strigandu-se Numele Tau de la rasarit la apus, asa ca oriunde m-ai trimis, Yahve, Tu ai fost cu mine! Din lupte am iesit victoriosi, am intrat pe porti cu fruntea sus, cu Shalom in inimi si pe buze!
La fiecare strigat inaltat spre Tine imi raspundeai in sunetul tainic al tunetului, si iti simteam durerea in stralucirea fulgerului! Mi-ai linistit sufletul cand mi-Ai spus ca inca mai avem parte de cruce!

Cand oamenii intrau cu bocancii urii plini de noroi, pe pragul sufletului meu, si plecau lasand nimic, imi striga inima si carnea imi era sfasiata de durere... dar atunci imi aduce-ai o cantare noua pe buzele arse... ma aduce-ai in inchinare pe culmile Taborului!
De atatea ori am fost daramata si tot de-atatea ori m-ai inaltat, incat am impresia ca nu am cazut niciodata...

De cand te-am facut scut si armura; de cand te strang la piept, puterea-mi creste. Desi, uneori ..sabia Ta imi desparte duhul de trup, visele mele de visele Tale si voia mea de voia Ta... bratul Tau ramane puternic si Mana Ta este tare!

" Voi canta intotdeauna indurarile Domnului; voi spune din neam in neam, cu gura mea, credinciosia Ta! " ...
fiindca te-am parasit, te-am lovit, te-am injosit si ti-am aruncat in brate, in palme si in coapsa, toata vina mea... dar lacrimile mele te-au intors si cainta mea te-a facut sa-Ti reinnoiesti legamantul cu mine!
M-ai lasat sa fiu daramata ca sa ma construiesti apoi, din nou, mai aproape de mijlocul Cerului. Am imbracat armura, Cuvantul Tau, si de atunci sunt intr-o continua lupta, dar luptam impreuna!
Ma odihnesti la umbra gandurilor Tale, ganduri de pace, si-mi Ti visele in inima Ta, Dumnezeule!
Chiar de-ar fi sa cada o mie in fata mea si chiar zeci de mii alaturi, stiu ca legamantul de pace nu se va-ndeparta de la mine, din pricina credinciosiei Tale!
Leul din Iuda imi va fi Stanca, scut si putere! Iti voi canta bunatatea si dreptatea Elohim, voi vorbi dragostea Ta Shilo, voi arata invataturile Tale Rabi.
Ai presarat in mine Golgota sub forma de cruce si-acum tot ce vreau sa fac e sa iubesc pana la moarte... iar daca nu va fi asa vreodata,mai loveste-mi palmele, din cand in cand, cu o aducere-aminte, mareste gaura talpilor de vor sa se dea jos de pe lemnul de jertfa!

Pastreaza-mi sufletul sub forma Ta, Isus... sub forma Ta de Dragoste!

vineri, 12 martie 2010

Pe margine de mormânt


Am îngenuncheat în fata crucii de lemn, pe tabla rece ce-ti adãposteste ceea ce a fost candva trupul.
Acolo am gãsit un loc unde pot sta în liniste, în bratele tale, chiar dacã nu le simt îmbrãtisandu-mã...
si unde descopãr ganduri...
Parcã vãd mai limpede si mai drept tot ce se-ntamplã-n lume!
Aici, prin furtunile care îmi banuite sufletul, începe sã se întrevadã oaza linistii si a împlinirii... desi îmi lipsesti uneori prea mult.

E uscat pmantul ce te-acoperã, de ceva vreme... si tot nu pot sã cred cã ai plecat pentru totdeauna...
Nu mai este cale înapoi,
îngerii au uitat sã construiascã drumul de întoarcere, asa cã, îmi rãmane doar sã vin eu cat de curand la tine!

Trebuie sã recunosc cã au fost atatea clipe de necredintã, în care stiam doar sã cer... era durerea care striga în mine!
Nu stiu cum am îndrãznit - eu viermele din noroi - iar El, izvorul de Luminã!
Strigam în noptile grele pe campul linistit: "lovitura Ta-i nedreaptã!"
dar Tu, în întelepciunea ta Doamne, tãceai si îmi linisteai durerea în simfonia apei de izvor.
Uitam atat de des cine erai si ce eram!
Iartã-mi îndoiala!
Era prea grea durerea atunci, pentru inima mea omeneascã.
Iartã-mã cã mi-am pierdut în tot acel timp credinta în dumnezeirea TA.
O , Rabuni... vin si-mi cer iertare!
Am crezut cã nimeni nu-mi îndreaptã pasul pe cãrare si cã dumnezei ne suntem noi.
Am crezut cã lumea-nbãtranitã în nevoi si mizerii, se carmuieste singurã, si am îndrãznit sã cred cã totul despre Tine e-o poveste.
O, iartã-mã Rabuni!
Nu-ti cunosteam Chipul pe-atunci.
Acum însã, doar privind bolta înstelatã a noptii si luna plutind, stiu... simt.... Existi!
Eu , clipa de lut, iar Tu, vesnicia de Luminã!

M-ai coplesit cu Frumusetea Ta ce mã-nconjoarã ziua si noaptea prin depãrtarea, Doamne, ce existã de la vierme panã la astre!
Ce mic si ce netrebnic mã simt acum în Fata Strãlucirii Tale!
... îngenunchez smerit, cucernic, în fata Cerului si-mi cer iertare.

N-am venit sã tulbur somnul mortior, nici tie suflet de mult apus...
Eu.. eu am venit sã-mi plec genunchii si-a mea inimã spre Domnul!
Cand voi ajunge Acolo, îti voi povesti si ce simt si ce-am simtit!
Mi-e dor de tine... de povestile ce le spuneai ca s-adormim.
De zambetul tãu ( pentru mine sfant )!
Mi-e dor sã ne strangi la piept, sã ne mai privesti jucandu-ne...
Te-ai bucura sã mã privesti acum; am mai crescut, am gãsit Drumul de care-mi vorbeai atat de des, cu-atata iubire.
Am mai crescut, si poate doar atat... si sufletul mi-e altul!
Am întalnit Fericirea!
Uneori e greu, dar nu renunt, cad si o iau de la capãt, mã ridic si continuu sã fac pasi, cu fiecare cãzãturã mai siguri.
Mã îndrept spre locul unde esti Tu(tu)!
Sã-mi veghezi, Sfantul meu, pasii!
Stai linistitã...
cand ne vom reîntalni, chiar dacã m-am schimbat, mã vei recunoaste cand voi striga în urma ta:
"Buni!"

( în memoria bunicii mele, plecatã dintre noi în 17 aprilie, 2000 )

"Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui."

Azi am vizitat "casa virtuala" a celor de la Vitamina C.
Am aflat de cateva zile, trista veste ca au ajuns la capat de drum.
Locul unde anunta "urmatorul concert" e gol.
Ma cuprinde o melancolie pe care nu o pot exprima in cuvinte.

Au avut inceputul in urma cu 10 ani.
In tot acest timp, impreuna ne-au amintit ca Cerul vindeca.
Ca pentru Iertare exista doar un singur nume:Isus ...
Ne-au avertizat sa lasam gluma pentru ca ne-am nascut iubiti de El.
E motiv destul sa nu ne temem.

Pe un drum spre Victorie, ne-au introdus in lauda fara limite.
Am descoperit ca Isus este, si vesnic va fi.
Am ridicat maini spre El, cerand atingere in infinita-i bunatate.
Azi, as vrea sa-i multumesc, ca ne-a dus departe, folosindu-se de ei.
Pentru ca traim intr-o dedicatie , fara limite.. azi.

Intoarce-te acasa... a fost chemarea facuta de Cer.
Povestea lor conturata de iubirea Tatalui.
Stiau ca lumii ii lipseste ceva, stiau ca e nevoie de zambetul Lui.
Si cati nu au descoperit prin muzica lor, ca isi doresc inima Tatalui in locul pietrei care se zbate in piept.?!
Cati nu au alergat la Cer, si au inteles ca in prezenta lui se simt acasa?!
Doar langa El...
..cati au rostit ca nu mai vor sa plece?!
Pentru toate minunile ce ne-au imbratisat si pentru binecuvantari Doamne, voi canta!
Rauri de multumire se revarsa spre Tine, cu dorul arzator de a ajunge ACASA curand.

Stiti ca au facut loc in inima lor, lui Isus, sute si mii de romani?
Adevarat va spun ca ve-ti primi rasplata SUS!

A-ti purtat lumina din gloria Lui, a-ti imbracat o haina de lauda, pecetluiti astfel de Duhul Sfant, pentru a trai nedespartiti de El.
A-ti aratat lumii, ca mana in mana cu Dumnezeu, toate sunt posibile.
Regele a devenit cantecul generatiei noastre.
Acum Romania traieste, pentru un mare Dumnezeu, vestit de voi, cantat de voi mereu.
Mii de suflete nu vor muri, pentru ca le-ati spus ca El e acelasi,si nimeni nu e ca Shilo.
A-ti invatat saracii ca El e Comoara din vasul de Lut!

"Te iubesc"
a fost dedicatia voastra pentru Creator, iar Creatorul a transformat-o in dedicatie Lui pentru fiecare om.
A-ti adus taine ceresti prin versuri.

In urma cu doi ani, ne-ati imbratisat de ramas bun, fara sa stim si fara sa stiti...
Si totusi, mesajul vostru ne aminteste si azi de un Dumnezeu minunat, care este Lumina noastra in noaptea lumii negre.
A-ti cerut sa toarne ploaia Lui...
I-ati marturisit ca Iubirea Dumnezeirii va atrage ... ca Elioh va fi motivul inchinarii voastre.
Si asa a fost.. si este.

E usor sa treci printre umbre de intuneric, cand: "Eu cu tine voi fi" rasuna in refrenul vietii tale.

Sa fi cu ei mereu
...
Sa le spui Doamne unde ii vrei.

Stiu, ca de n-ai fi fost Tu, nu ar fi indraznit sa iubeasca, sa lupte, sa asculte, sa renunte... sa cante!
Multumesc pentru muzica si sufletul lor,
Stapane!

S-a incheiat un zbor, dar nu un vis.
Trimite-i Doamne, acum, in lumea intreaga
sa-ti vesteasca si sa-ti cante nemarginirea!

----------------------------------------------------------------------------------

Cornel:

Ii sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru tot ce a investit in mine si Ii multumesc pentru toate oportunitatile daruite; nu vreu sa-L dezamagesc si doresc ca toata viata sa-L slujesc, sa cant despre El, despre dragostea Lui si sa fac tot ce-mi sta in putinta ca oamenii sa fie mantuiti.
Multumesc baietilor (vitaminelor) pentru tot ce am facut impreuna si pentru ca din cauza lor am putut scrie aceste randuri...

Marian:

...cant pentru gloria Lui impreuna cu vitamina C si sunt fericit ca fac acest lucru impreuna cu Sunny, Alex, Cornel si Ionut.
Ionut:
Atata timp cat ne-am facut partea noastra, El si-a facut-o pe a Lui. Cel mai mult imi doresc ca ceea ce las in urma mea sa-i aduca cinste lui Dumnezeu. Asta e scopul pentru care traiesc.
Alex:
Am ajuns sa cant cu vitamina C si pentru aceasta Ii multumesc in primul rand lui Dumnezeu si nu in ultimul rand baietilor pentru ca acum sunt o vitamina!

Sunny:

Ma bucur ca pot face ceva pentru Isus. El este motivul pentru care eu traiesc si fac tot ce pot prin muzica mea ca sa dau speranta celor de langa mine sa le spun ca Dumnzeu ii iubeste si ca are un destin pentru fiecare dintre noi.


Sfaritul incepului este doar inceputul unui nou Inceput!


Leaga-ti inima de CER!

marți, 9 martie 2010

Jurnal, dintr-o zi obisnuita de martie....

Ora 00:00
ragusit, telefonul anunta primul mesaj...
Ale D.:"La multi ani ...!"
ii caut locul pe masa, cu un zambet somnoros, inchid Biblia cu semnul la Exod capitolul 3, si privesc printre acoperisuri, stelele...
E ciudat cat de curate sa vad printre norii grii ce dorm deasupra orasului...
Apoi am cazut intr-un somn adanc si linistit, visand ca sunt acasa...

06:51
ragusitul telefonului din nou ma trezeste.
un al doilea mesaj:
Levy C.:"LA MULTI ANI ...!"

Zambesc din nou, senin.
Privesc stelele dar nu le mai dau de urma...
E spre dimineata.
Soarele inca nu a rasarit.
Daca ma grabesc putin, voi avea timp sa-l vad cum isi face aparitia pe cer, tocmai deasupra râului, iar privelistea e perfecta.

07:50

Autobuzul e linistit si aproape gol.
Semaforul e rosu.
Zambesc.
In urmatorul minut, trebuie sa apara...
privesc in orizont, pe cursul râului agitat si dintr-o data, umbre si lumini amestecate cu formele catedralei picteaza un tablou mirific...
E Soarele.
Rasare!
Am impresia ca tocmai apare din apa si ma asteptam sa fie ud.
Are o culoare rosiatica, exagerat de frumoasa, care imbraca si cerul din jurul lui, si catedrala batrana de timp...
Imi inund ochii cu frumusetea rasaritului din aceasta dimineata, in timp ce zambetul din nou apare pe chipul meu, de mana cu o rugaciune de multumire pentru momentul tocmai trait.

08:00
vocea ragusita a telefonului anunta un nou mesaj
Anna:"La multi ani...!"
In timp ce ascund telefonul in geanta, ma gandesc la sufletele de dincolo de mare...
Oare ei au reusit sa se bucure de rasaritul ametitor de frumos, din dimineata aceasta?

08:10

Aula murmura de voci ragusite si fetze cu urme de somn.
Intru zambind, ma asez pe scaunul verde, la masa zgariata.
In spatele meu, pe fereastra putin deschisa, razele soarelui imi ating umarul in semn de fericire...
O fi tot un fel de "la multi ani", din partea Lui...
Ma bucur doar putin de minunea Cerului, pentru ca usa salii se tranteste cu un zgomot surd.
Incepe ora de Pedagogie.

08:11

Ruth: " ... la multi ani...!"
In timp ce profesoara se lupta cu un powerpoint ce nu vroia sa avanseze mai departe de introducere, zambesc si ma gandesc la sufletele de pe tarmul marii,pe malul Barcelonei...
mi-e drag si dor de ei...
Dupa 5 minute de zarva in sala, proiectorul porneste din nou.
"Pedagogia pe categorii de varste", o tema aparent usoara, dar plina de puncte si subpuncte.
Cand incepeam sa ma ingrijorez ca in orice moment pot pierde firul... m-a linitit sunetul pitzigait al soneriei care anunta sfarsitul orei.
Zambesc.
Pana la urma nu a fost chiar atat de greu.

10:00

Am trecu cu bine si ora de Psihologie.
Acum, stau cu fata in soare, bucurandu-ma de pauza racoroasa de care am parte.
Pregatesc tava cu prajitura.
Tai cateva felii.
Astept sa se intoarca studentii in sala umbrita de soare.
Suna telefonul.
Ma grabesc sa strabat cat mai repede coridorul galagios, si cand in sfarsit ajung in poarta cladirii, raspund.
La celalalt capat de telefon un alt "la multi ani" ma provoaca sa zambesc.
E bine-cunoscuta voce a unchiului meu.
Cand termin scurta conversatie, ma intorc grabita, pe acelasi coridor ceva mai linistit acum, spre sala unde urmeaza sa inceapa urmatorul seminar,
"Stiinte culturale si politica".
Pasesc in clasa deja plina de studenti, si fara sa le acord prea multa atentie, ma indrept spre scaunul si masa mea verde-zgariata.
Se asterne o liniste aproape enervanta.
Imi ridic ochii spre ceilalti.
Toti ma priveau.
Defapt stiam ca momentul acesta avea sa se intample, dar nu ma asteptam sa fie chiar acum, chiar asa.
In spatele meu, o studenta, cu voce inseninata, da tonul:
2 .. ya " Cumpleaños feliz, cumpleañoz feliz ..."
Toata sala rasuna de rasete si aplauze.
Am primit multe imbratisari.
Un coleg, care tocmai terminase cu un an in urma, Facultatea de Arta si Design, se chinuise, in cele cateva minute in care eu eram afara vorbind la telefon cu unchiul meu,
sa decoreze tabla neagra, cu tot felul de baloane colorate si desene cu fluturi.
Au servit fiecare cate o felie de "salam de biscuiti".
Si apoi ne-am ocupat locurile pentru ora care tocmai incepuse.

14:10

Ziua impreuna cu studentii de la Psihologie a luat sfarsit.
Zambind, ma indrept spre casa.
Soarele, ma urmarea din mijlocul Cerului.
Simteam cum imi vegheaza fiecare pas.
Ma simteam in siguranta.

14:45

Ma desfac de multimea imbulzita in autobuzul semi-incarcat, si respir puternic aerul zilei de primavara.
Soarele, ma asteapta zambind, pe albastrul presarat cu nori.
Grabesc pasii spre casa.

16:00

Verific mesajele si e-mail-urile.
99 necitite,
si 76 pe facebook.
Raspund primilor 10.
Vreau sa le multumesc fiecaruia in parte de faptul ca si-au amintit de mine, azi.
Sunt cu zambetul din nou pe buze, la fiecare mesaj pe care-l citesc.
Respir implinita.
Ziua inca nu s-a incheiat, dar o pot numi o zi perfecta.
... sau aproape perfecta...
Imi lipsesc imbratisarile prietenilor de departe...

16:55

Inchei scurta conversatie cu L., rugandu-l sa se roage pentru examenul de la ora 18:00, la care urmeaza sa ma prezint.

17:03

Telefonul suna din nou.
Cu o voce ragusita, se aude la celalt capat de telefon:
" e martie.. si nimic special... si totusi, la multi ani Ligia!"

Luxxe, un vechi prieten din imprejurimile Madridului.
In timp ce ies din casa, sa ma indrept spre statia de autobuz, conversatia noastra se schimba de la un subiect la altul.
Intr-un final, l-am intrebat, cum e sufletul lui?
Raspunsul lui... s-a lasat asteptat..
Cu vocea intre-taiata mi-a spus:
"Saptamana viitoare, merg la operatie. Sa te rogi pentru mine."

Operatie...
Vorbisem saptamana trecuta, si nu-mi spusese nimic.
"De cand stii? De ce ? Cum?"
L-am atacat cu intrebari care asteptau raspuns...
"Mi-au facut vineri biopsie, si azi analizele de sange. Se pare ca e nevoie urgenta de interventie chirurgicala. Joi merg sa vorbesc cu anestezistul.
La inceput mi-au spus ca e doar o mica tumoare, ca nu aveam de ce sa ma ingrijorez.
Dupa analize, m-au sunat din nou.
E cancer."


Mi-am inchs ochii, si am strans puternic pleoapele...
Imi doream sa nu fi auzit bine ultimul cuvant.
Lacrimile ma inecau.
Dar nu puteam plange.
Nu puteam sa-l las sa ma auda cu vocea tremuranda.
A fost cea mai dureroasa si ascutita tacere din toata existenta acestei zile.
Intr-un tarziu, stergandu-mi lacrimile, si multumita ca e la capatul celalalt de telefon, ca sa nu-mi vada ochii inecati, am incercat sa-l incurajez.
Nu am putut rosti prea multe cuvinte ziditoare.
Am incheiat cu un: " iti promit ca ne vom ruga pentru tine!"

18:05

Examenul nu parea greu.. dar mie imi parea neobisnuit de lung.
Incercam sa ma concentrez, ca sa termin cat mai repede, sa ies din sala aceea imbulzita de tacere si miros a umed.

Ultimul punct era despre o compunere.
Trebuia sa alegem una din cele doua teme.
"Parintii sunt cei mai buni profesori"
sau
"Examen".

Engleza mea, stalcita... m-a invitat sa incep vorbind despre parinti.
Dar mi-am dat seama, ca nu puteam formula mai mult de 4 propozitii...
Am taiat peste liniile acelea inclinate, alcatuite din cuvinte aprope fara sens...
si.. pe o foaie alba, am inceput sa scriu..
cu ochii impanziti de lacrimi, despre Examen...

"Sunt in perioada examenelor.
Urasc cuvantul examen.
Scoala, sesiune, proiecte, studii, seminarii, probleme, in cautare de raspunsuri, impiedicandu-ne de solutii...
Examene...
E interesant, si intr-un fel, comic, cand te gandesti ca urasc cuvantul examen, si tot ce inseamna el, ca sa realizez, azi, ca defapt traiesc un examen zilnic... Viata.
Scoala, proiecte, seminarii, spital, un accident, un lucru pierdut sau gasit, un cadou sau o floare de la un anonim, o iubire si o persoana pentru a o iubi, un zambet sau o lacrimia... o inima franta, un nou avant...
chiar si un telefon primit de la un prieten vechi si drag, care te anunta ca tocmai are cancer...
Toate sunt mici texte, formand Examenul Vietii.
Am incheiat cu versurile unei cantari...
"This is your time, this is your dance, live every moment, leave nothing to chance, swim in the sea, drink of the deep, embrace the mystery of all you can be!"

Si am semnat examenul...
apoi l-am inmanat profesorului.

23:50

Am deschis Biblia la capitolul 3 din Exod...
In timp ce ma gandeam la tot ce am primit si ce mi s-a luat in ziua de azi..
la toate mesajele si telefoanele...
la toate imbratisarile si vestile...
la toate zammbetele si binecuvantarile ...
la dorul meu de casa si de cei dragi...
in timp ce multumeam pentru incercari si inaltari,
am citit versetul 12, din Exod 3: " Eu voi fi negresit cu tine..."

Am inchis Biblia ..
si cu ochii plini de multumire si recunostinta,
mi-am inaltat rugaciunea spre Cerul instelat...
si cu un zambet obosit dar sincer, am rostit iubind...
"La multi ani
nouã, Tatã!"

duminică, 7 martie 2010

Pe scurt... iubind

Soare mai puternic...
raze mai calde...
LUMINÃ mai multã...
zile mai lungi...
nopţi mai puţin rãcoroase...
seri mai frumos colorate cu apusuri...
stele mai aproape...
cer mai senin...
ghiocei ...
Alb strãpuns...
sfârşit de anotimp...
începutul unul altuia...

Te iubesc zãpadã!
iubesc sãrbatorile, braţele si inimile prin care mi-ai zâmbit!
Ai fost o sclipire îngheţatã de cãldurã...
dar e timpul sã-ţi spun adio...
îmi voi lãsa, însã, iubirea scrisã pe albul tãu
pânã data viitoare...
Rãmâi cu bine iarnã...
Îmbrãţişeazã-mã Primãvarã!

Doamne, ne zâmbeşti din nou,
la început de anotimp,
când ne renaştem, a nu ştiu câta´oarã...

cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide

Când eram copil Tu-mi erai steaua preferatã... îţi cântam cuvinte pe silabe în timp ce mã jucam ...
Atunci, pe când eram copil, chiar de eram singurã îţi vorbeam tot timpul pentru cã undeva în sufletul meu ştiam cã eşti acolo.

Acum am crescut, şi cântãrile mi-au amorţit pe buze... nu mai vorbesc prea des cu Tine, chiar dacã uneori singurãtatea mea adâncã îmi cere sã-mi deschid sufletul la fel cum o fãceam când eram doar un copil... şi totusi mã împotrivesc dorinţei de-aţi vorbi !
Între rãsãrit şi apus sunt doar ranã... şi mucegaiul din visele mele ocupã tot mai mult loc în mine şi pe mine...
Doamne, dacã erai mai înrudit cu moartea decât cu viaţa, mi-ai fi vorbit... dar prãpastia e prea mare între noi, ecoul vorbelor Tale nu ajung pânã în locul unde eu îmi plâng autodistrugerea.
Tu eşti Acolo, dupã perdeaua seninului ce-mi stã deasupra... iar eu aici, adâncit în noroi şi mizerie, respirând greu... hrãnindu-mã cu amintiri !
Aratã-Te Doamne în spinii de-aici, sã ştiu ce aştepţi de la mine !

Nu mai vreau sã-ţi mai arunc, cum fãceam în fiecare searã, cuvinte transformate-n sãgeţi... nu vreau sã îţi rãnesc aripile, din nou !
Iartã-mi nepãsarea cu care îţi vorbeam, când aveam mâinile pe lângã corp...
Iartã-mi lipsa de respect şi de teamã cu care îţi reproşam propia-mi greşealã... Iartã-mi durerea ce ţi-am provocat-o în ziua când am trecut pe lângã Tine fãrã sã îmi ridic privirea mãcar...
Iartã-mã cã în fiecare dimineaţã, faptul cã vedeam rãsãritul, credeam cã este obligaţia Ta sã mi-l oferi...
Iartã-mã pentru cã te-am rãnit de moarte cu minciuni ascuţite... iartã-mã cã ţi-am înfipt în coastã ingoranţa mea...
Iartã-mã cã îţi cerşeam minuni, dar aşteptam sã le vãd având ochii închişi ...

Se lasã încet pleoapa zilei peste Cer, şi noaptea apare, fãrã ferestre-n´afarã...
Dumnezeule, de-acum ce mã fac?...
ştiu!
Am sã mã dezbrac de mine ca pe-o hainã pe care o laşi în drum, şi voi îngenunchea... Voi ridica mâinile ca sã-mi vezi mai bine durerea şi singurãtatea, îmi voi recunoaşte neputinţa fãrã Tine, voi cerşi viaţa aici unde moartea este pretutindeni... şi atunci nu se poate sã nu-ţi apleci crucea peste groapa ce eu singurã am sãpat-o ( şi am adâncit-o bine, între noi ) ... şi Ai sã-mi umpli golul de Tine!

"Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide!"

Astept ...

Maine e ziua mea...si azi...
azi mi-e dor de tine printre lacrimi...
stii?
Azi te astept mai mult ca niciodata.(si nu-mi explic de ce e dorul mai adanc acum, fiind o zi ca toate celelalte.)

Astept prima strangere de mana...
primul zambet in mijloc de Soare.
Primul fir de par indeparta de mana ta...
Primul rasarit impreuna...
prima fotografie...
prima scrisoare ce asteapta sa fie citita de tine...
prima ploaie sub aceeasi umbrela......

Astept prima lalea alba primita de la tine...
prima mana intinsa, inainte de-a urca in autobuz...
primul ceai impreuna...
primul nostru apus...

Astept sa ne alegem steaua noastra...
sa pastram tacere vorbind fara gesturi sau cuvinte...
astept primele versuri citite pentru mine...

Astept primul suras...
si infinitele imbratisari...

Astept primul "La multi ani" rostit de tine...
si.. primul "te iubesc" !

luni, 1 martie 2010

Anotimpul renaşterii


01.03.2010
Primavãra mi-a bãtut la fereastrã.
Cu degete subţiri, de rouã, a ciocãnit uşor în pervaz, şi a suflat peste mine aromã de pãmant reavan şi flori de câmp.
Într-un vârtej de culori şi miresme, s-a apropiat de patul meu şi mi-a şoptit, cu glas de vânt domol, ca un susur venit dintr-o altã lume, cã într-o zi, vom merge împreuna pe un nou tãrâm, unde soarele nu apune niciodatã, unde florile nu se ofilesc, unde nu va mai fi tristeţe nici condamnare.

Cu un gest delicat a împrãştiat apoi în jur petale de toporaşi şi violete, şi s-a îndepãrtat, cu paşi graţioşi, lãsând urme fine pe covorul de iarbã proaspãtã.
Cu ochii împãienjeniţi de somn,
trezit din visare,
cobor din pat sã deschid fereastra.
Oh, nu era Primãvara!
Eşti chiar Tu, Isus!
Bine ai venit!

- scris de Chris Muraru -


Mulţumesc Chris, pentru cã azi...
mi-am lãsat imaginaţia sã zboare, citind rândurile tale,
şi am aflat cã Isus şi Primãvara sunt una şi aceeaşi persoana...
... anotimpul renaşterii... sau renaşterea anotimpului...

E tot una... nu? :)

Te invit la o ceaşcă de Primăvară!


Razele aurii dau o strălucire stranie apei adormite în pahar...
Copacii au un dans ciudat în bătaia moale a vântului dezgheţat...

Undeva la depărtare, pe o bancă cu faţa spre soare, stau trei femei adâncite într-o conversaţie cu aromă de cafea marocană...

Doi porumbei albi ciuguleau ceva prin apropiere...
Cerul era senin... un albastru deschis, netulburat de albul norilor ( niciodată nu-l văzusem atât de curat )
Pământul încă grii, era presărat, din loc în loc, cu pete verzi şi stropi albi de flori... primele flori ale primăverii..
In liniştea absolută, se auzeau primele păsări cum aduceau întâiul cântec al noului anotimp... sau, cea din urmă cântare pentru anotimpul pe moarte?

Bun venit Primăvară! ... cu mireasma unui nou început!... cu florile, păsările şi seninul tău!
Pământul zâmbeşte în verde şi-şi plânge fericirea, scuturând petale de măr!

p.s: imagine luata de pe www.deviantart.com