joi, 28 octombrie 2010

Toamnã


Toamnã....
pe margini de pahar pe-o masa ruginita.
Toamnã...
pe banca goala din parcul rece.
Toamnã...
printre norii albi, alergatori pe Cer...

Iubesc copacii cand isi scutura frunzele nascute in tot timpul anului. Ei stiu sa renunte la fire... stiu sa renunte la visele ce-au nascut flori... la florile ce-au nascut muguri... la mugurii ce-au nascut fructe... si la fructele ce si-au gasit implinirea in mainile trecatorilor...
Se scutura de tot ce-au cules, de resturile ce-au ramas si de jumatatile de cuiburi ce acopera golul crengilor...

Iubesc pasarile care stiu sa-si inalte zborul, fara sa priveasca inapoi. Ele merg, spre un ceva mai bun, mai cald, mai primaveratic... in timp ce bataile lor de aripi lasa in urma dimineti si cantec, flori uscate si raze de soare vechi...
Ele mereu directioneaza zborul lor spre un Soare Nou.

Toamna pasarile se schimba de lume... cautand mereu Soarele...
Toamna, oamenii raman aici, printre frunze si vant... si-n inima cu un dor adanc de Cer...

E Toamnã si-n mine Tatã... dar mi-e greu sa renunt la tot ce-am strans de-a lungul anului... la visele mele, la fapte, la oameni... la case zidite pe nisip...

Scutura-mi toate marile si toate anotimpurile, pana nu va ramane nimic decat seninul din Ochii Tai...
scutura-mi toate mandriile si toate visele... pana nu va mai ramane nimic in mine, decat Chipul Tau...
Atunci, voi invata sa iubesc Toamna cu frunzele ei... toamna cu plecarile si renuntarile ei...
Atunci,voi ramane gol, dar imbracat cu Tine!

2 comentarii:

Lucian spunea...

Esti o artista. Continua asa!

Florin spunea...

"Atunci, voi invata sa iubesc Toamna cu frunzele ei... toamna cu plecarile si renuntarile ei..." cat de frumos ai spus tot :)