miercuri, 12 mai 2010

Cuvinte inventate...

Ce s-a´ntâmplat cu toate râsetele si gãlãgia jocurilor?
Unde s-au ascuns cântecele despre flori, si cãtãratul în copacii plini de corcoduse?
Unde sunt nestâmpãratii ce-aruncau hârti prin curtea scolii, si profesorii care-i pedepseau lustruind parchetul?
Unde s-au scurs momentele de la mijlocul zilei, când te puteai odihni în liniste, în timp ce noi, copiii ne uitam la "dragonBall" sau "SailorMoon"?
Sãritul elasticului,
cosca,
baba-oarbã,
lapte-gros,
coarda...
toate jocurile...
toate cãzãturile si rãnile-n genunchi..
toate coatele julite si fruntile zgâriate...
Unde sunt, copilãriile?
pentru cã asteaptã animalele abandonate sa fie luate-nbrate, hrãnite, si iubite...

A rãmas pãmântul uscat, si "blatul" de noroi crãpat, de când le-am uitat acolo... gãtind la soare...
E-o pânzã mare peste sania ce ne purta trupurile înghetate, prin iernile târzii...

Azi, parc-au trecut milenii... de-atunci...
Sunt presãrate doar din loc în loc, strãzile, de oameni, prea grãbiti...
Copiii sar peste copilãrie, de la scutec direct în haine scumpe, în baloane de aer, cãlcati si pieptãnati la dungã, instruiti sã nu vorbeascã cu noii-veniti...
Nici nu se discutã sã-si murdãreascã cãmasa încercând sã ia o mânã de corcoduse coapte.
Iar visele de-a construi castele sau de-a alerga prin grãdini, sunt scurt înecate, de privirile pline de judecatã a celor din jur.( asa zis, oameni mari )

Nu-i de mirare, cã-si gãsesc alte ocupatii...
o jignire pentru profesori,
o palmã pentru colega tãcutã, din banca din spate,
o înjurãturã celui care mai viseazã la un soare galben...
un cutit în spate colegului, pentru cã nu a vrut sã-i împrumute o tigarã,
o sticlã de vin furatã...
priviri ucigase, si sarcini nedorite...
avorturi, sinucideri,
trafic de prafuri albe
sau amenintãri cu pleacarea de-acasã...

Le-am luat pãpusile si masinile,
si le-au dat altii cutitele si drogurile...
i-am citicat pentru comportamentul copilãros ( desi era normal la vârsta aceea ),
si i-au educat hoinarii cum sã supravietuiascã...

Le-am spus cã lumea s-a schimbat, si avem libertate, într-o tarã liberã...
si ei au luat-o-n serios:
Umblã jumãtate îmbrãcati pe strãzi, si bãietii de mânã cu bãietii...
si fetele de mânã cu fetele...
Pentru cã, asa le-am spus noi... asa au înteles ei cã e normal...
iar noi nu ne-am prea dat silinta sã-i îndreptãm.
Ne-am modelat copiii, transformându-i în masinãrii care iubesc,
urãsc,
se despart,
apoi iubesc din nou...
Adeseori, din cauza iubirii renuntã, pentru cã nu mai fac diferenta dintre o iubire realã sau iubirea firii...
( m-am îndrãgostit on-line, si dacã tu mã lasi, eu mor )
Au pierdut si ultimul fir de credintã...
Îsi scurteazã vietile cu un ciot de tigarã si un gram de drog.
Iar noi, îi privim, mândrii cã i-am crescut maturi...

Si cum nu e destul...
mereu rostim în urechie lor: " dacã erai ca ceilalti",
" nu stii nimic",
" ascultã ce spun eu" ,
"pe vremea mea..."

Si ... asa-i...
dacã erau ca ceilalti...
ar fi fost bine...
asta dacã aveau un "celalti" ca exemplu bun...
ei nu stiu nimic... pentru cã nu ne-am strãduit sa-i învãtãm.( Daca el face, fã si tu... )
Am crezut cã va face educatie cu ei televizorul sau întâlnirile virtuale...
cum sã asculte ce spunem noi, când nu au fost învãtati asa ceva?
Niciodatã nu au fost ascultati, fãrã sã nu fie contrazisi sau criticati...
si-i drept... pe vremea noastrã era altcumva...
Ne multumeam cu o portocalã la o lunã, si o bucatã de ciocolatã la trei...
dar aveam parte de iubirea si atentia pãrinteascã, zilnic, nu doar la sfârsit de sãptãmâni, printre afaceri si plecãri în strãinãtate...
Nu exista concurenta hainelor de firmã nici mentalitatea criticismului...
Noi mergeam duminicile la bisericã, de mânã cu bunicii sau pãrintii...
poate nu prea încântati atunci, dar s-a format respectul cãtre ceva Divin, si mai târziu am simtit nevoia personalã de-a cãuta Locasul...
Noi am prins ultimul tren cu lectia "diferenta dintre ce-i bine si ce nu".
Am crescut cu filme alb-negru si un singur canal...
azi, sunt ecrane colorate, si ne-nbulzim în duhoarea canalelor fãrã numãr... si deloc folositoare...

Ce s-a´ntâmplat ?
Pe ce portiune din drum, am lãsat decenta si ratiunea... ?
unde e dignitatea si respectul?
Când s-a produs schimbul între iubire si închisoarea întunericului?
... am pierdut libertatea..
dar mergem pe strãzile pustii,
mândrii cã am inventat cuvântul ...

3 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte real, Ligia!!!!Domnul sa te binecuvinteze si ne mai auzim!!!

Ligia Trîncă spunea...

da anonim :)
ne mai auzim...
dca-mi spui cine esti :p

Anonim spunea...

Foarte frumos este adevarat esti foarte ganditoare sincer sa fiu :p