sâmbătă, 27 februarie 2010

omul cunoaște un singur curcubeu... Dumnezeu are patru


"...curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legãmântului dintre Mine și pãmânt." - Geneza 9:13 -

Zilele trecute, am lãsat tristeţea sã-mi descurajeze sufletul, visele și inima...
zilele trecute, am lãsat, indiferentã, oamenii sã treacã pe lângã mine, am lãsat porumbeii de la fereastra mea sã aștepte sã le zâmbesc...
dar cel mai dureros Doamne, a fost când încet și discret, am redus din cuvintele ce-ţi erau adresate numai Tie, am înãlţat tot mai puţin mâinile spre Cer și ochii mi-au rãmas mai mult aţintiţi spre pãmânt, decât spre Tine...

Ziele trecute am fost descurajatã de unii dar am lãsat indiferenţa mea, povarã peste alţii...
zilele trecute am plâns în ascuns, fãrã sã accept ochii Tãi înlãcrimaţi sã primeascã lacrimile mele în schimbul vindecãrii...
Doamne... zilele trecute am fost gata gata sã renunţ la vise, la zâmbet, la imbrãţișãri, la Soare, la scris... dar cel mai dureros a fost cã eram gata gata sã renunţ la Tine...

Ce bine cã Tu nu ai forme care sã-ţi limiteze puterile...
ce bine cã Tu nu ai un glas al Tãu... ci poţi vorbii prim mii de voci...
ce bine cã îmbrãţisãrile Tale se aseamãnã cu Soarele ziua, și cu stelele noaptea... astfel știu cã ești neîncetat prezent.. chiar și atunci când nu te vãd.

Zilele trecute, mi-ai vorbit așa cum nu ai mai fãcut-o pânã acum...
pentru cã starea mea a fost așa cum nu a mai fost pânã acum...
Tu te adaptezi oricãrei situaţii, de aceea rãmâi Misterul pe care cel mai mult îl iubesc!

Zilele trecute am descoperit cã de pe suprafaţa lunii, singurele locuri care se pot recunoaște clar și curat, cu ochiul liber, sunt:
- orașul LasVegas, printr-o patã micã de luminã...
- marele Zid Chinezesc, printr-o linie închisã și neîntreruptã...
- și Dunãrea, cu forma României... pânã unde dispare în Mare...

Atunci am înţeles...
am înţeles cã e imposibil sã privesti spre Pãmânt, și sã nu observe ochiul Tãu Dumnezeiesc, pata de luminã, linia neîntreruptã și forma albastrã a ţãrii mele...
am înţeles cã Tu Doamne, ai defapt patru curcubee...
unul de culori,
altul de luminã,
altul din dungi și ...
un altul de culoare albastrã...

Am înţeles atunci, cã Tu privesti nu doar spre forme... ci spre inimi...
Cã Tu cunoști ...
Cã pãmântul și luna au existat cu mult înainte ca omul sã ajungã pe cercul alb al nopţii, iar Tu ne vedeai încã înainte ca noi sã te vedem...
Ne iubeai înainte ca noi sã te iubim...
ne zâmbeai înainte ca noi sã fi știut...
Atunci am înţeles, cã TU ai pregãtit zilele trecute încã dinainte ca eu sã exist...
cã prezentul e cadoul cel mai depreţ pe care îl deţin...
iar viitorul e necunoscuta pe care mã inviţi cu îndrãznealã sã o descopãr...

Mulţumesc Doamne, cã m-ai ales ...
cã m-ai zidit...
cã mi-ai vorbit...

Mulţumesc cã ai creat și zile cu soare, dar și nopţi târzii ...
Mulţumesc cã privind acum la mine și multele-mi lupte, pot sã vãd clar și curat Dumnezeirea Ta Credincioasã, zi de zi!

"De aceea îmi este plinã de veselie inima și-L laud prin cântãrile mele.[...]
Fii pãstorul și prijinul (lor) meu în veci!"

- Psalmul 28: 7-9 b -

p.s: mulţumesc Levy pentru poza mirificã, în armonie sublimã cu gândul meu. :)

vineri, 26 februarie 2010

Din nou îti scriu...

Iubirea exista in lucrurile marunte - mici atentii, o mana pe umar, un sarut in trecere. Un castron de capsuni.

Iubirea e o tesatura dura. Care rezista in orice conditii. Si pe care o poti purta o viata-ntreaga.

Doi oameni care se iubesc cresc impreuna ca doi arbori ce-si impletesc ramurile pana cand e imposibil sa-i mai deosebesti.

Dragostea se imbogateste cu fiece lucru pe care-l impartasim - si se intareste cu toate necazurile prin care trecem impreuna.

Este minunat ca ne trezim in fiecare dimineata si iti caut mana si te simt alaturi de mine, pentru mine, mereu.
Nu te-as vrea altfel decat esti.

Tot ce ma-ncanta pierde jumatate din interes daca nu esti cu mine sa ne bucuram impreuna.

Tu esti cel mai bun prieten pe care-l voi avea vreodata in viata, imi vei impartasi gandurile, lacrimile, rasetele. Esti cel alaturi de care pot imbatrani si pe care-l pot urma pana la capatul pamantului.
Asa simt cand ma gandesc la tine.

luni, 22 februarie 2010

Bucura-te de timpul in care esti singur... eu voi face la fel :)


Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva "Mi-e dor de tine!"
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul "ranchiuna". Spune "DA".
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui "Nu pot!" timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.

Avem multe de faptuit pana drumurile noastre se intalnesc...

:)

vineri, 19 februarie 2010

La multi Ani suflet scump


( Pentru Deni - Nenny, si prietenia noastra. Pentru ca o prietenie adevarata se leaga prin inimi, nu prin maini! )
Nu stiu cum.. nici cand... dar sufletele noastre au devenit prietene, iar prietenia ce le leaga este tesuta cu fire din crampei de vesnicie!
Nu stiu cum... nici cand... dar ochii nostrii mereu privesc aceeasi stea, cand se inalta spre bolta...
Nu stiu cum ... nici cand... dar stiu ca Dumnezeu croieste drum prin mare... a mai facut-o de atatea ori.
Tot El opreste soarele din mersul lui si luna...
Am vazut de atatea ori cum preface pustiul in locuri de izvoare si cum inverzeste desertul ars ...
El schimba o zi torida intr-una de sarbatoare, in care caldura si oboseala nu-ti pot fura fericirea primita din El!
El, fara cuvinte, face sa se intoarca judecatorii tai, sa arunce piatra rand pe rand, pana la ultimul si ramaneti doar voi doi!
Apoi, iti spune de iertare si iti da un nou inceput fara sa ceara nimic in schimb...
El te poate intalni la fantana, intr-o zi in care nici macar nu te astepti, sa-ti spuna cele mai adanci dureri si framantari, sa te uimeasca de atotcunoasterea Lui, si apoi libera, sa-i cazi la piept!
Nu stiu cum, dar El aduce Lumina in intuneric... nu conteaza cat ar fi acesta de gros.
El schimba numele "Mara" ( amaraciune) , in "Naomi" ( fericita )... si nu am cunoscut pe nimeni altul care sa o faca! El, Poate!
Promisiunile Lui sunt tari si neclintite...
El pregateste fiecare pas al tau, dinainte... ca sa ai terenul sigur. Se transforma intr-un stalp de foc, noaptea... ca sa nu te abati de la drum, si intr-un stalp de nor ziua, ca sa nu-ti gaseasca cei ce-ti doresc raul, urma...
Te inconjoara din toate partile ca sa simti siguranta aripilor Lui!
Cand cei din jur cauta sa te doboare, El te inalta!
Cand cei din jur te urasc, El te iubeste!
Pentru ca ai fost ales de inima Lui, vei fi binecuvantat cu binecuvantarile cerurilor de sus, si binecuvantarile apelor de jos...
Binecuvantarile Tatalui intrec binecuvantarile omului...
El e rugul aprins din pustiul in care rataceste prea des sufletul, ca sa-ti spuna ca Fata Dumnezeirii ptiveste, si din mijlocul rugului aprins iti vorbeste de planuri marete cu privire la tine!
Din Mana Lui vin izbaviri fagaduite mai dinainte, si muta muntii pentru cei ce sunt ai Lui!
Prin indurarea Lui te indreapta spre Locasul sfinteniei Lui!
Prin dragostea Lui trecutul se transforma in cenusa... si apoi o presara in Marea Uitarii.
Prin lucrarile Lui, sufletul se inalta...
Prin minunile Lui, renasc aripi din nou!

Nu stiu cum... nici cand... dar toate acestea au fost, sunt si vor avea loc in viata ta!
Ramai doar, deplin incredintata in MANA LUI neclitita, adanc sapata... si Cerul se va cobora la tine!

Te port mereu in rugaciuni,
pentru sufletul minunat care il detii,
pentru lacrimile ades intalnite pe obrazul tau,
pentru lupta in are te afli, in toi...
pentru toate acestea si mult mai mult...
nu stiu cum... nici cand... dar astept Biruinta!
CRED!

sâmbătă, 13 februarie 2010

Minunea cu chip de porumbel...

E asa de intunecat coltul meu de cer, Doamne...
Azi, parca razele soarelui mi-au inconjurat fiinta cu noapte.

Sufla un vant puternic...

Ma furisez afara si ma asez incet, langa porumbelul pe care azi mi l-ai trimis.

L-am gasit de dimineata, langa geamul meu...
tremura.. nu stiu daca de tema sau de frig...
Am alergat dupa un miez de paine si putina apa.
Ne-am imprietenit, in timp ce il hraneam.
E schiop porumbelul Tau Doamne...
ii lipseste piciorul drept...
Poate durerea, ca a fost nevoit sa fie despartit de Tine, i-a frant piciorul drept...
a ramas jumatate de putere la Tine, iar cu cealalta jumatate a strabatut pamantul, pana a ajuns langa geamul meu.

E atat de frumos...
are margele de cer la gat,
poate l-ai trimis cu cerul agatat de el, sa-mi aminteasca mai curat de Vesnicie.
Ochii lui sunt tristi, dar poarta licarire de iubire...
mi-ai trimis schinteie de iubire din Iubirea Ta, in ochii lui...

Stiai de ce am nevoie azi Doamne...
de o minune...
si minunea a luat chip de porumbel...

Ma intreb, cand porumbelul Tau se va intoarce acasa, ce vei astepta de la mine...
L-ai trimis, sa ma inveti ceva...
Tu totdeauna ma inveti...
Mi-e teama, sa nu inteleg bine si clar lectia... si vizita ciudata a porumbelului sa nu primeasca rod...

Iarta-mi lacrimile..
dar nu le pot opri..
M-am indragostit de atentia ta Doamne, de dragostea si minunile Tale, fara inteles uneori pentru noi...

Iarta-mi lacrimile porumbel auriu...
ti-am stropit aripa, cand dormeai in bratele mele...
Sper sa nu te fi ranit...
Ai tresarit...
Oare sa fi auzit in lacrima aceea, chemarea Cerului, Acasa?

Mai ramai minune...
mai ramai...

vineri, 12 februarie 2010

Ploaie de dor...

Mi-e atât de dor de tine azi...
Nu e de vinã data...
nici luna...
sau poate da.

E februarie...
peste tot se respirã acelasi mesaj: "love is in the air" ...
Azi la coltul strãzii, o bãtrânicã oferea baloane, acadele si inimi de plus.
Azi, in aerul rece de iarnã si mirosul de trandafiri inghetati, am simtit acel gol in mine... un gol a tine
si mi-au lãcrimat ochii de dor...
Azi, in autobus, studentii planificau intâlnirea din data de 14.
M-au invitat dar am refuzat discret...
... ei nu inteleg asteptarea mea.

Stii?
Dacã as stii cã nu mã iubesti, nu ar mai avea sens asteptarea,
nici renuntãrile,
nici lacrimile,
nici florile refuzate,
nici mesajele nerãspunse,
nici scrisorile acestea scrise...
Dacã as stii cã nu mã iubesti...
Dar stiu cã mã iubesti atât de perfect.
Stiu ca existi undeva, asteptând si iubind...

Stiu ca existi, asa cum stiu ca El exista...
simt desi nu vad, cred desi nu ating!
Astept ca semn al credintei mele!

joi, 4 februarie 2010

Pagina de jural...


Mi-e atat de dor... azi...
As vrea sa-ti povestesc toate caderile si victoriile ce mi-au vegheat Soarele de-a lungul zilei...
As vrea sa stii ca azi am plans...
am plans cu fericire.
Azi am simtit parfum de Lumina in locul unde nu visam vreodata sa fie inundat de raze...
Am ales sa vorbesc despre muzica,
vioara si Schimbarea din El.
Am avut emotii.
As fi vrut sa te rogi pentru mine, impreuna cu mine.
M-am rugat pentru azi... multe zile...
prima data ca sa aleg ceva bun si bine,
apoi sa fie scurt si concret si sa fie, in acelasi timp, ceva diferit.
Am analizat celelalte proiecte deja prezentate,
am "studiat" criticii si expresiile profesorilor.
La final,, m-am "sprijinit" pe un video, dupa care am scris propia mea istorie...
Intr-o zi, o vei cunoaste si tu!
Am scris in spaniola.( mi s-a parut mai greu ca niciodata sa-mi aleg cuvintele )
Cand am terminat, nu ma asteptam la reactia lor.
Mi-am aruncat privirea peste sala enorma si nu se auzea nici o miscare....
Plangeau toti...
si profesori si colegii...
si criticii....
Nici eu nu am putut evita sa nu scap lacrimi, in fata unei asemenea imagini.
Dupa momente lungi de suspine si oftaturi melancolice, au rupt tacerea aplauzele, timp de 3 minute.
Eu nu stiam atunci, dar zgomotele palmelor declarau Victorie!
Cred ca El a fost acolo...
ca nu am vorbit eu.

Vreau sa cred ca s-a aprins Lumina pentru prima data,
iar prima licarire de raza, a fost adusa prin mine, din El!

Dupa prezentare, studentii paraseau sala, iar "criticii" m-au uimit, venind personal, sa-mi multumeasca pentru sensibilitatea cuvintelor si combinarea imaginilor, amestecate-n muzica.
Eu zambeam, stiind ca toate multumirile...
si aplauzele...
si lacrimile, erau inchinate la picioarele Lui.
Cand i-am cerut inspiratie, intelepciune si ajutor, asta NE-a fost intelegerea: rezultatele vor fi toate, in cinstea Lui, asezate ca jertfa!

Azi, pot sa spun ca am simtit aroma Luminii, in locul in care cel mai putin ma asteptam...
Si poate era mult mai perfect daca erai si tu!

Te astept, stiind ca momentele impreuna ( eu, tu si El ) vor declara Victorii neexprimate in cuvinte!
Te iubesc in oglindirea Luminii, care azi mi-a fericit ziua, desavarsindu-ma!

marți, 2 februarie 2010

Iubind Lumina...

Nu mai existã luptã între întuneric şi Luminã...
Poţi numi o luptã "luptã", când nu ştii cine va ieşi învins... dar când Lumina şi întunericul intrã în conflict, mereu biruinţa aparţine Luminii,
mai devreme sau mai târziu!

Ceea ce existã, este lupta între duh şi minte!
Lumina a învins întunericul printr-un Miel, o jertfã şi o Cruce!
Duhul, tânjind mereu dupã locul de unde a fost "rupt" (pentru o vreme),
luptã împotriva cãrnii...
împotriva minţii...
împotriva lumii.

Tine-ţi sufletul sus şi trupul aici... chiar dacã este contrar cu neputinţa trupului!

Nu uita: noaptea niciodatã nu a stins Lumina!
Dumnezeu îngãduie întuneric pentru ca astfel, sã-i poţi demonstra Credinţa ta, chiar şi cu ochii închisi!
Iar... cât timp existã umbre,
înseamnã cã Lumina este prin apropiere!

luni, 1 februarie 2010

Geniul şchiop si lecţia de vioară

Pe 18 noiembrie 1995, violonistul Itzhak Perlman concerta la Lincoln Center din New York. Suferise de poliomielită în copilărie şi mergea ajutându-se de cârje.
Publicul a aşteptat cu răbdare să străbată scena pentru a ajunge la scaunul său, să se aşeze, să lase cârjele pe podea, să ia poziţia caracteristică, cu un picior în spate şi cu altul în faţă, să se aplece pentru a-şi ridica vioara şi a o fixa sub bărbie; apoi urmă semnul către dirijor care indica faptul că era pregătit să înceapă.

Era un ritual pe care admiratorii lui Perlman îl cunoşteau bine: geniul care şchiopăta nu îşi ascundea handicapul înainte ca muzica sa să inunde totul.
De data aceasta însă, lucrurile au decurs altfel.

„Pe când terminase primele acorduri,“

îşi aminteşte un critic de muzică de la Houston Chronicle,
„una dintre coardele viorii a cedat.
S-a auzit cum a pocnit în întreaga sală, ca şi cum cineva ar fi tras cu arma. Nu încăpea nici o îndoială ce însemna acel zgomot.
Oricine putea spune ce avea să urmeze.“

Era evident – trebuia să pună jos vioara, să îşi ridice cârjele, să facă eforturi pentru a se ridica în picioare, să reia drumul pentru a ieşi din scenă şi fie să facă rost de o altă vioară, fie să înlocuiască acea coardă.

Nu a procedat astfel.
A ţinut ochii închişi pentru câteva clipe şi apoi a făcut semn dirijorului că totul putea reîncepe.
Publicul era pur şi simplu cuprins de gest.

Toată lumea ştie că este imposibil să interpretezi cu doar trei coarde o bucată simfonică. Şi eu ştiu asta, şi tu, dar în acea seară Itzhak Perlman a refuzat să ştie acest lucru.
A cântat cu atâta putere, patimă şi puritate...
îl puteai vedea modulând, schimbând, recompunând acea bucată în propria minte...
la un moment dat, ai fi spus că dezacorda coardele pentru a scoate sunete pe care acestea nu le mai scoseseră vreodată.

Când a terminat de cântat, a urmat o linişte apăsătoare, după care tot publicul s-a ridicat în picioare de parcă era o singură fiinţă.


Eram toţi în picioare, urlând şi aclamând, făcând tot ce ne trecea prin minte pentru a-i arăta cât de mult apreciam tot ceea ce făcuse.

A zâmbit, şi-a şters sudoarea de pe frunte, a ridicat arcuşul făcându-ne semn să ne potolim, şi apoi a rostit, nu cu mândrie, ci cu un ton plin de respect, liniştit, aproape meditativ:
„Ştiţi, uneori devine sarcina oricărui artist să afle cât poate cânta doar cu ceea ce i-a mai rămas.“


------------------------------------------------------------

M-a cutremurat aceastã întâmplare,
gãsitã în ziarul american.

Am regãsit în ea povestea creştinului...
Avem sarcina de-a cânta...
cu ceea ce ne-a mai rãmas, ( când am pierdut sau ne-a fost luat o parte din întregul pe care-l deţineam... )
Doar aşa vom putea descoperi toatã puterea ce ne-a fost datã pentru a strãbate lumea...
Luminând şi fredonând melodia Cerului!

Unii sunt nevoiţi să o facă şchiopătând...
alţii în lipsă...
alţii cu ochii umbriţi de lacrimi...
unii singuri...
alţii cu dor...
Dar, să nu uităm...
adevărata fericire o descoperim în timp ce străbatem muntele spre culmi!
Vom înţelege în întregime totul, la sfârşitul alergării...
când mâinile nu mai trebuie obligate la ridicarea poverilor,
când picioarele nu mai trebuie să facă paşi lăsând urme de sânge, rănite...
când ochii vor vedea seninul clar şi limpede...
când nu vom mai cunoaşte nici o umbră de durere...
când ultima notă, pe ultimul arcuş, va vibra intrarea în Prezenţa Dumnezeirii...
Ferice de noi... atunci!


p.s: imagine luata de pe www.deviantart.com

Surprize în lant...

Sunã intresant. :)
Este numele filmului crestin, în care una dintre prietenele mele dragi,Daniela Bojor ( am scris pentru ea cu câteva ore în urmã, mai jos )
este protagonistã. ( sau sotia protagonistului ).
Stiam de acest proiect, pe cand începuse-rã filmãrile, si asteptam cu sufletul la gurã, aparitia lui pe marile ecrane.
Acum, în sfarsit mã voi putea bucura de el,
împreunã cu voi,
începand cu luna martie.

Dupã vizionarea trailer-ului,
nu mai sunt multe de spus :)

Astept, nerãbdãtoare sã o pot vedea pe Dana ( în personajul - Ana ), pe marele ecran.

O productie : New Image Impact
Scenariul si regia: Catalin Dupu
Imaginea si montaj: Florin Dima

Efortul vostru va fi rãsplãtit de Cer!